Ea le îmbracă pe folcloristele sexy: secrete de la probele de croitorie

Ultima actualizare:

    Iulia Martinescu, o tânără din Mehedinţi, are grijă ca solistele de muzică populară să fie impecabile pe scenă
Iulia Martinescu, o tânără din Mehedinţi, are grijă ca solistele de muzică populară să fie impecabile pe scenă

Pe scenă arată ca nişte flori. Sunt aranjate până la ultimul fir de păr, iar costumul popular este bijuteria lor cea mai de preţ, alături de voce. De aceste minunăţii vestimentare se ocupă Iulia Martinescu, tânăra la care solistele fac coadă ca să-şi procure ii superbe.

Ia este obiectul vestimentar simbol, iar doamnele şi domnişoarele îl poartă cu mândrie şi din ce în ce mai des. Solistele de muzică populară nu concep să se prezinte în faţa fanilor fără această bijuterie, care face parte din portul popular, iar câteva dintre ele s-au îndrăgostit de realizările unei tinere mehedinţene.


    Mariana Ionescu Căpitănescu. Solista, originară  din Oltenia, o laudă pe Iulia Martinescu pentru originalitate și îndemânare
Mariana Ionescu Căpitănescu. Solista, originară din Oltenia, o laudă pe Iulia Martinescu pentru originalitate și îndemânare

Este vorba despre Iulia Martinescu (26 de ani), care de cinci ani se ocupă, alături de 50 de angajaţi, de confecţionarea iilor şi a costumelor populare. Poate să lucreze o zi sau chiar trei luni la un exemplar, în funcţie de complexitatea şi de “încondeierea” lui, iar preţul porneşte de la 150 de lei la 2.000 de lei.

«Vreau ca iile mele să ajungă şi la Hollywood»

“Am făcut prima ie acum 5 ani. Terminasem Facultatea de Drept, mă pregăteam intens să dau la Institutul Naţional al Magistraturii. M-am născut şi am crescut la Ponoarele, în nordul judeţului Mehedinţi, acolo unde arta ţesutului nu s-a pierdut. Prin mâinile bunicii mele s-au perindat zeci de modele care mi-au încântat ochii copilăriei. Cea mai mare emoţie a fost atunci când din lada de zestre a scos o minunăţie de ie, ia purtată în ziua când a fost mireasă. Mi-am dorit să mi-o reproducă şi a reuşit. De aici a început totul! Acum am o meserie frumoasă, coordonez întregul procedeu pentru realizarea iilor. Asta implică alegerea modelului (fie el floral, fie geometric), alegerea culorilor, amplasarea modelului”, a declarat Iulia Martinescu pentru Click!


    Maria Constantin. Solista își pune în valoare talia de viespe
Maria Constantin. Solista își pune în valoare talia de viespe

Printre artistele care îi poartă podoabele se numără Mariana Ionescu Căpitănescu, Claudia Ghiţulescu, Emilia Dorobanţu, Olguţa Berbec sau Niculina Stoican. “Ne pliem pe dorinţele fiecărui client şi încercăm să oferim ia potrivită.


    Emilia Ghinescu. Are un bust impresionant, pe care vrea să-l pună în evidență
Emilia Ghinescu. Are un bust impresionant, pe care vrea să-l pună în evidență

De obicei, ia pune în valoare calităţile trupului. Emilia Ghinescu a vrut o ie care să-i scoată în evidenţă decolteul şi atunci am amplasat modelul în aşa fel încât să ne permită o adâncitură potrivită. Acelaşi lucru s-a întâmplat la Olguţa Berbec şi la Mariana Ionescu Căpitănescu. Deşi sunt mame, arată foarte bine. Claudia Ghiţulescu a fost mai cuminţică, a vrut o ie la baza gâtului, un model care a îmbinat tradiţionalul cu modernul. Maria Constantin are o talie mică, bust perfect şi umeri drepţi, aşa că am hotărât să-i fac o ie care să i le pună în evidenţă”, ne-a spus Iulia Martinescu.

“În zona noastră, zona Olteniei, era mare nevoie de un om ca ea. Când ia comenzile, ţine foarte mult cont de zona din care vine artistul. Este foarte deschisă la provocări şi proiecte, un mare suflet, mi-a dat ii să le port, neavând pretenţia să-i fac reclamă. Am făcut o şedinţă foto cu ţinutele ei şi am fost întrebată de multă lume de unde le am. Oamenii percutează imediat la frumos. Am văzut că Iulia şi-a luat un avânt frumos cu munca ei, este deja cunoscută”, a spus Mariana Ionescu Căpitănescu pentru Click!. Iile Iuliei sunt recunoscute şi peste hotare, pentru că livrează şi acolo, iar visul ei este îndrăzneţ: “Vreau ca iile mele să fie îmbrăcate de vedetele de la Hollywood sau să apară în prezentările de modă de la Paris şi Milano”, ne-a mai spus Iulia.


    Claudia Ghițulescu. Artista și-a dorit o ie mai modernă
Claudia Ghițulescu. Artista și-a dorit o ie mai modernă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net