De Crăciun, vedetele s-au răsfățat la căldurică!

12_ramona.jpg

Ramona Gabor se află în Indonezia, unde sunt 29 de grade Celsius

Vedetele s-au întrecut, pe conturile sociale, în fotografii, de Crăciun. Dacă unele au petrecut acasă, altele au ales să scape de frig şi să-şi încarce bateriile la plajă, departe de ţară. Bambina Denisa Tănase şi-a etalat bustul superb şi trupul de fotomodel la piscina unui hotel de cinci stele, din luxosul Dubai.

Cu toate că locuieşte în Dubai, de mai bine de cinci ani, Ramona Gabor (29 ani), sora Monicăi Gabor, n-a mai revenit în ţară, de Sărbători, unde o aşteaptă tatăl ei. Fostul fotomodel se află acum în Indonezia, de unde şi-a şi postat o fotografie, în care se vede de la o poştă că nu poartă sutien pe sub rochia foarte lungă. Ramona n-a plecat alături de vreun iubit, fiind însoţită, în această aventură, de o bună prietenă: ”Natura este medicamentul meu - o plimbare în natură îmi plimbă sufletul înapoi acasă”, a menţionat aceasta, pe contul de Facebook.

Catrinel a gătit sărmăluţe

Dar şi ”Bambina” Denisa Tănase (30 de ani) a făcut furori pe conturile sociale cu o fotografie din luxosul Dubai, unde se află împreună cu iubitul ei, Mircea Brânzei, care o ajută şi în muzică, dar şi în afacerea cu parfumuri.

12_bambi.jpg

Denisa Tănase se bronzează în Dubai, la 27 de grade Celsius

 

Solista şi-a etalat trupul de sirenă, făcând furori la piscină, în costum de baie. Denisa şi-a încărcat bateriile pentru seara de Revelion, când va avea câteva recitaluri, alături de sora ei, Raluca: ”Vom cânta în mai multe localuri, ne vor fi alături şi iubiţii, dar şi părinţii noştri, care ne sunt şi impresari. Vom munci, dar vom găsi timp să şi ciocnim un pahar cu şampanie”, ne-a spus Denisa.

12_catrinel-pe-plaja.jpg

Catrinel Sandu a făcut Crăciunul pe plajă la ocean, la 23 de grade Celsius

 

Cât o priveşte pe Catrinel Sandu (42 ani), fosta dansatoare de la ”Cronica Cârcotaşilor” (Prima TV), ea s-a pozat pe plaja din Florida, alături de cele două fiice, de iubitul american, dar şi de părinţi. Chiar dacă nu a avut parte şi de zăpadă,  Catrinel a respectat tradiţiile. A făcut sarmale şi a împodobit un brad imens. Celebra blondină şi Steve s-au mutat, vara trecută, într-o căsuţă cochetă din Sarasota, astfel că ea a dat uitării rapid căsnicia eşuată cu fostul jucător de tenis Gabriel Trifu.  

Ei s-au relaxat în Costa Rica!

 

Dragoş Dolănescu, fiul cel mic al regretatului Ion Dolănescu, (43 ani) şi celebrul milionar Cornel Tăbăcaru (67 ani) au împodobit bradul în Costa Rica. Dragoş s-a stabilit de zece ani în ţara natală a mamei lui, Margarita Valenciano, iar la începutul anului a devenit deputat. Familia Dolănescu a petrecut mai întâi acasă, în San Jose, cu bucate tradiţionale, apoi Dragoş şi-a dus copiii, pe Ion (14 ani) şi pe Darius (8 ani), dar şi soţia, Melisa, într-un parc de distracţii.

12_8.jpg

Dragoș Dolănescu și Cornel Tăbăcaru petrec în Costa Rica la 26 grade Celsius

 

Iar Cornel Tăbăcaru petrece jumătate de an în această ţară, unde este rezident. El şi-a reunit familia în staţiunea Jaco, pe plajă, unde deţine un apartament de lux, imens. Aici soţia sa, Alina,  a avut grijă ca de pe masă să nu lipsească salata de boeuf, piftia şi sărmăluţele româneşti. Desigur, au venit şi fetele lui, Catinca şi Ştefana, aceasta din urmă lansându-şi prima colecţie de costume de baie la Miami, în urmă cu două săptămâni. 

 

Loading...

Citește și

  • Ieri dimineaţă, când românii mergeau la serviciu, iar copiii, la şcoli, mercurul termometrelor nu a arătat mai mult de 4 grade Celsius. Dar, în timp ce noi am pus o geacă mai groasă, o căciulă, unele vedete s-au dezbrăcat de haine, căci se bronzează în ţări exotice.

  • ramona-gabor

    Ramona Gabor duce o viață liniștită și împlinită, din punct de vedere profesional, departe de sora ei și de nepoată. Vedeta își petrece cea mai mare parte din timp în Dubai și, deși este mulțumită de cariera pe care o are, nu este pe deplin fericită. Sora Monicăi a dezvăluit care este motivul pentru care nu și-a găsit bărbatul ideal, alături de care să formeze un cuplu pe termen lung.