Cuplurile care îşi testează relaţia la "Insula Iubirii"

Ultima actualizare:

Două săptămâni au mai rămas până la debutul celui de-al doilea sezon din "Insula Iubirii". Cinci cupluri din 811 înscrise la casting își vor testa relația în Thailanda, iar Click! îţi spune care sunt concurenţii.

Fie că sunt împreună de un an sau de aproape zece, cu toții vor să fie mai siguri pe sentimentele lor și pe relația de iubire. Nu mai puțin de 811 cupluri din întreaga țară și-au exprimat dorința de a vedea cât țin la dragoste, dar doar cinci dintre ele au primit biletele de avion spre Thailanda. Dacă se va dovedi o excursie în paradis, sau, dimpotrivă, una în infern, fanii realitty-show-ului vor afla în curând. Click! îţi prezintă cele cinci perechi care vor fi supuse la grele încercări pentru a rămâne împreună.  

Alice şi Alin formează un cuplu de doi ani
Alice şi Alin formează un cuplu de doi ani

Alice și Alin sunt împreună de doi ani. "Suntem un cuplu puternic, care a trecut prin multe încercări. Avem încredere unul în celălalt, ne place distracția, suntem deschiși provocărilor și vrem să ne testăm limitele”, dezvăluie ei. Înainte de a pleca în Thailanda, Alice i-a promis lui Alin că va fi sinceră ca și până în acel moment și că nu va face nimic din ceea ce ar putea să îl deranjeze. La rândul lui, Alin i-a spus că-i va fi fidel și că prin intermediul acestei emisiuni își vor da seama cum sunt cu adevărat. Rămâne de văzut dacă vor reuși să treacă testul încrederii desfășurat în Thailanda.

Cristi şi Georgeta sunt vecini de bloc de 15 ani
Cristi şi Georgeta sunt vecini de bloc de 15 ani

Pe Georgeta și Cristian, doi tineri care sunt vecini de bloc de 15 ani, îi leagă o poveste de iubire de șase ani. "Nu avem nimic de pierdut... bine, în afară de eu pe el și el pe mine, dar nu se pune problema”, crede Georgeta. „Avem șase ani intenși. Cu certuri, cu plimbări, cu bucurii, cu toate, ca-ntr-o relație”, spune Cristian, care dă de înțeles faptul că există câteva fisuri în cuplul lor.

Loredana şi Hamude s-au cunoscut la Sibiu
Loredana şi Hamude s-au cunoscut la Sibiu

Loredana și Hamude sunt împreună de un an și jumătate. "Suntem romantici, suntem un cuplu perfect, ne iubim foarte mult și ne dorim o relație cât mai lungă. Ne-am cunoscut în Sibiu, a fost dragoste la prima vedere, ne-am mutat împreună după două luni și ne înțelegem excepțional. Ne completăm unul pe celălalt”, declară ei. Loredana și Hamude își doresc să-și întemeieze o familie și „Temptation Island – Insula iubirii” li s-a părut emisiunea în care pot testa cât de solid este cuplul lor. Loredana se simte pregătită pentru căsătorie, dar vrea să fie sigură că el este așa cum îl vede ea zi de zi.

Medana şi Robi au o poveste de dragoste de nouă ani
Medana şi Robi au o poveste de dragoste de nouă ani

Medana și Robi au o poveste de iubire de nouă ani, iar de trei locuiesc împreună. Cu puțin timp înainte de a pleca în Thailanda au reușit să își împlinească un vis, acela de a avea o casă. "„Suntem uniți, avem planuri mari, ne iubim și am vrea să întemeiem o familie”, susțin ei. „Vrem să vedem cât de stabilă e relația noastră, mai ales că suntem de atâta vreme împreună. Nu știu cum aș reacționa să-l văd în preajma altcuiva, mai ales că e destul de lipicios”, declară Medana. Robi promite că nu o va înșela și nu va lăsa loc de interpretări.

Elena şi Saşa se cunosc din 2006
Elena şi Saşa se cunosc din 2006

Elena și Sașa au trăit multe urcușuri și coborâșuri din 2006, când s-au cunoscut. "A fost dragoste la prima vedere. El a plecat apoi din țară și s-a întors în 2008, când am început relația oficială. După un an a plecat iar, dar ne-am continuat relația la distanță. Eu am plecat la el, am stat o vreme, dar m-am întors, apoi a mai venit el în România. Totul a început să se strice. Anul acesta s-a întors definitiv în România și mi-a făcut o surpriză. Am reluat relația și încercăm să vedem dacă putem avea un viitor împreună”, dezvăluie cu sinceritate Elena. "O să fiu corect și sincer și o să fac tot posibilul să fac relația să meargă. Îmi doresc să fie ceva reciproc”, declară Sașa. Cât de repede se topesc promisiunile în aerul fierbinte al Thailandei și în preajma ispitelor, vom afla din 11 mai. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net