Crina Abrudan a dat o avere pe rochia de mireasă! A zburat până în Israel după ea

Ultima actualizare:
O rochie din colecţia nouă semnată Galia Lahav costă între 7000 şi 12.000 de euro
O rochie din colecţia nouă semnată Galia Lahav costă între 7000 şi 12.000 de euro

S-a hotărât greu să se mărite, dar când a spus "da", după noua ani de relaţie, Crina Abrudan s-a ocupat ca totul să fie perfect în ziua cea mare. Fosta prezentatoare de ştiri de la Antena 1 a început pregătirile de nuntă cu proba rochiei de mireasă. A văzut prea multe, după cum chiar ea a mărturisit, încât alegerea a fost extrem de dificilă. Într-un final, ea s-a decis asupra unui model sirenă, din dantelă diafană, pe care l-a achiziţionat în urmă cu două săptămâmi de la Tel Aviv.

Crina Abrudan (39 de ani) şi Gabi Popescu sunt în febra pregătirilor pentru nuntă. Joi (6 iulie), cei doi s-au cununat civil, iar sâmbătă (8 iulie) fostul fotbalist o va conduce pe vedeta tv la altar. Pentru ceremonia religioasă, blonda a ales o rochie de mireasă pentru care a umblat peste mări şi ţări.

Fosta ştiristă a zburat săptămânile trecute la Tel Aviv şi deşi prietenii credeau că se relaxează la plajă, ea încerca să se hotărească asupra unui model creat de designerul Galia Lahav în magazinul din Israel. Dacă judecăm după preţurile pe care creatoarea de modă le-a pus creaţiilor sale din ultima colecţie, atunci nu putem să nu ne gândim la faltul că vedeta a chletuit o avere pentru a arăta sublimn în ziua nunţii.


    O rochie din colecţia nouă semnată Galia Lahav costă între 7000 şi 12.000 de eurofoto: arhiva personală
O rochie din colecţia nouă semnată Galia Lahav costă între 7000 şi 12.000 de eurofoto: arhiva personală

Rochiile de mireasă pornesc de la 5000 de euro şi ajung chiar şi la 12.000 de euro, în funcţie de materialele folosite şi de accesorii. dacă Crina a optat pentru o variantă din colecţia de anul trecut atuncio a scos din buzunar între 4000 şi 7000 de euro. 

Nici în ziua cununiei, Crina nu s-a decis uşor. Ea avea deja acasă o rochie cumpărată, pe care a înlocuit-o în ultimul moment cu o alta, roz pal, semnată Marie Ollie.

Crina Abrudan şi Gabi Popescu vor petrece în compania a 130 de invitaţi şi a naşilor Cosmin şi Luminiţa Olăroiu.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net