Cosmina Păsărin şi George Vintilă, foşti iubiţi, fac echipă la "Fort Boyard"!

cosmina-pasarin.jpg

Cosmina Pasarin fort boyard
Cosmina Păsărin este una dintre concurentele de la "Fort Boyard"
foto: arhiva personală

La 12 ani de când s-au despărţit, viaţa îi aduce din nou împreună pe George Vintilă şi Cosmina Păsărin. Cei doi vor face echipă alături de alte trei vedete în cel mai nou show de televiziune de la Pro Tv, pentru care au început filmările de câteva săptămâni. Este vorba despre emisiunea "Fort Boyard" la care au acceptat mai multe vedete autohtone să intre pentru a-şi testa limitele.

Porțile "Fort Boyard" se deschid pentru o nouă echipă plină de energie, pregătită să facă față oricărei provocări! Anna Lesko, Cosmina Păsărin, George Vintilă, Cornel Ilie și Andrei Stoica sunt cele cinci vedete care au spus "da" aventurii. Probe contra cronometru care pun presiune și creează tensiune pentru întreaga echipă, întâmplări care taie respirația și vedete gata să treacă prin situații limită sunt doar câteva dintre caracteristicile acestei competiții. Printre cele cinci vedete care se vor întrece se află Cosmina Păsărin şi George Vintilă, cei doi fiind iubiţi în urmă cu 12 ani când erau pe punctul de a-şi oficializa relaţia. Bruneta şi omul de radio au format un cuplu timp de trei ani şi jumătate şi s-au despărţit amiabil, ceea ce probabil a contat enorm acum când i s-a propus să intre alături de fostul ei iubit în concurs.

echipa_noua_fort.jpg

echipa vedete fort boyard pro tv anna lesko cosmina pasarin
Cornel Ilie, Cosmina Păsărin, Anna Lesko, Andrei Stoica şi George Vintilă fac echipă la "Fort Boyard"
foto: Pro Tv

"Mi s-a părut că este o experiență care merită trăită din plin, pentru că nu vin în fiecare zi astfel de propuneri și nu ai ocazia să apari într-un show de asemenea anvergură. Mi s-a părut interesantă povestea fortului și m-am bucurat maximum de toată experiența. Telespectator fidel fiind, pe vremuri, m-am gândit întotdeauna cum aş proceda în locul concurenților și iată că mi s-a întâmplat. Nu pot spune că probele au fost ușoare, dar am avut parte de o super echipă!”, a declarat Cosmina Păsărin încântată.

Şi omul de radio, care în trecut a făcut furori la "Ferma Vedetelor" a fost încântat de proiect. "Când e vorba de aventură sunt primul! Sunt un bun coechipier, lucru imperios necesar într-un loc ca Fort Boyard! Locul acela emană «greutate» de pe vremea când am văzut prima emisiune în anii '90... și tot de atunci mă gândeam:«Uaaaa, ce tare ar fi să ajung măcar să îl văd! »Și nu doar l-am văzut, ci am fost căpitan în echipa cu cei mai buni oameni! La propriu! Am acceptat să particip la acest super show în primul rând pentru oameni și apoi pentru tot ce e acolo: istorie, ocean, bastioane, aventură, adrenalină... O experiență pe care nu aș fi ratat-o niciodată!! Și mai vreaaau”, a spus şi George.

Alături de cei doi foşti amorezi au intrat în concurs Anna Lesko, Cornel Ilie de la Vunk şi luptătorul Andrei Stoica. 

loading...
Loading...

Citește și

  • Este oficial, noul show „Ford Boyard”, care va debuta în această toamnă la Pro TV, îi are prezentatori pe Octavian Strunilă şi Paul Ipate, colegi şi la „Ferma Vedetelor” şi la „Jocuri de celebritate”. Însă lista concurenţilor este mai lungă decât am fi crezut.

  • Cele mai așteptate nume au fost anunțate oficial!

  • paul ipate octavian strunila fort boyard

    Nu mai încape niciun dubiu! Paul Ipate și Octavian Strunilă sunt gazdele show-ului care a creat istorie în industria divertismentului și a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume. Cei doi actori le vor prezenta românilor vedete din showbiz-ul autohton, pregătite să își depășească limitele și să-și demonstreze rezistența, dar și umorul, în probe și situații surprinzătoare din fortul situat în strâmtoarea Pertuis d’Antioche.

  • Celebrităţile de la noi, din diferite domenii, au găsit soluţia ideală pentru a-şi “pipera” sezonul estival.