Confesiune despre prima zi de şcoală făcută de un compozitor de succes

naguale_prima_zi_de_scoala.jpg

naguale fotografie prima zi de scoala
Naguale, alături de fata care i-a fost colegă și foarte bună prietenă timp de 12 ani, Cristina Marinescu
foto: arhiva personală

La jumătatea lunii septembrie, elevii încep şcoala şi trăiesc sentimente unice. Iar vedetele îşi aduc aminte cu nostralgie de acest episod din viaţa lor. Este şi cazul lui Naguale (28 de ani), autorul celor mai de succes hituri muzicale ale momentului.

Pe numele real Ovidiu Baciu, Naguale este în acest moment cunoscut datorită colaborărilor cu Delia, Andra, Elena Gheorghe şi Dan Bitman. Împreună cu un coleg pe nume Alex Pelin, de la Kazibo Music, a lansat cele mai tari melodii. Reporterii Click! au aflat că acest tânăr compozitor a avut o copilărie mai puţin obişnuită.

Ardelean pur sânge, Naguale a fost elev al liceului de artă din Baia Mare, oraş unde s-a născut, a crescut şi unde a studiat pianul şi percuţia. Astăzi, cu ocazia începerii unui nou an şcolar, artistul își amintește cum era pentru el în prima zi de studii.

Cel mai recent hit al lui Naguale, duetul cu Andra

Naguale a dezvăluit o relația specială, pe care o are cu Cristina Marinescu, o fată pe care a cunoscut-o în prima zi de şcoală și care i-a fost colegă timp de 12 ani. Cei doi au făcut o fotografie la începutul clasei I şi una în clasa a XII-a. Peste ani, cei doi s-au reîntâlnit şi astfel Naguale a aflat că și ea a devenit artistă, dar cântăreață de operă. În plus, Cristina a colaborat şi cu Adrian Sînă, cu care a avut multe concerte peste hotare, folosind numele de scenă Vivien O’Hara. „Mi-a fost cea mai bună prietenă din liceu. Din clasa I, până în a XII-a. Viaţa ne-a despărţit, dar amintirile au rămas”, a povestit, pentru Click!, unul dintre cei mai în vogă compozitori ai momentului, Ovidiu Baciu, alias Naguale de la Kazibo Music. 

Artistul a publicat pe Facebook această imagine și a comentat: „Prima zi de școală. Și ultima! Liceul de Artă din Baia Mare, îmi e tare dor! Azi fiind prima voastră zi de școală, învățaţi să o preţuiţi... Noi am da orice să putem să dăm timpul înapoi!”.

Fosta lui colegă e și ea cântăreață

Loading...