Ce trebuie să facă Oana Zăvoranu pentru a fi iertată! Preoţii explică unde a greşit Oana

Ultima actualizare:

    Oana a plâns într-una de sâmbătă după mama saFoto: Antena 1
Oana a plâns într-una de sâmbătă după mama saFoto: Antena 1

Declaraţiile halucinante pe care le-a făcut Oana Zăvoranu la scurt timp după ce mama ei s-a stins din viaţă pe patul de spital după o suferinţă de trei luni i-au adus un val de antipatii, dar şi reacţia preoţilor care au sfătuit-o să se căiască şi să reflecte asupra vorbelor pe care le-a spus. Un reprezentant al Bisericii a explicat ce canoane trebuie să respecte vedeta pentru a fi iertată.

În majoritatea apariţiilor publice, Oana Zăvoranu s-a declarat foarte credincioasă, scrie www.ziarulring.ro. Când a aflat că mama sa a murit, a afirmat că s-a făcut „dreptate divină”. Cu toate acestea, Oana a săvârşit unul dintre păcatele capitale, şi anume mândria, susţine preotul consultat de "Ring", care a dorit să rămână anonim. Tocmai mândria a împiedicat-o să se împace cu mama ei şi să o lase să plece liniştită pe lumea cealaltă.

Oana Zăvoranu trebuie să se roage şi să-i facă toate pomenile Marioarei 

Şi asta nu este tot. Pentru ca păcatele să-i fie iertate, preoţii susţin că bruneta trebuie să o pomenească pe mama ei în rugăciuni şi să-i facă pomeni.  "Tot ce ar putea să facă e să o poarte în rugăciunile ei, dimineaţa şi seara, acum mai mult ca niciodată. Să-şi ia obligaţia de a face toate pomenirile. E foarte important acest ritual, trebuie să facă la trei zile, la nouă zile, la trei săptămâni, la 40 de zile. Şi nu pentru a da oamenilor mâncare, ci pentru că fiecare dintre cei prezenţi la eveniment va merge acasă şi se va ruga pentru sufletul răposatei. Mai mult, trebuie să facă trei-cinci mătănii pentru că sufletul nu se hrăneşte cu nimic material, se hrăneşte cu rugăciune", a declarat acelaşi preotul, citat de sursa menţionată.

Oana Zăvoranu poate fi iertată dacă aprinde 40 de lumânări, timp de 40 de zile 

Dacă vorbim de ritualuri, de tradiţii pe care oamenii le practică pentru a face pace cu un apropiat decedat sau pentru a dovedi că se căiesc, se spune că pelerinajul la mănăstiri are şi el un un efect puternic. "Ar putea aprinde 40 de lumânări, 40 de zile să o pomenească pe mama sa la o mănăstire sau la trei mănăstiri. Totuşi, aceste tradiţii nu sunt consemnate oficial undeva", ne-a declarat preotul. Se spune că timp de 40 de zile, sufletul nu se ridică la cer , ci merge în toate locurile pe care le-a cunoscut. 

Oana Zăvoranu s-a proclamat Lucifer 

Bruneta a mers foarte departe cu declaraţiile. Ea a surprins pe toată lumea când, chiar în ziua morţii mamei sale, a ieşit la TV şi s-a proclamat Lucifer. Nici acest păcat nu poate fi trecut cu vederea. "Lucifer a fost îngerul căzut din Rai din cauza mândriei pentru că a vrut să fie mai mare ca Dumnezeu. Şi Oana Zăvoranu a suferit de mândrie până în ultima clipă. Practic, i-a refuzat mamei sale dreptul de a pleca împăcată în lumea celor drepţi. Sunt atâtea cazuri cu care noi, preoţii, ne întâlnim, în care oamenii care nu primesc iertarea celor cărora le-au greşit sau părinţi care îşi aşteaptă copiii să fie iertaţi şi să îi ierte trăiesc în chinuri până se întâmplă acest lucru", a completat preotul.

Este bine ca în această perioadă actriţa să-şi rezerve câteva momente de linişte şi de meditaţie în care să se analizeze. "Noi Îl alungăm mereu pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar dacă ne căim, dacă ne pare rău cu adevărat şi nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu ne iartă îndată şi ne ajută. Sunt foarte multe persoane care au greşit faţă de Domnul şi au fost iertate, începând cu cei doi mari apostoli Petru şi Pavel", a explicat clericul.

Oana Zăvoranu a împărţit 50 de farfurii cu mâncare

La scurt timp după ce sicriul cu trupul neînsufleţit al Marioarei Zăvoranu a fost cobărât în pământ, Oana a împărţit 50 de farfurii cu mâncare. Duminică, bruneta şi-a condus îndurerartă mama pe ultimul drum după ce a fost nevoită să amâne pentru câteva ore înmormântarea. Lângă groapa Marioarei şi-a îmbrăţişat bunica şi unchiul după mulţi ani în care relaţia lor a fost tensionată. A plâns, le-a cerut iertare celor din familie, a făcut promisiuni şi a împărţit 50 de farfurii cu mâncare pentru sufletul mamei sale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net