Ce norocoşi: biroul lor e în ţări exotice, la căldurică

g112-13-v-3-col-gina-asia-3.jpg

India. Gina Pistol, prezentatoarea de la “Asia Express”, se relaxează la plajă când nu are filmări

În ultimii ani, televiziunile de la noi, în special PRO TV, Antena 1 şi Kanal D, au lansat producţii de top, filmate peste hotare. Republica Dominicană, Madagascar, Thailanda, India sunt doar câteva locuri pe unde au fost “exilate” vedetele noastre. Mai nou, Andreea Mantea s-a mutat şi ea în Turcia, iar Cabral şi Loredana Groza îşi fac bagajele pentru Polonia.

La noi se anunţă temperaturi zgribulite, la ei e caniculă! Foarte norocoşi sunt oamenii din echipele tehnice, prezentatorii TV, concurenţii care se află peste mări şi ţări, la filmări pentru diverse emisiuni de televiziune. 

Chiar dacă nu se filmează într-o ţară exotică, reality-show-ul „Puterea dragostei”, de la Kanal D, a reunit echipa la Istanbul, Turcia, la aproximativ 671 de kilometri distanţă de Bucureşti. 

g212-13-v-2-col-strunila-ultimul-trib-poza.jpg

Madagascar. Octavian Strunilă munceşte de zor pentru “Ultimul trib”, show-ul Antenei 1

Andreea Mantea (32 de ani), gazda emisiunii, va sta acolo şase luni, iar fiul ei, David (3 ani şi şase luni), se află alături de ea. 

Un alt reality-show filmat departe de ţară e „Exatlon-ul” prezentat de Cosmin Cernat (43 de ani) pentru Kanal D, tocmai în Republica Dominicană, la peste 8.900 km depărtare de Bucureşti. Show-ul e la al doilea sezon şi are mulţi fani, iar marea finală se va disputa luna viitoare. 

g312-13-v-3-col-cosmin-cernat.jpg

Republica Dominicană. Cosmin Cernat, prezentatorul de la “Exatlon” (Kanal D), se află pentru a doua ediţie în acest loc superb

Şi dacă tot vorbim despre reality-show-uri de aventură, şi la Antena 1 sunt trei astfel de producţii realizate  în locuri diferite. 

Radu Vâlcan (41 de ani) a filmat “Insula iubirii” în Thailanda, la 7.675 km depărtare de ţară. Din 2015, de când s-a filmat primul sezon, Radu Vâlcan a ajuns un obişnuit de-al locului, Thailanda fiind parcă ţara lui de adopţie. 

g412-13-v-2-col-radu-valcan-thailanda.jpg

Thailanda. Din 2015, Radu Vâlcan filmează “Insula iubirii” pe acest tărâm de vis

Tot la Antena 1, Octavian Strunilă (37 de ani) prezintă “Ultimul Trib” tocmai din Madagascar, la 7.526 km depărtare de casă, de familie. Filmările s-au încheiat, aşa că Octavian Strunilă, concurenţii şi echipa nu au scăpat de frigul din Bucureşti. 

Şi, nu în ultimul rând, superba Gina Pistol (36 de ani) se află în India, pentru sezonul al doilea din “Asia Express”, la 8.145 km distanţă de noi.

g512-13-v-2-col-andreea-mantea.jpg

Turcia. Şase luni va sta Andreea Manteala Istanbul, pentru “Puterea dragostei”

Alături de ea se află Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, pe post de coprezentatori, dar şi o echipă numeroasă de vedete, care se bat pentru premiul de 30.000 €. În pauzele de filmare, Gina se răsfaţă pe malul Oceanului, etalându-şi trupul filiform. Ar fi şi păcat să nu îmbine distracţia cu munca într-un asemenea loc exotic. 

Cabral va filma în Polonia, soţia lui stă să nască

Într-o situaţie delicată se află Cabral (41 de ani), care va prezenta noul show de la PRO TV, “Cântă acum cu mine” („All together now)”. 

Filmările vor avea loc în Polonia, cel mai probabil la Varşovia, la 1.154 km de Bucureşti, şi vor avea loc în decembrie şi în ianuarie. Cum soţia lui, Andreea Ibacka, stă să nască dintr-o clipă în alta, cel mai probabil Cabral va lipsi de acasă în primele luni de viaţă ale bebeluşului. 

g612-13-v-2-col-cabral-andreea.jpg

Polonia. Cabral este prezentatorul emisiunii “Cântă acum cu mine”

Alături de el, în Polonia, va fi şi Loredana Groza, căci şi ea face parte din acest proiect. Concurenţii care vor urca pe scenă să cânte trebuie să convingă 100 de juraţi să li se alăture. Cu cât vor strânge mai multe voci, cu atât mai mare va fi scorul lor final. Bătălia se dă pentru marele premiu de 50.000 de euro.

Loading...

Citește și