Ce familie frumoasă are solistul Sebi David! Părinții au profesii onorabile, iar fratele urmează Teologia

Ultima actualizare:

    Sebi David (24 de ani)
Sebi David (24 de ani)

Tânărul interpret de muzică populară Sebi David nu a povestit niciodată despre familia sa, despre cei care l-au îndemnat să își urmeze visul și să facă muzică. Pentru prima oară, interpretul de folclor ne-a povestit despre cei care i-au dat viaţă şi îi sunt alături zi de zi.

La doar 24 de ani, interpretul de muzică populară Sebi David nu a vorbit niciodată în public despre familia sa şi nici nu a spus cu ce se ocupă părinţii săi. Iată că Sebi David a povestit pentru Click! despre familia sa și ne-a oferit și o imagine exclusivă cu mama şi cu tatăl său. „Sunt artistul familiei, deoarece de mic mi-a plăcut să cânt şi să pictez, mi-a plăcut arta. Mama mea a cântat şi ea la vioară în liceu, iar acum este director şcolar, ordinea şi disciplina fiind la ea acasă. Mama aşa ne-a învăţat de mici, să fim în viaţă serioşi, corecţi, să avem mereu principii, aspiraţii înalte, deoarece prin credinţă şi muncă vom ajunge acolo unde ne dorim. Spun că ne-a învăţat, deoarece eu mai am un frate mai mare, care a terminat Psihologia, iar acum a urmat şi el, la fel ca mine, Facultatea de Teologie. Tatăl meu a fost colonel în cadrul MAPN, iar aici putem vorbi chiar de disciplină serioasă, deoarece el ne-a învăţat mereu că prin multă muncă ajungeţi acolo sus. De mici ne-au învăţat să creştem frumos să avem un corp atletic şi să avem grijă la ce mâncăm”, a mai povestit Sebi David.

Sebi David (dreapta), alături de părinții și de fratele său
Sebi David (dreapta), alături de părinții și de fratele său

Şi tot ele ne-a mai mărturisit şi alte detalii familiale. “Datorită părinţiilor mei, la noi în casă se mănâncă eco, deoarece ne aprovizionam cu fructe şi legume din propria curte, din minunatul colţ de rai din Argeş. Am crescut într-o familie cu frică de Dumnezeu, mergând la biserică şi mereu ocupându-ne de situaţia culturală din zona de unde vin. De mic am fost vedeta comunei unde m-am născut, deoarece cântam la biserică. Și acum fac acest lucru şi conduc corul de Crăciun şi în fiecare an mă întorc să dirijez acest cor. Mă bucur de familia în care m-am născut, deoarece am avut de învăţat lucruri bune despre viață şi, în aceeaşi măsură, m-au pregătit în viaţă să întâmpin bune şi rele”, a mai povestit Sebi David pentru Click!

Citește și:

Sebi David, cântărețul cu cojoc, furat de ceasuri de mii de euro

Ce artist cântă îmbrăcat în cojoc din lână la 35 de grade Celsius

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net