Cătălin Cazacu: „Orice înger are un trecut, orice drac are un viitor“

cazacu-1.jpg

Cătălin Cazacu
foto: Sorin Stana
Citeste tot despre: 

Campionul la motociclism sau starul Kanal D, cum vrei să-i spui, ne-a primit în căminul lui de burlac, undeva în apropiere de Pipera.

Eu îl ştiu de la prima ediţie Exatlon, acolo unde făcea lega în echipa faimoşilor. Tu poate ai aflat despre el mai recent la show-ul Vulturii de noapte, pe care-l prezintă alături de Victor Slav şi Giani Kiriţă, în fiecare marţi, de la ora 23.00, la Kanal D. Alţii îi cunosc şi palmaresul din motociclism sau, cine ştie, mai degrabă pe cel din rândul femeilor. Orice ai şti despre vedeta de 35 de ani nu te ajută să-l cunoşti cu adevărat pe omul Cazacu. Un tip plăcut, extrem de deschis (şi când spun asta nu mă refer la faptul că ne-a deschis uşa casei sale), oarecum modest şi deosebit de spontan când vine vorba de... vorbe de duh.

Dacă tot te-am vizitat acasă, spune-ne de când locuieşti în acest cartier rezidenţial. Cum te-ai acomodat aici, ţi-ai făcut prieteni în această mică comunitate?

Cătălin Suntem o mică sectă (râde). Stau de patru ani în cartier şi de doi ani în apartamentul ăsta. Am stat doi ani în chirie, apoi, ca orice tânăr care îşi doreşte ceva de la viaţa lui, mi-am făcut rată la bancă. Şi mi-am cumpărat şi eu căsuţa mea. Ştii ce-a zis ţiganul când a pierdut trenul? Vezi ce înseamnă să n-ai lucrul tău? Aşa şi eu. Acum, că sunt dator la bancă încă 30 de ani, asta-i altă discuţie. Cine n-are rată, n-are pentru ce trăi.

Dar banii de la Exatlon nu te-au ajutat să nu mai recurgi la credite?

Da, Exatlonul ne-a făcut oameni mari, dar să nu exagerăm.

Tu la Exatlon ai mai câştigat ceva. Ai intrat cu un fizic dezordonat şi ai ieşit slim fit. Văd că te menţii, după atâta timp. Cum faci? Mai ţii dieta Exatlon?

Da, dar pe invers. Dacă acolo mâncam numai orez, aici mănânc absolut orice în afară de orez. Nu sunt chiar un exemplu din punct de vedere al dietei, dar, indiferent ce fac, ajung la sală, alerg, mă mişc mult. În rest, mănânc la 2 noaptea şaorma şi alte fineţuri din astea, mă trezesc deseori la ora 13.30... Nu sunt un model de viaţă.

Citește continuarea interviului aici!

Loading...