Bucurenci, amintire din copilărie: ”Bunica lovea cu sete, gâfâind”
Tot mai multe vedete au acceptat să rememoreze secvențe neplăcute din propria copilărie pentru a promova educația fără bătaie. Fost concurent la ”Dansez pentru tine”, fost consilier al comisarului european Corina Crețu, activistul civic Dragoș Bucurenci a povestit cum a fost crescut cu nuiaua de bunica din partea mamei. ”Bunica lovea cu sete, gâfâind la fiecare lovitură.”
Dragos Bucurenci (34 ani) s-a alăturat vedetelor care au acceptat să vorbească despre educația primită în familie, cu ”bătaia ruptă din Rai”, și cu palma la fund care ar trebui să te facă om mare. În urmă cu două zile, actrița Dorina Chiriac a vorbit despre umilințele îndurate în copilărie din partea învățătoarei, care o pălmuia și o ciocănea în cap.
”Am citit zilele astea foarte multe rânduri scrise din perspectiva părinților cu privire la folosirea bătăii în educație și am vrut să adaug și perspectiva mea de copil care n-a fost probabil nici mai mult, nici mai puțin bătut decât copilul mediu al generației sale. O vorbă din bătrâni spune că «acolo unde dă mama crește». Experiența mea a fost alta. Acolo unde a dat bunica, n-a mai crescut nimic, iar dragostea mea pentru ea s-a făcut tot mai mică. Mi-aș dori să poată crește la loc, fie și acum, în ceasul al doisprezecelea, dar din păcate bunica bătea așa cum ne-a și crescut: cu toată dragostea, adică temeinic”, a scris fostul concurent de la ”Dansez pentru tine” pe blogul personal.
Valul de mărturii a fost declanșat de cazul Bodnariu. Cei cinci copii ai românului Marius Bodnariu și ai soției sale de origine norvegiană, Ruth, au fost luați în luna noiembrie de Barnevernet, Serviciul de protecție a copilului din Norvegia, după ce fetele mai mari au spus că sunt bătute acasă de părinți.
Dragoș Bucurenci a rememorat scene cutremurătoare din propria copilărie. De creșterea lui și a Siminei, sora activistului civic, s-a ocupat bunica din partea mamei. Argumentul ultim al femeii, când lucrurile scăpau de sub control, era bătaia cu bățul.
Forma bețelor, adaptată funcției – loveau fără să zgârie sau să rănească
”Avea câteva bețe pregătite în acest scop sub șifonier și în spatele mașinii de spălat. Bețele fuseseră pregătite de bunic, care le tratase ca pe orice alt proiect meșteșugăresc: cu multă atenție și grijă la detalii. Fuseseră culese cel mai probabil dintr-un arbust din Parcul Tineretului ori de pe dealurile din jurul Lereștiului. Apoi, cu ajutorul briceagului de campanie, nelipsit din buzunarul bunicului, li se retezaseră ramurile laterale și li se rotunjiseră capetele. În felul acesta, forma bețelor era perfect adecvată funcției – ele puteau să lovească, fără să zgârie sau să rănească mai mult decât era necesar.”
Bețele erau folosite ori de câte ori copiii se cretau, iar nervii bunicii nu mai puteau fi ținuți în frâu. ”Bunica trântea cu năduf printre dinți un «Ei, lasă că-ți arăt eu ție!» și trăgea cu putere aer în piept, ca atunci când se pregătea să frământe aluatul de cozonac. Acele secunde de teroare, în care aveam certitudinea a ceea ce avea să urmeze, erau întotdeauna mai greu de suportat decât loviturile propriu-zise. Bunica lovea cu sete, gâfâind la fiecare lovitură, iar furia se transforma într-o voioșie victorioasă pe măsură ce își elibera în felul acesta tensiunile care-i dădeau nenumărate migrene. Euforia n-o ținea, însă, foarte mult, pentru că Simina intervenea cu lacrimi în ochi, rugând-o să mă ierte măcar de data asta. Probabil curajul nepoatei, care își lua, pentru îndrăzneală, câteva bețe zdravene, de care nu părea să-i pese, era ceea ce o aducea, în cele din urmă, cu picioarele pe pământ.”
N-a putut să uite și să ierte
Când a crescut suficient de mare cât să-i țină piept, Dragoș a avut câteva tentative de a ”fura” bățul, însă scena se încheia, inevitabil, cu câteva lovituri strașnice. ”De la o vreme, crescusem suficient de mare ca să-i pot prinde bățul cu ambele mâini înainte să apuce să mă lovească. Încremeneam preț de câteva secunde, în poziție de luptă, în vreme ce ea se silea să-mi smulgă bățul din mâini. Dacă nu reușea, era suficient să se uite o singură dată în ochii mei și să-mi șuiere printre dinți „Ia mâna!”, pentru ca să-mi descleștez degetele și să aștept pasiv lovitura, ca o potaie dresată de un stăpân absurd și nemilos.”
Dragoș nu-i poartă pică bunicii și a încercat de-a lungul anilor să-i găsească circumstanțe atenuante. Educația prin bătaie a lăsat însă urme adânci și l-a îndepărtat pe nepot definitiv de bunică. ”Încerc de ani de zile să uit și să iert toate lucrurile astea și să mă raportez la bătrâna care se împuținează pe zi ce trece sub ochii noștri cu dragostea pe care nepoții le-o datorează bunicilor… Acolo unde a dat bunica, n-a mai crescut nimic, iar dragostea mea pentru ea s-a făcut tot mai mică.”
