Beatrice Rancea, despre calvarul din spatele coregrafiilor sublime: «Ne bătea rău de tot»

media-148216255445363500.jpg

FOTO
Artista susţine că sacrificiile au meritat
Foto:Arhivă personală

Beatrice Rancea este recunoscută pentru spectacolele sale de balet, dar şi pentru participarea sa în juriul emisiunii "Dansez pentru tine". Vedeta a avut un drum greu de parcurs pentru a atinge împlinirea progfesională pe care şi-o dorea. Beatrice a povestit, într-un interviu recent chinurile la care a fost supusă de profesorii săi de balet, de la o vârstă fragedă.

Aceasta a avut parte de antrenamente grele şi severe. Era bătută şi umilită de profesorul ei, dar a fost modul în care a reuşit să ajungă printre cei mai buni, susţine ea. “Mă educ în permanență să nu mă las doborâtă de nimic”, a marturisit Beatrice Rancea. 

bal-rancea-ora-de-iasi.jpg

FOTO
Beatrice a muncit enorm de mult pentru a atinge succesul profesional
Foto:Arhivă personală

“De la patru ani am început dansul. Am urmat mai întâi școli particulare de dans, pentru că la liceul de coregrafie promoțiile încep în clasa a IV-a sau a V-a, până atunci trebuie să urmezi școli particulare. Acum, evident, oferta este mult mai mare, atunci erau doar câteva posibilități de a studia baletul clasic. Eu am avut noroc să studiez primii ani cu doamna Penescu-Liciu și pe urmă am lucrat și cu Ida Matei, ambele erau foste prime balerine ale Operei. Profesoarele erau severe, ne atingeau, aveau tot timpul un bețișor. Dar niciodată nu m-am gândit serios să renunț. Oricum, profesorii de balet erau severi peste tot", a povestit Beatrice.

Ea a rememorat un episod din liceu. atunci când a avut profesor un bărbat foarte exigent, care o făcea să creadă că mai bine ar renunţa la balet, căci nu avea şanse de reuşită în domeniu. Spre surprinderea ei, Beatrice a primit cea mai mare notă posibilă de la acest profesor atunci când a susţinut examenul.

media-148345357342958000.jpg

FOTO
Beatrice Rancea a fost bătută şi umilită de profesorul de balet
Foto:Arhivă personală

"Am avut în liceu un profesor foarte-foarte exigent, dar senzațional de bun, maestrul Vintilă, care antrena primii balerini la operă. Am avut șansa să ia pe parcursul unui an și clasa noastră de studiu. Din câte am înțeles, după aceea a mers și a antrenat companii mari internaționale în lume, după ce a plecat din România. Maestrul Vintilă ne bătea rău de tot, plus că era îngrozitor de sever, ne vorbea foarte dur, și, totuși, maestrul Vintilă mi-a dat cea mai mare notă din liceu de până atunci, deși mă făcuse până atunci să cred că sunt o catastrofă și că ar trebui mai bine să abandonez dansul la cum erau manifestările lui față de mine", a relatat Beatrice Rancea pentru revista Tango.

Beatrice Rancea a debutat ca balerină la Opera Română, dar un grav accident la genunchi i-a pus capăt carierei.  S-a înscris la Regie, punând în scenă piesele: ”Romeo şi Julieta”şi ”Opera de trei parale”. Din 2011 este manager la Opera Naţională din Iaşi. A fost şi jurat la ”Dansez pentru tine”(PRO TV), timp de şapte ani. Beatrice a fost căsătorită 14 ani cu Claudiu Bleonţ, iar acum e măritată cu actorul Doru Rancea.

Loading...

Citește și

  • Unele vedete se lăfăie în vile imense singure sau cu iubiţii, altele, în schimb, se înghesuie în apartamente micuţe cu zeci de câini şi pisici. Au suflet mare, aşa că nu rezistă să vadă pe stradă patrupede abandonate sau suferinde. Click! te invită să faci cunoştinţă cu cei mai mari iubitori de animale din showbiz.

  • Beatrice Rancea (54 de ani) nu are copii, însă toată dragostea de mamă şi-a revărsat-o asupra căţeilor amărâţi, pe care i-a adunat de pe străzi. Maidanezii şi-au intrat în drepturi depline, lăfăindu-se în cele două case ale celebrei regizoare.