Bahmuțeanu a cerut expertiză psihiatrică pentru Prigoană! Sunt gata pentru al 45-lea proces

Ultima actualizare:

    Adriana cere custodie unică a celor doi copii, iar Silviu vrea ca micuţii să aibă domiciliul în vila lui foto: arhiva personală
Adriana cere custodie unică a celor doi copii, iar Silviu vrea ca micuţii să aibă domiciliul în vila lui foto: arhiva personală

După doar câteva săptămâni de linişte, foştii soţi Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană se pregătesc din nou să facă potecă la tribunal. Aceştia se războiesc în continuare pentru cei doi copii ai lor: afaceristul îi vrea definitiv în casa lui, iar ea cere custodie unică.

Adriana Bahmuţeanu (43 de ani) şi Silviu Prigoană (53 de ani) încep cea de-a 45-a acţiune în justiţie. Săptămâna viitoare, cei doi foşti soţi care au avut o relaţie tumultoasă pe parcursul celor 12 ani de convieţuire, încep să facă din nou potecă pe la tribunal: bineînţeles, tot pentru custodia odraslelor. La Judecătoria Sectorului 5 din Capitală, s-a depus dosarul unde ambii vor să se ocupe singuri de cei doi copii ai lor, Eduard şi Maximus.

Afaceristul le cere magistraţilor să stabilească domiciliul băieţilor în vila sa, din motive medicale. Astfel, milionarul consideră că locuinţa în care stau acum cu mama lor este nesigură, fiind însemnată cu bulina roşie pentru grad seismic ridicat.

”Casa aceea este compromisă. Acolo nu există nici un fel de siguranţă, şi nici de confort. Este o grădină zoologică. Copiii mei trăiesc cu pisică, câine, trei broaşte ţestoase, canari şi papagali”, a spus Prigoană.Nici Adriana nu se lasă mai prejos, şi solicită custodia unică sau custodia exclusivă, ceea ce presupune ca doar ea să aibă drept de decizie asupra copiilor.

Acest drept se acordă în cazuri rare, atunci când unul dintre părinţi are probleme psihice, este dispărut, ori este violent, aşa că pentru a-i convinge pe judecători, Bahmu se pregăteşte cu toate armele.


    Prigoană susţine  că a trecut ultimele  examene psihiatrice
Prigoană susţine că a trecut ultimele examene psihiatrice

A invocat faptul că este violent cu copiii, dar şi că are probleme psihice, motiv pentru care a cerut ca Prigoană să fie supus unui control de specialitate, la psihiatru.

”Ne pregătim cu toate probele. Custodia unică nu se obţine prea uşor, trebuie să ai motive foarte serioase. Iar eu am invocat câteva dintre acestea. În primul rând, faptul că eu nu pot comunica deloc cu tatăl copiilor mei este o mare problemă. Dacă unul dintre copii are probleme de sănătate, eu trebuie să am semnătura lui să-l duc la medic. Eu nu pot sta după toanele lui Prigoană. M-am trezit cu zeci de notificări acasă din partea lui.  În plus, copiii refuză să mai vorbească şi să meargă la el. Violenţa este un motiv pentru care poţi cere custodia unică, dar şi problemele de sănătate ale unuia dintre părinţi”, a declarat Adriana Bahmuţeanu, pentru Click!

În replică, Prigoană o asigură pe fosta nevastă că este sănătos la cap şi că va face şi el o astfel de solicitare pentru ea. ”Mi se pare normal că a cerut expertiza psihiatrică asupra mea, atât timp cât am luat-o de nevastă.

Toată lumea îmi spunea că nu e bine ce fac, dar eu am fost şmecher, Batman. Eu fac examene psihologice la 6 luni, pentru că sunt deţinător de arme şi pilot.

Şi am făcut şi o expertiză psihiatrică la un proces mai vechi, şi s-a demonstrat de către  IML că sunt perfect sănătos mintal.

O să cer şi eu o expertiză  să văd dacă această femeie, care are un copil supraponderal şi care îi dă de mâncare prin oraş, e sănătoasă mintal”, a spus Prigoană pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
image
actualitate.net
image
actualitate.net