Au nevoie de o cameră doar pentru pantofi

12_foto-1-4-col-pestritu.jpg

Adelina şi-a sacrificat o cameră din noua casă pentru a-şi depozita ţinutele

De aproximativ două luni, Adelina Pestriţu s-a mutat în casă nouă. Celebra brunetă este fericită pentru că are mai mult spaţiu pentru ea, dar mai ales pentru muntele de ţinute. A amenajat o cameră doar pentru haine, pantofi şi genţi, care arată precum un magazin de lux.

Zeci de perechi de pantofi, parfumuri, genţi fără număr, şi tot felul de accesorii care fac o femeie să se simtă ca în Paradis. Cam aşa e la Adelina Pestriţu în noul dressing din noua sa locuinţă. Vedeta a vrut să facă o transformare totală în viaţa ei, aşa că a vândut apartamentul din Vitan, în care şi-a lăsat toate lucrurile. Astfel, de mai bine de două luni, frumoasa brunetă şi-a cumpărat un apartament spaţios cu trei camere, la parter, şi o grădină de 120 de mp, situat central. Încă este la stadiul de amenajare, iar pentru asta şi-a luat un designer de interior. Una dintre cele trei camere a fost destinată garderobei sale, căci are zeci de perechi de pantofi, genţi, haine sau parfumuri.

“M-am decis să-mi sacrific cea de-a treia cameră şi să o transform în cel mai mare vis al meu şi, cu siguranţă, al tuturor femeilor. Este vorba despre un dressing unde să-mi aşez după bunul plac hainele şi în special marea mea pasiune, pantofii. A fost un deliciu pentru mine să-l decorez aşa cum visam, ca la magazin. Nu pentru că era nou, ci pentru că eram efectiv sătulă de dulapuri închise şi haine îngrămădite sau pantofi ţinuţi în cutii, unii peste alţii”, a scris bruneta pe blogul său. Dacă înainte avea lucrurile prin dulapuri, sau în toată casa, iată că a hotărât că e mai bine să renunţe la şifoniere şi alte dulăpioare care i-ar reduce din spaţiu. 

“Când mă trezeam, mă luam cu mâinile de cap şi începeam să mă plâng de ceea ce-mi vedeau ochii.  Hainele în saci mă făceau să-mi pierd răbdarea şi să întârzii la majoritatea întâlnirilor programate. Ori erau de negăsit, ori de nepurtat”, a mai spus sexoasa brunetă. Iată că acum este mulţumită de modul în care a reuşit să-şi organizeze lucrurile şi alegerea hainelor nu mai e o bătaie de cap. 

Dressingul Deliei arată precum un muzeu

 

Delia (34 de ani) şi soţul ei, Răzvan Munteanu, şi-au achiziţionat un apartament de lux, în nordul Capitalei, în zona Aviaţiei, la un preţ pe măsură: aproximativ 1,4 milioane de euro. Este vorba despre un penthouse întins pe două etaje, 3 şi 4, care are în jur de 400 mp. Așa că Delia nu se mai poate plânge de spațiu pentru haine. A amenajat o cameră pe un etaj întreg unde şi-a aranjat pantofii şi genţile ca pe nişte trofee. Sute de perechi de pantofi de firmă, haine sofisticate şi accesorii care de care mai colorate. 

Aici a băgat Brigitte banii lui Ilie

 

Dacă unii colecţionează timbre sau ceasuri, soţia fostului jucător de tenis Ilie Năstase (69 de ani) este ahtiată după accesorii şi haine. Brigitte are peste 150 de perechi de încălţări, iar în privinţa genţilor le-a cam pierdut numărătoarea. O cameră de 150 mp a fost amenajată special pentru haine, pantofi, sandale, cizme, poşete sau genţi de voiaj. “Ilie îmi cumpără doar bijuterii şi ceasuri, însă genţile şi pantofii mi le iau eu. Am pantofi de la Tom Ford, Jimmy Choo, Giuseppe Zanotti, Prada, iar genţile sunt de la Dior, Chanel şi Prada. Am şi două Hermesuri (n.r. – pot ajunge şi 20.000 de euro), pe acelea mi le-a făcut cadou Ilie”, a declarat Brigitte, pentru Click!

loading...

Citește și

  • Delia Matache (35 ani) se află în vacanţă în Maldive alături de soţul ei, dar chiar şi acolo, primeşte mesaje care o înfurie. Recent, unul dintre prietenii ei virtuali i-a lăsat un comentariu la o fotografie publicată de vedetă, care a făcut-o să explodeze pe Instagram.

  • Toată lumea aştepta să vadă dovada clară că Adelina Pestriţu are o relaţie şi iată că fotoreporterii Click! au pe fază. Celebra brunetă a fost surprinsă în plină stradă, cu noul ei iubit, Fucky. Chiar dacă era o zi mohorâtă şi cu câteva grade în termometru, iată că frigul le-a amplificat pasiunea.