Aşa au văzut vedetele meciul Simonei Halep!

Ultima actualizare:

    Simona Gherghe şi soţul ei, Răzvan Săndulescu, s-au aflat chiar în tribune, pe Philippe Chatrier
Simona Gherghe şi soţul ei, Răzvan Săndulescu, s-au aflat chiar în tribune, pe Philippe Chatrier

România a amuţit sâmbătă, în intervalul 16.10-18.15, când Simona Halep a făcut meciul vieţii ei, în finala de la Roland Garros, împotriva americancei Sloane Stephens. Cu pulsul mărit au fost şi vedetele, care au făcut tot posibilul să vadă meciul, deşi nu se aflau în faţa televizorului. Uite cum s-au descurcat!

Imagini senzanţionale ne-a arătat Smiley (34 de ani) pe Instagram, în timp ce se afla în drum spre Alba Iulia, acolo unde sâmbătă seara a cântat în cadrul festivalului “Alba Fest”. Fix la ora meciului Simonei Halep, solistul se afla în dubiţă, în drum spre concert, aşa că a găsit o soluţie pentru a o susţine pe românca noastră, care îi este şi prietenă bună.

“Ne uităm la Simona pe dubă, la telefonaşul ala mic”, a spus Smiley într-un filmuleţ postat pe Instagram, arătând spre bordul dubei, în dreapta şoferului, unde se afla “televizorul” lor improvizat. Tot pe telefon, cu lacrimile înnodate în bărbie, cu nostalgie, emoţie şi mândrie a privit meciul şi Cristian Chivu, aflat într-o vacanţă în Italia, la Montebello della Battaglia (Pavia), alături de fetele lui şi de soţia Adelina.


    Smiley, privind meciul Simonei pe telefonul din bordul maşinii
Smiley, privind meciul Simonei pe telefonul din bordul maşinii

Aceasta din urmă şi-a filmat soţul plângând, în timp ce la Paris se intona imnul României pentru Simona.Delia ne-a arătat că a văzut partida acasă la ea, pe un ecran gigant, alături de soţul ei şi de câţiva prieteni, iar cei mai norocoşi se pare că au fost Simona Gherghe şi soţul ei, Răzvan Săndulescu, cei doi fiind chiar în tribune, pe Philippe Chatrier, unde au trăit agonie şi extaz. “Fericiţi. După două ore de agonie, emoţie, puls pâna la cer, extaz. Minunată performanţa Simonei! Şi îi mulţumim pentru cea mai tare experienţă sportivă, pe care am trăit-o, în calitate de suporteri”, a scris, pe Instagram, prezentatoarea de la “Acces Direct” (Antena 1).


    Cristian Chivu a plâns la intonarea imnului
Cristian Chivu a plâns la intonarea imnului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net