Ce fețe haioase! Cum arătau la debut Arșinel, Țociu, Mălăele și Doru Octavian Dumitru

2-3-neatza-5-stanga.jpg

Horațiu Mălăele avea doar 23 de ani când s-a angajat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Actori profesionişti, mecanici sau ingineri reprofilaţi, comedianţii din „Generaţia de Aur” ne descreţesc frunţile şi acum. Trecerea anilor a lăsat urme adânci pe chipurile comedianţilor însă, în tinereţe, şarmanţii artişti făceau furori printre admiratoarele care stăteau la coadă pentru un autograf.

Născut în satul Tahomir din Târgu-Jiu, Horaţiu Mălăele (66 de ani) e nu doar un actor care te face să râzi şi să plângi, ci şi un foarte talentat caricaturist, regizor, pictor şi scriitor. Crede în destin şi în drum spre examenul la Teatru, a trecut pe lângă Teatrul “Bulandra”, iar regizorul Liviu Ciulei i-a aruncat un chiştoc în cap. A absolvit la clasa lui Octavian Cotescu, în 1975, la 23 de ani, a debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi s-a transferat în Capitală. Mălăele vrea să fie actor universal: „Idealul meu e actorul care reuşeşte să placă deopotrivă şi profesorului universitar, şi celui fără nicio pregătire, tinerilor ca şi vârstnicilor”.

Adrian Fetecău (61 de ani) a văzut lumina zilei într-o căsuţă din satul Scorţoasa, judeţul Buzău, la 7 km de Vulcanii Noroioşi. În 1982, a absolvit Tehnologia Construcţiilor de Maşini la Universitatea Politehnică Bucureşti şi a fondat trupa umoristică „Cenaclul Vouă”, după ce cochetase cu teatrul în facultate. Din 1992, e şi comentator sportiv. A publicat mai multe cărţi despre “Vouă” şi despre boxeurii Vaştag şi Doroftei. Recunoaşte că s-a făcut inginer doar pentru a primi repartiţie la oraş. În tinereţe, a avut probleme cu cenzura comunistă şi trupa lui a fost interzisă pentru un an în Bucureşti.

untitled-1.jpg

Adrian Fetecău a cochetat cu teatrul din studenție, apoi, inginer fiind, a fondat trupa de comedie “Vouă”

Originar din Galaţi, Doru Octavian Dumitru (62 de ani) a absolvit Facultatea de Instalaţii, dar nu a profesat niciodată ca inginer. S-a format la festivaluri studenţeşti, unde a câştigat mereu premii. În anul 1991, la 35 de ani, a plecat în SUA, pentru a învăţa comedie de la actori precum Billy Cristal şi Whoopie Goldberg. Apoi s-a stabilit în Toronto, Canada, unde susţine spectacole. A avut turnee şi la New York, iar, mai nou, distrează diaspora din Europa, în Italia, Franţa şi Belgia.

untitled-1.jpg

Doru Octavian Dumitru învăța să devină inginer, însă era premiat la festivalurile studențești de comedie

Vasile Muraru (62 de ani), originar din Doina, judeţul Neamţ, a ajuns la 40 de ani de carieră director al Teatrului de Revistă „C. Tănase”, după retragerea lui Alexandru Arşinel. Pe 30 martie, de la ora 19.30, va marca aniversarea la Sala Palatului, în spectacolul „Vasile Muraru - 40 de ani de la debut şi 40 de ani de carieră de succes”. Vasile Muraru a debutat în clasa a X-a cu piesa „Romeo şi Julieta”, apoi a absolvit Teatrul la clasa lui Dem Rădulescu. „Am jucat prima dată pe o scenă profesionistă cu Valentin Uritescu. Din 1979 a început seria filmelor. Am filmat în «Oglinzi paralele», «Expresul de Buftea» şi în alte pelicule de succes”, a declarat actorul pentru Click!.

untitled-1.jpg

Vasile Muraru a urcat prima dată pe scenă în clasa a X-a, alături de Valentin Uritescu

Romică Ţociu (57 de ani), născut la Craiova, a lucrat ca lăcătuş mecanic la CFR, însă e un talent nativ, chiar dacă nu are studii de actorie. În 1989, a dat examen la Teatrul din Galaţi, unde l-a cunoscut pe actualul lui partener de scenă, Cornel Palade (67 de ani). În 1990, a câştigat Festivalul de Comedie şi a fost adus la Teatrul de Revistă „C. Tănase”. S-a remarcat jucând cu Draga Olteanu-Matei, apoi, din 1993, a colaborat cu Palade. În 1998, a renunţat la teatru în favoarea emisiunilor TV, filmelor şi a spectacolelor independente.

untitled-1.jpg

Romică Țociu s-a remarcat la 28 de ani, după ce a demisionat de la CFR, unde era lăcătuș mecanic

Alexandru Arşinel (79 de ani), născut în Dolhasca, judeţul Suceava, a ajuns actor datorită mamei care l-a încurajat să îmbrăţişeze cariera în teatru. A debutat în 1960, la 21 de ani, ca prezentator într-un spectacol al TVR. După absolvire, a jucat la Târgu Mureş, apoi a luat concursul la Teatrul de Revistă „C. Tănase”, unde a jucat cu Stela Popescu. Din 1998 până în 2019 a fost şi director al teatrului. E renumit nu doar pentru spectacolele de teatru, ci şi pentru sutele de emisiuni TV şi peliculele de comedie. A cochetat cu muzica, înregistrând câteva albume. „Dacă mă năşteam în SUA, aş fi devenit al doilea Frank Sinatra. Am un timbru mai frumos ca al lui”, spunea maestrul într-un interviu.

untitled-1.jpg

Alexandru Arșinel a debutat la 21 de ani, ca prezentator într-un spectacol realizat de TVR

 

loading...
Loading...

Citește și

  • Alexandru Arşinel speră să scape de necazuri, mai ales de problemele de sănătate. Ieri, artistul care a suferit cinci operaţii la coloană, un transplant de rinichi, dar şi o intervenţie chirurgicală la inimă, a împlinit 79 de ani, prilej de a sărbători, în tihnă, alături de cei dragi.

  • Pe 23 noiembrie 2017 se stingea fulgerător regina comediei româneşti, îndrăgita actriţă Stela Popescu, la aproape 82 de ani. Luna aceasta vor avea loc mai multe evenimente de comemorare a regretatei actriţe, dar şi pentru colega ei, Cristina Stamate, care a murit cu 4 zile mai târziu.