Aşa arată Brigitte după divorţ! Tristă, dar cu geantă de 2.000 $

14-vedete-foto-1-2-col.jpg

Brigitte Năstase, surprinsă într-o zi în care a înlocuit hainele sexy cu cele sport. Geanta de pe umăr costă 2.000 de dolari
Foto: Blitz

Pe 26 septembrie a semnat actele de divorţ şi, după 8 ani de mariaj cu Ilie Năstase, Brigitte a devenit o femeie liberă. Pretendenţii nu au avut însă cale liberă, căci bruneta era deja îndrăgostită de partenerul ei de afaceri, Corneliu Oană. Se pare că noua relaţie a schimbat-o mult pe timişoreancă.

Îmbrăcată cu bluză albastru intens, cu pantaloni din tricot, în culori vii, şi încălţată cu adidaşi asortaţi, Brigitte Năstase (41 de ani) nu avea cum să nu fie reperată pe străzile din Bucureşti. Fotoreporterii Click! au surprins-o în timp ce mergea la un salon de înfrumuseţare din zona de Nord a Capitalei, însă era mai mult atentă la telefon decât la drum. Părea destul de îngândurată, dar cine n-ar fi în perioada următoare a unui divorţ anevoios? Ce ne-a mai atras atenţia a fost geanta de pe umăr, din material textil, cu emblema Chanel cât casa. Ne-a fost uşor să găsim modelul în magazinele online exclusiviste şi aşa am aflat că anul trecut, când s-a lansat, s-a vândut cu 2.000 de dolari. Iată că Brigitte, deşi şi-a cam schimbat garderoba după divorţ, renunţând la bluzele decoltate şi la jeanşii mulaţi, nu s-a dezis de accesoriile de lux, cu care e obişnuită.

Zoom
Brigitte şi iubitul ei, Cornel Oană

Nu de puţine ori, Brigitte a recunoscut că Ilie obişnuia să o împace, cumpărându-i genţi Hermes, de 6.000 de euro, bruneta având acasă o colecţie impresionantă. După separarea de Ilie, timişoreanca se afişează din ce în ce mai des cu Cornel Oană (34 de ani), bărbatul care îi este şi partener de afaceri la magazinul de haine dintr-un mall bucureştean. Cei doi au bifat deja câteva vacanţe romantice împreună, etalându-şi pe reţelele sociale fotografii în care sunt nedezlipiţi unul de celălalt. De cealaltă parte, şi Ilie Năstase (71 de ani) şi-a refăcut viaţa cu o brunetă tinerică, pe nume Ioana Simion (42 de ani), cu care s-a afişat oficial pe Facebook imediat după ce s-a parafat divorţul lui de Brigitte. 

Şi Ilie s-a schimbat fizic de dragul Ioanei

După divorţul lui Ilie, cea mai fericită este Ioana, iubita lui, care se bucură că se poate afişa nestingherită cu Nasty. Iată ce ne-a declarat de curând! “Eu cu Ilie ne-am înţeles bine din prima clipă, nu ne certăm deloc! A postat el, zilele trecute, o fotografie cu noi, pe Internet, pentru că a fost plăcerea lui. Eu zic că este mândru de mine, plus că mi-a şi spus lucrul acesta în faţă. Acum şi-a lăsat şi barbă, este o mică schimbare pe care mi-am dorit-o, mi se pare mult mai sexy”, a declarat Ioana pentru Click!.

loading...
Loading...

Citește și

  • Ilie Nastase

    Scandalul dintre Ilie și Brigitte Năstase ia proporții. De la faza „pe amanți”, acum s-a ajuns la faza “dosare penale”. Brigitte, aflată în Turcia, îl acuză pe Ilie Năstase că a intrat în casa ei din Pipera și că i-a furat pantofi, genți și tablouri, asta în timp ce Ilie se apără să spune că el se afla la mare. Mai mult, se pregătește de o vacanță în Italia.

  • Nu s-a zgârcit deloc la bani! Brigitte a terminat de mobilat vila din Pipera, iar rezultatul este demn de revistele de specialitate.Totul a costat enorm, însă preţul a fost ultima problemă a brunetei. Pentru cele trei case pe care le deţine, Brigitte a băgat sute de mii de euro ca să le amenajeze.