Aşa arată Amalia Năstase cu aproape 30 de kilograme în plus

Ultima actualizare:

    Amalia Năstase a fost gazda unui eveniment caritabilfoto: captură video
Amalia Năstase a fost gazda unui eveniment caritabilfoto: captură video

S-au dus anii de glorie ai Amaliei Năstase (42 de ani) când făcea furori în rochii de seară cu spatele gol! Fosta soţie a lui Ilie Năstase a fost joi seara gazda unui eveniment caritabil, unde a atras toate privirile fiind tot timpul pe scenă în atenţia invitaţilor. Dincolo de scopul lăudabil al acţiunii şi al implicării vedetei, cei prezenţi au remarcat şi că fosta parteneră de viaţă a tenismenului nu mai are aceeași siluetă de pe vremuri, iar vestimentaţia nu a ajutat-o deloc să mascheze kilogramele în plus.

Amalia Năstase nu a mai reuşit să-şi revină, din punct de vedere fizic, după ultima sarcină. Fosta doamnă Năstase a născut în toamna lui 2015 un băieţel din relaţia pe care o are cu Răzvan Vasilescu, iar joi seara, la festivalul Brazilor de Crăciun, un eveniment caritabil pe care l-a găzduit şi la care a strâns 770.000 de euro pentru copii, nici măcar rochia elegantă şi largă nu a reuşit să o salveze de la comentariile pe seama siluetei ei.

Amalia a pierdut contactul cu lumea mondenă, dar joi seara cei care au văzut-o au remarcat că are cu aproape 30 de kilograme mai mult faţă de cum o ştiau, pe vremuri. 

Amalia Năstase s-a îngrăşat în timpul ultimei sarcini

Problemele brunetei au început pe perioada sarcinii şi au continuat, ba chiar s-au accentuat şi după, căci Amalia nu a mai reuşit să slăbească. În cercul ei de apropiaţi se vorbeşte că vedeta s-ar fi transformat atât de mult pentru că nu se poate abţine de la alimentele de tip fast-food.

Amalia Năstase în 2012, schimbată complet în 2018
Amalia Năstase în 2012, schimbată complet în 2018

De altfel, de când nu mai merge la evenimente mondene, Amalia nu mai pune preț pe imaginea de divă. Iese din casă mai mult în echipament sportiv, fără make-up şi încălţată cât mai lejer.

Amalia Năstase a divorţat de Ilie Năstase în 2010. Relaţia celor doi a fost binecuvântată cu două fetiţe, Alessia (15 ani) şi Emma (12 ani). În 2016 la scurt timp după ce a devenit mămică pentru a treia oară, fosta doamnă Năstase şi-a oficializat relaţia cu actualul ei partener, Răzvan Vasilescu, care nu îi este doar soţ, ci şi coleg de muncă.     

Citeşte şi:

Cum se distrează Amalia Năstase după scandalul cu Brigitte

Amalia Năstase, dezvăluiri cutremurătoare: “Am mâncat bătaie de foarte multe ori!”

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
banner sonia trifan png
banner Anamaria Ferentz png
Theo Rose si Denis Hanganu Clanul Foto Pro TV  jpg
"Sunt eu atât de fericită!", a mai completat Octavia Geamănu
banner irinel columbeanu png
Harra Carmen jpg
banner gabriela cristea png
image
actualitate.net
image
actualitate.net