Actorul Marius Florea Vizante, operat de urgență după vacanța la schi

Ultima actualizare:
La începutul lunii februarie, actorul Marius Florea Vizante a fost în vacanță în Austria, împreună cu familia sa
La începutul lunii februarie, actorul Marius Florea Vizante a fost în vacanță în Austria, împreună cu familia sa

Vacanța de la începutul lunii februarie, când Marius Florea Vizante (43 de ani) a fost la schi, în Austria, i-a pus capac. Actorul a avut un accident destul de grav pe pârtie, încă din prima zi. A evitat un copil care i-a ieșit în față, dar și-a distrus umărul stâng din cauza căzăturii. La întoarcerea în țară, Vizante a fost nevoit să se opereze de urgență.

„Mă simt ok acum”, a spus, pentru Click!, actorul, liniștindu-ne că totul s-a terminat cu bine. Actorul i-a îngrijorat pe fani marți (1 martie), când a publicat pe facebook o imagine cu el pe patul de spital. Luni (29 februarie), Vizante a fost operat în spitalul Monza de medicul Gabriel Dinu. Artistul a suferit în urma accidentului de pe pârtia de schi o dislocare a umărului stâng, sau, în termeni medicali, o ruptură de labrum.

După efectuarea tuturor analizelor, medicii au ajuns la concluzia că actorul trebuie operat de urgență. Zis și făcut. În momentul intervenției, însă, lucrurile s-au complicat. Vizante mai avea o problemă medicală despre care nu știuse: cap de biceps segmentat. Așadar, a suportat două operații într-una singură.

Era cât pe ce să se opereze în Austria

Marius Florea Vizante zâmbește din rezerva de spital, totuși intervenția a fost dificilă și actorul va avea nevoie de o perioadă de recuperare de minimum 6 săptămâni
Marius Florea Vizante zâmbește din rezerva de spital, totuși intervenția a fost dificilă și actorul va avea nevoie de o perioadă de recuperare de minimum 6 săptămâni

„În prima zi de schi am evitat un copil neatent. Ca să nu-l accidentez pe el, am făcut tot felul de mișcări în aer, apoi am căzut. Aveam de mult timp probleme la umărul stâng, așa că acea căzătură a fost gravă pentru mine. Mi-a sărit umărul din loc. Adrenalina de moment m-a ajutat să-l pun la loc, seara am luat un calmant și m-am uns. A doua zi m-am simțit chiar foarte bine, așa că nu mi-am întrerupt vacanța. Acum îmi dau seama că puteam să mă operez și în Austria, pentru că aveam asigurare medicală pentru asta, dar nu mi-am dat seama în primele zile după accident cât de grav e. Abia după ce m-am întors în București am avut dureri îngrozitoare. Două nopți nici n-am putut dormi. Mi-am făcut analizele, radiografii, ecografii și am ajuns la operație. Îi mulțumesc domnului doctor Gabriel Dinu pentru tot ce a făcut”, a povestit, în exclusivitate pentru Click!, actorul Marius Florea Vizante. Artistul a fost externat miercuri (2 martie), după numai două zile de spitalizare.

8 spectacole de teatru au fost amânate până se recuperează actorul


    Marius Florea Vizante zâmbește din rezerva de spital, totuși intervenția a fost dificilă și actorul va avea nevoie de o perioadă de recuperare de minimum 6 săptămânifoto: arhiva personală
Marius Florea Vizante zâmbește din rezerva de spital, totuși intervenția a fost dificilă și actorul va avea nevoie de o perioadă de recuperare de minimum 6 săptămânifoto: arhiva personală

Chiar dacă este optimist și se simte foarte bine acum, timp de șase săptămâni Vizante va trebui să-și țină mâna stângă complet imobilizată. Aceste lucru este cu atât mai dificil pentru actor, cu cât el folosea foarte des umărul afectat, pentru că este stângaci. 10 spectacole de teatru au fost suspendate din cauza accidentării sale. Actorul are colaborări cu mai multe teatre din Capitală. Spectacolele „Escu”, „Acasă la tata”, „Elling”, „O scrisoare pierdută” și „Spiritul de familie” de la Teatrul de Comedie, „Filarmonica de comedie” și „Comedii cu Gorobete” de la Teatrelli, „Fantoma, dragostea mea” de la Metropolis, „American Buffalo” de la Teatrul Act și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Bulandra sunt, timp de o lună și jumătate, în vacanță. „Eu joc în mai multe spectacole , în 5 teatre diferite. Vreo 8 spectacole au fost anulate sigur. Am mâna imobilizată într-o atelă, sunt mai comic decât vroiam”, a mai spus Vizante, pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net