Aceştia sunt finaliştii Eurovision România 2016

Ultima actualizare:

    Eurovision 2016: Au fost anunţaţi cei 12 finalişti pentru Selecţia NaţionalăFoto: Arhiva personală
Eurovision 2016: Au fost anunţaţi cei 12 finalişti pentru Selecţia NaţionalăFoto: Arhiva personală

Joi (11 februarie) au fost anunţate cele 12 melodii finaliste care vor intra în Selecţia Naţională Eurovision 2016. În cursă, au fost înscrise 94 de piese, din care juriul a ales doar 12 . Câştigătoarea selecţiei naţionale va ajunge pe scena de la Stockholm,.

"Diferenţele de punctaj au fost mici, dar, în ciuda dezbaterilor aprinse, atmosfera din biroul juriului a fost una constructivă, iar cei cinci membri ai juriului au ajuns la un consens în ceeea ce priveşte lista celor 12 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale. Le mulţumesc încă o dată pentru efortul depus pe parcursul celor trei zile, la finalul cărora au ales artiştii care vor urca pe scena de la Baia Mare”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul evenimentului, la încheierea preselecţiei.

Iată cele 12 piese semifinaliste

2. Jukebox - "Come on Everybody"

3. Mihai Trăistariu - "Paradiso"

4. Ovidiu Anton - "Moment of Silence"

5. Florena - "Behind the Shadow"

6. Dream Walkers - "Let It Shine"

7. Hayley Evetts - Brand New Day"

8. Andra Olteanu - "Nai Nai"

9. Irina Popa - "Lasa-mă, eu te las"

10. Vanotek feat The Code & Georgian - "I'm Coming Home"

11. Xandra - "Superhuman"

12. Mihai Băjinaru - "Never Too Late"

Cei 12 semifinalişti au fost prezentaţi de TVR joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti. Alături de echipa Eurovision a TVR condusă de Iuliana Marciuc, la conferinţa de presă a participat şi Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, oraşul-gazdă al Selecţiei Naţionale din acest an.

În următoarele zile, concurenţii încep pregătirea pentru show-urile de la Baia Mare, iar prima lor apariţie televizată este programată pentru vineri, 19 februarie, la Berăria H, într-un eveniment transmis în direct la TVR 1. 

Semifinala Eurovision România 2016 va avea loc pe 4 martie, iar finala pe 6 martie. Ambele au loc la Baia Mare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net