EXCLUSIV Cea mai iubită turcoaică e pe jumătate româncă

Citeste tot despre: 

Serialul turcesc „Kosem”, difuzat de Kanal D, face ravagii în întreaga lume. Nu mulţi ştiu însă că rolul principal este interpretat de Anastasia Tsilimpiou (19 ani), al cărei tată s-a născut în România. Frumuşica actriţă ne-a acordat ieri un spumos interviu, în care ne-a vorbit despre pelicula care a făcut-o celebră, dar şi despre familie.

  • Click!: Joci în serialul turcesc „Kosem”, de la Kanal D, în care interpretezi rolul principal. Cum a fost la casting?

Anastasia Tsilimpiou: Producătorii serialului m-au văzut într-un alt serial, în Grecia, unde am jucat pe când aveam 17 ani. M-au plăcut mult şi am dat foarte multe probe. Au fost o grămadă de fete. Apoi m-au chemat la Istanbul unde, după alte noi probe, am primit rolul.

  • Cum te-ai simţit în rochiile lungi, de epocă?

M-au ajutat mai mult ca să devin Kosem, arătam în ele ca o prinţesă.

Zoom
Anastasia Tsilimpiou, actriţa cu origini româneşti, din serialul «Kosem» (Kanal D), şi-a deschis sufletul în faţa reporterilor Click!
  • Ce urmează în cariera ta?

Am mai multe proiecte, dau probe pentru câteva seriale internaţionale de televiziune. Poate că voi filma ceva şi în România, cine ştie? Am apărut şi în reclame, acum joc într-o piesă de teatru.

  • Eşti pentru prima oară în România?

Nu, am mai fost încă de cinci ori.

  • Ce-ţi place aici cel mai mult?

Îmi place atmosfera. Mai ales că tata este născut aici. Este o ţară frumoasă, care îmi aminteşte de Grecia. Este o atmosferă caldă, îmi plac oamenii şi îmi plac castelele. Iubesc poveştile cu prinţese şi castele.

  • Ai vizitat ceva de data aceasta?

Din păcate, stau doar o zi! Data trecută am vizitat Transilvania, m-au fascinate castelele. Am fost pe timpul verii şi a fost foarte tare, pentru că era şi cald. N-am întâlnit însă nici un vampir.

  • Tatăl tău este bucătar. Ai preparate preferate?

Da, îmi plac sarmalele şi micii preparaţi de tata. Este Chef, găteşte mâncare de orice fel.

Zoom
Anastasia a venit ieri în România, pentru a promova serialul în care joacă
  • Eşti îndrăgostită?

Acum îmi iubesc doar slujba. Mă simt ca şi când aş fi  îndrăgostită, dar iubesc ceea ce fac.

  • Ai un frate, Constantin. Care este relaţia cu el?

Îmi iubesc fratele enorm. El se ocupă cu vinuri. Am fost la New York împreună, a mers cu mine în Turcia, la filmări, o lună. A fost cu mine când am obţinut rolul, m-a felicitat şi mi-a fost alături. Este mereu acolo pentru mine.

  • Ai şi voce de solistă? Îţi place să cânţi?

Da, cânt la duş. Îmi place să cânt.

  • Îţi place vreo solistă din industria muzicii româneşti?

Am ascultat muzica pop, mai ales că multe hit-uri au ajuns şi în Grecia. Sunt multe piese pe care le ştiu, le-am mai auzit şi data trecută când am venit aici. Sunt fană Inna, chiar a fost în Grecia, a cântat acum doi ani şi a fost woow!
«Sunt tare mândru de fata mea!»


Viorel Tsilimpiou (45 de ani) a plecat în 1990 din ţară pentru o iubire şi a ajuns în Grecia, unde şi-a întemeiat o familie. Este bucătar, găteşte acasă, dar şi la un restaurant, şi la un spital: “Sunt mândru de familia mea frumoasă, suntem uniţi. Ne simţim bine împreună şi sunt tare mândru de fiica mea, mai ales că a început de mică cu roluri în filme şi în reclame. Nu am apucat să o învăţăm româneşte, însă ştie câteva cuvinte. Am plecat în 1990 din ţară, a fost greu la început. Împreună am fost cu ea peste tot. Totul ieşea bine, nu ne-a făcut niciodată probleme, e un copil cuminte, are timp pentru toate”, ne-a spus Viorel Tsilimpiou, care e căsătorit cu Luminiţa Fotini, şefă la un magazin. Împreună au şi un fiu, Constantin, care se ocupă de vinuri. 
«Kosem» continuă povestea  din «Suleyman Magnificul»


Serialul “Kosem” a debutat luni, 23 ianuarie, la Kanal D, şi se difuzează în fiecare seară, de luni până joi, de la 20.00. Este o producţie istorică realizată de aceeaşi casă de producţie care a făcut şi “Suleyman Magnificul”. “Kosem” invită telespectatorii în lumea spectaculoasă, dar plină de pericole, a secolului al XVII-lea, când la putere era Imperiul Otoman. Sub aceeaşi titulatură a “Secolului Magnific”, telespectatorii vor regăsi în “Kosem” personaje interesante şi multe intrigi. „Kosem” a înregistrat un succes uriaş în ţări precum Ungaria, Grecia, Rusia, Indonezia, Lituania şi Polonia. Anastasia Tsilimpiou e cea care a primit rolul Kosem după un casting exigent organizat în Turcia la care au participat peste 1.000 de fete.
loading...
Loading...

Citește și