Vrei să nu mai răceşti? Tratează-te cu aloe vera!

Citeste tot despre: 

Dacă vrei ca răceala şi gripa să stea departe de tine, aloe vera îţi vine în ajutor. Tinctură, macerat, sirop sau gel, fiecare îşi are rolul său bine stabilit. Uite cum poţi să faci, la tine acasă, aceste preparate pe bază de aloe vera!

Tinctură

Tinctura se prepară cu frunze proaspete de aloe. Planta folosită trebuie să aibă minimum trei ani, pentru că atunci conţine cantitatea maximă de vitamine şi de minerale. Se zdrobesc frunzele cu un tocător de lemn sau se mărunţesc cu mâna, se pun într-un borcan de sticlă, care se umple trei sferturi, iar ultimul sfert se completează cu alcool de 40 de grade. Se lasă două săptămâni la macerat, iar apoi se administrează zilnic, în trei doze a câte 25 de picături (o jumătate de linguriţă), după mese. 

Macerat

Maceratul la rece se prepară tot din frunze verzi, mărunţite. Se folosesc 20 de grame de frunze la 200 ml de apă. Se lasă la macerat de seara până dimineaţa (8-12 ore), apoi se beau pe nemâncate cei 200 ml de lichid, inclusiv mucilagiul, dar fără partea verde a plantei. 

Suc

Ia câteva frunze de aloe, iar cu un cuţit îndepărtează uşor coaja de pe fiecare frunză. Îndepărtează şi stratul galben de sub coajă, ori prin decojire, ori prin clătire cu o soluţie preparată dintr-o lingură de oţet şi o cană cu apă. Curăţă frunzele până obţii aproximativ 2 linguri (30 ml) de gel pur. Pune această cantitate într-un blender, în care mai adaugi o ceaşcă de suc natural de portocale sau grapefruit. Amestecă până la omogenizare, apoi consumă-l. 

Gel

Ai nevoie de câteva frunze de Aloe Vera, extract de seminţe de grapefruit, vitamina C şi E sau uleiuri esenţiale care vor ţine locul conservanţilor. Taie frunzele şi ţine-le câteva minute vertical, cu partea tăiată în jos, pentru a se scurge lichidul de culoare închisă. Apoi spală frunzele şi decojeşte-le, scoţând la suprafaţă gelul transparent. Amestecă gelul din frunze cu câteva picături de extract din seminţe de grapefruit, pudra de vitamina C, vitamina E uleioasă sau un ulei esenţial cu conţinut de vitamina C, care va preveni râncezirea gelului. Pune gelul într-un borcan cu capac ermetic şi păstrează în frigider câteva luni. De regulă, se iau câte 50 ml de gel, pe stomacul gol, de două ori pe zi.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1
3
ClickPoftaBuna.ro : 1