Top 7 remedii benefice pentru stimularea memoriei

bananas-1642706_1920.jpg

Consumați banane! Cercetătorii ne recomandă să mâncăm banane, un aliment care protejează memoria!
foto: Pixabay
Citeste tot despre: 

Când avem un program de muncă foarte încărcat și obositor, când anturajul ne stresează deseori, s-a constatat că starea de sănătate a memoriei se deteriorează, susţin oamenii de ştiinţă.

Dacă trebuie să memorăm foarte multe lucruri din domeniul nostru de activitate, dar şi amănunte legate de priorităţile cotidiene, treptat-treptat începem să uităm, iar confruntarea cu acest disconfort este dureroasă. Îmbucurător este faptul că avem soluţii eficiente la îndemână, care să înlăture unele obstacole din calea uitării. În studiul "Să ne protejăm memoria", Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne recomandă șapte 7 remedii benefice care ajută, în mod cert, la îmbunătăţirea memoriei. Iată ce ne recomandă renumitul fitoterapeut:

1.Consumaţi banane!

Banana este recomandată de nutriționiști persoanelor suprasolicitate. Delicioasa banană  este o sursă valoroasă de energie și ascunde în compoziţia sa serotonina, hormonul fericirii. Totodată, banana are şi un conţinut ridicat de potasiu, un mineral vital pentru organism, ce combate stresul. Nutriționiștii insistă ca persoanele suprasolicitate să consume frecvent banane, deoarece în compoziția acestui fruct există și vitaminele B6 şi B9, benefice pentru sănătatea sistemului nervos şi pentru buna funcţionarea a memoriei.

2. În dieta săptămânală includeți trei porții de pește gras!

În fiecare săptămână trebuie să consumați trei porții de pește gras, deoarece acesta aliment conține acizi grași esențiali Omega 3 , deosebit de favorabili memoriei.

3.Mâncați multe cereale integrale, nuci, semințe, dar și legume și  verdețuri

Toate aceste alimente conțin cantități importante de magneziu, zinc, calciu, seleniu, iod, fier, acid folic, acizi grași esențiali, vitaminele C, E și complexul B,  elemente nutritive vitale ce mențin sănătatea creierului și o bună circulație a sângelui.  

4.Respectaţi orele de somn şi culcaţi-vă devreme!

Odihna este un tonic pentru memoria noastră. Atunci când creierul este odihnit, va acumula cu uşurinţă noi cunoştinţe şi numeroase informaţii pentru domeniul de activitate care ne preocupă. Mai mult,  în timpul somnului, creierul se poate debarasa de informaţiile neesenţiale, evitând astfel suprasolicitarea sa.

5.Reduceţi doza de îndulcitori artificiali

Doamnele care vor să-și  mențină silueta  preferă îndulcitorii artificiali. Din păcate, atunci când sunt consumaţi o perioadă îndelungată, îndulcitorii artificali afectează memoria. De aceea, persoanele care consumă deseori astfel de îndulcitori trebuie să reducă doza obişnuită. În acest fel, persoanele respective își  protejează memoria, menționează cercetătorii.

6. Să faceți mișcare în fiecare zi!

Este  de bun augur să faceți mișcare  zi de zi! Chiar dacă sunteți foarte ocupați, nu trebuie să renunțați la mișcare. În această privință, numeroasele cercetări, realizate de cercetătorii europeni, au demonstrat că memoria persoanelor care fac mişcare este mult mai bună decât a sedentarilor. Explicaţia specialiștilor este convingătoare: activitatea fizică moderată şi mersul alert stimulează acumularea informațiilor.

7. Răsfăţul îmbunătăţeşte memoria!

Studiile numeroase, realizate în diverse țări din Europa și din America, menționează că    atunci când  ne oferim o surpriză plăcută, când ne cumpărăm un lucru nou sau când  ne  bucurăm de o baie parfumată şi relaxantă, toate aceste satisfacţii stimulează secreţia dopaminei, hormonul bunei dispoziţii!  Cercetările pe această temă, realizate în cele mai renumite laboratoare de cercetare din lume, au scos în evidență un lucru îmbucurător: dopamina are un efect pozitiv asupra zonei din creier care răspunde de memorie. 

 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1