Premieră medicală – La sfârşitul anului trecut, profesia de podiatru a fost recunoscută oficial în România şi introdusă în COR

Ultima actualizare:

În Memoriul Justificativ întocmit de Asociaţia de Podiatrie, condusă, în calitate de preşedinte de dl. conf. Dr. Ioan Veresiu, la punctul 3, referitor la „Necesitatea introducerii în C.O.R. a ocupaţiei de PODIATRU CU STUDII SUPERIOARE”, se specifică următoarele:

„Podiatrii sunt experți în toate aspectele legate de structură, funcția și sănătatea piciorului și a membrului inferior. Sunt cadre medicale înalt specializate, instruite în mod specific pentru a diagnostica, trata, reabilita și preveni bolile și complicațiile care afectează picioarele, gleznele și membrele inferioare în general. Podiatrii previn și gestionează afecțiunile piciorului, oferă soluții pentru calmarea durerii, tratează infecțiile și gestionează deformațiile piciorului, cu scopul de a menține persoanele, de orice vârstă, mobile și active.

Podiatrii pot să-și folosească cu succes expertiza în instituții care oferă asistență medicală primară, prin crearea și integrarea de servicii care extind capacitatea medicilor de diverse specialităţi și a echipelor de asistență medicală primară în ceea ce privește prevenția și intervenția timpurie.

Unul dintre domeniile podiatriei care s-a dezvoltat şi care este axat pe îmbunătăţirea modului în care sunt abordate problemele de sănătate ale piciorului este cel al abordării integrate la persoanele cu diabet zaharat.

Afectarea structurii membrelor inferioare la persoanele cu diabet zaharat (piciorul diabetic) reprezintă complicaţii dintre cele mai frecvente, invalidante, care au consecinţe critice, sociale şi economice. Dintre acestea, neuropatia diabetică este considerată ca fiind cea mai frevcenta complicaţie cronică. Aceasta afectează semnificativ calitatea vieţii pacienţilor, fiind cel mai important factor de risc pentru ulceraţii şi amputaţii ale membrelor inferioare, generând importante costuri, directe şi indirecte, pentru sistemul public de sănătate”.

Prin urmare, Podiatrul este specialistul din domeniul sănătăţii, cu pregătire medicală, care se ocupă de îngrijirea piciorului, în special la persoanele cu diabet. La sfârşitul anului trecut profesia de PODIATRU CU STUDII SUPERIOARE a fost recunoscută oficial în România și a fost introdusă în Clasificarea ocupațiilor din România (COR), având codul 226926, grupa de bază 2269 “Specialiști în domeniul sănătății neclasificați în grupele de bază anterioare” după cum se arată într-un document emis de Ministerul Muncii.

Rezultatul se datorează eforturilor susţinute depuse de Asociația de Podiatrie, de conducerea acesteia reprezentată de Conf. Dr. Ioan Vereșiu, preşedinte și de dr. Norina Gâvan, preşedinte de onoare.

Acest proces se va finaliza prin publicarea ordinului comun semnat de ministrul Muncii și de președintele Institutului Național de Statistică (INS), în Monitorul Oficial.

Dacă privim cu atenţie câteva studii realizate de Societatea de Neuropatie Diabetică vom realiza importanţă socială a acestui demers.

Primul dintre acestea, publicat în Journal of Diabetes Complications, efectuat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 25000 de persoane cu diabet, a arătat o prevalenţă a neuropatiei de 67%, o proporţie între 10.0% şi 22.3% a pacienţilor cu istoric de ulceraţii, iar între 1.9% şi 5.5% dintre pacienţi au relatat amputaţii de membrelor inferioare.

Un altul, publicat în Diabetes Research and Clinical Practice, în care a fost evaluată frecvenţa amputaţiilor de membre inferioare la pacienţii cu diabet, la nivel naţional, în perioada 2006 – 2010, a constatat o medie de aproape 5000 de amputaţii /an, aproape 14 amputaţii majore pe zi! Este îngrijorător faptul că tendinţa multianuală este net ascendentă.

Tot în Memoriul Justificativ înaintat de Asociaţia de Podiatrie se mai arată:

“Promovarea podiatriei că tehnică integrată în protocolul de îngrijire a bolnavului de diabet reduce cu 75% riscul de amputaţie. În sprijinul acestui demers aducem experiențele din C.E., respectiv pe cele din Germania, Olanda, Marea Britanie și Franța, iar la nivelul Americii, pe cele din Statele Unite. Modelul de lucru prezentat este omologat şi provine din Marea Britanie, Franţa şi Germania, ţări cu tradiţie în cercetarea, dezvoltarea și implementarea Podiatriei şi a tehnicilor de lucru conexe. În Anglia, şi nu numai, (putem menţiona de asemenea Germania, Belgia, Danemarca, Franţa, Olanda, SUA, ţări în care se utilizează aceste metode) ele sunt indispensabile în menținerea stării de sănătate a persoanelor cu diabet, dar și ca segment de prevenire și tratament în medicina sportivă.

Literatura de specialitate şi practica internaţională citează peste 200 de boli de la nivelul picioarelor care sunt în competenţa podiatrilor. Podiatria are o largă aplicabilitate, fiind folosită în principal pentru menținerea, reabilitarea, stimularea capacității pacientului cu picior diabetic în parametrii funcționali. În plus, aducem argumentul economic general, care devine justificare forte în contextul național, unde Programul Național de Diabet face parte din Strategia Ministerului Sănătății pentru perioada 2015-2020.”

De remarcat, în acest context, faptul că în România, Programul Național de Diabet zaharat este cel mai mare program curativ derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ajungând la 823.000 de pacienți în acest an, potrivit datelor prezentate de instituție.

În luna noiembrie a anului trecut, Organizaţia D-Foot Internaţional prin campania „FOCUS on FEET”, releva o situaţie extrem de îngrijorătoare, la nivel mondial... „Peste 425 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de diabet, dintre care majoritatea au diabet zaharat de tip 2. Aici, nu doar numărul ridicat al cazurilor trebuie să ne îngrijoreze, ci şi faptul că una din două persoane nu este diagnosticată la timp. Mai mult, estimările oficiale ale Federaţiei Internaţionale ale Diabetului, pentru anul 2045, arată că numărul cazurilor de diabet va ajunge la 629 de milioane.

Pierderea sensibilităţii, la nivelul membrelor inferioare, este o consecinţă a neuropatiei diabetice, complicaţie majoră pe care o poate provoca diabetul. Statisticile arată că 1 din 4 persoane, diagnosticate cu diabet, care îşi pierd sensibilitatea picioarelor, vor dezvolta, la un moment dat, un ulcer al piciorului. Mai mult decât atât, 85% dintre cazurile de amputaţie sunt cauzate de aceste ulcere ale piciorului.

La fiecare 20 de secunde, undeva în lume, o persoană își pierde un picior din cauza diabetului. Ca urmare, aceste persoane îşi pierd capacitatea de a munci şi de a se integra corespunzător în societate. Pe de altă parte, depresia provocată de pierderea unui membru inferior reprezintă o altă consecinţă, extrem de gravă.

Complicaţiile cauzate de diabet, la nivelul piciorului, devin o povară importantă pentru sistemul de sănătate al oricărei societăţi moderne. Spre exemplu, se estimează că 12% din bugetul alocat sănătăţii, la nivel mondial, merge către pacienţii diagnosticaţi cu diabet. Cifra este, de-a dreptul, uriaşă şi alarmantă: peste 670 de miliarde de dolari în fiecare an. Prognosticul de supravieţuire, la persoanele diagnosticate cu diabet zaharat care prezintă ulceraţii infectate, este de numai 85%, în primul an.

17,4% dintre persoanele diagnosticate cu diabet suferă o amputaţie minoră sau majoră la nivelul picioarelor, în primul an de la apariţia primei ulceraţii infectate.”

In toată aceasta avalanşă de informaţii îngrijorătoare a existat si o veste buna.” 8 din 10 amputații pot fi evitate, în stadiu incipient al bolii, printr-un examen clinic, simplu şi obiectiv, al picioarelor. Din acest motiv, prevenţia amputaţiilor trebuie să devină un obiectiv principal al factorilor de decizie, din fiecare ţară”.

Iată ca ceea ce trebuia să se întâmple mai demult, a devenit realitate. Nu ne rămâne decât să speram că factorii de decizie vor pune la dispoziție cadrul legislativ complet și fondurile necesare dezvoltării PODIATRIEI ca disciplină medicală, precum si a PODIATRULUI, ca practicant al acestei profesii medicale, extrem de importante pentru întreaga societate.

image
image
image
image
image
image
copii calatorie avion jpg
3 lacul ursu jpg jpeg
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net