Obiceiuri care îți mențin creierul în formă

fata_stresata.jpg

minte stres emotii memorie alimentatie
Stresul de zi cu zi, gândurile negative, acţiunile şi obiceiurile nesănătoase îngreunează cu mult buna funcţionare cerebrală.
www.clicksanatate.ro
Citeste tot despre: 

Cu cât sunt mai sănătoase obiceiurile tale zilnice, cu atât mai bine și mai ușor va fi pentru celulele nervoase să funcționeze și să se regenereze.

Deși la prima vederea alimentația pare a fi doar o nevoie fizică aceasta are o semnificație mult mai amplă. Toate acțiunile tale din decursul unei zile se vor răsfrânge asupra activității tale cerebrale.
 Având o masă de aproximativ 1,5 kilograme, creierul uman consumă aproximativ 20% din energia corpului tău. Orice activitate pe care o faci indiferent de cât de amplă sau nu este ea, creierul este parte funcțională, iar anumite activități precum cititul, conversațiile, meditația par a fi de un real folos pentru buna funcționare a celulelor nervoase.

Gândurile și emoțiile afectează creierul

Regenerarea creierului presupune să ai o viață sănătoasă liniștită și cu activități care să stimuleze capacitățile sale naturale.

Stresul de zi cu zi, gândurile negative, acțiunile și obiceiurile nesănătoase îngreunează cu mult buna funcționare cerebrală.

Astfel că, exercițiile fizice făcute în mod constant, indiferent că este vorba de o simplă plimbare de 30 de minute pe zi sau o oră muncită la sală, va ajuta creierul să se bucure de un aport crescut de oxigen. Stimularea producției de endorfine eliberate în timpul activităților tale preferate sunt responsabile de buna dispoziție care ajută la consolidarea structurii nervoase a organismului uman.

Indiferent că îți place să alergi, să dansezi, să mergi cu bicicleta, aceste activități reprezintă o doză de sănătate curată.

Află pe clicksanatate.ro ce activităţi te ajută la eliminarea stresului!

Planta care ţine bătrâneţea la distanţă

Sfaturi pentru a te hrăni echilibrat

Loading...

Citește și

  • Este suficient să gândeşti că nu vei reuşi ceva şi chiar aşa se întâmplă. Este rezultatul unui studiu realizat de psihologul britanic Daniel Amen.

  • Alimentele influenţează starea de spirit, conform site-ului webMD.com. Acestea vă pot face să vă simţiţi mai bine, dacă ştiţi cum şi ce să mâncaţi. Iată câteva sfaturi!

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1