Nu ai un scaun bun de birou? Folosește mingea de yoga!

Ultima actualizare:

    Mingea de yoga e mult mai bună decât orice scaun fix din bucătărie sau din living
Mingea de yoga e mult mai bună decât orice scaun fix din bucătărie sau din living

Lucrul de acasă nu e atât de comod și de simplu pe cât pare. Cei care nu au un birou adecvat, un scaun ergonomic și o poziție corectă se pot alege cu mari dureri de spate ori le pot agrava pe cele deja existente. Iar în această perioadă, să-ți faci investigații în cabinete medicale sau să mergi la recuperare e o misiune aproape imposibilă. Cel mai bine este să previi problemele.

De acum, lucrăm de acasă! Anunțul, făcut poate chiar de pe o zi pe alta, i-a luat pe mulți români prin surprindere. Printre atâtea lucruri care trebuiau puse la punct, nimeni nu a mai stat să-și bată capul cu un aspect aparent minor: amenajarea biroului. Fiecare a încropit un mic spațiu de lucru, s-a așezat pe ce a găsit și s-a pus pe treabă. Unora li s-a părut chiar mai plăcut și mai comod să stea cu laptopul în brațe pe fotoliul preferat. Dar, să stai într-o astfel de poziție ore în șir îți va afecta grav coloana. „Dacă monitorul e mai jos de nivelul ochilor, ai tendința să ții capul aplecat, vei pune presiune pe zona cervicală și pot apărea dureri. Dacă lucrezi din pat, de pe canapea sau de pe un scaun obișnuit, coloana nu va sta în poziție dreaptă, iar în decurs de câteva ore pot apărea dureri lombare”, avertizează dr. Codruța Cioponea, medic specialist reabilitare medicală, medicină fizică și balneologie, expert în recuperare musculo-scheletică.

Dr. Codruța Cioponea, medic specialist reabilitare medicală
Dr. Codruța Cioponea, medic specialist reabilitare medicală

De ce apare durerea de spate

Nu orice durere de spate care persistă înseamnă hernie de disc. De cele mai multe ori, durerile sunt cauzate de suprasolicitarea musculaturii paravertebrale. „Pentru a înțelege mai ușor, eu le explic astfel pacienților mei: încercați să țineți pumnul strâns o zi întreagă, apoi, seara, să îl desfaceți. Normal că va fi înțepenit și veți avea dureri. Exact același lucru se întâmplă și la nivelul musculaturii care susține coloana. Avem ore în șir aceeași poziție și, în momentul în care ne ridicăm și shimbăm poziția, musculatura se decontractă”, spune medicul.

De obicei, durerea apare din cauza poziției greșite și încordării
De obicei, durerea apare din cauza poziției greșite și încordării

Soluții în cazul durerilor de spate

  • În primul rând e necesar să aveți un scaun de birou ergonomic, flexibil, cu șezut și spătar ajustabile, iar mișcarea lui să fie în sincron cu mișcarea naturală a corpului. Practic, scaunul trebuie să se mişte în permanenţă, ţinându-ţi corpul într-un suport dinamic. Într-un astfel de scaun, spatele trebuie să fie drept, lipit de spătar, tălpile pe sol, unghiul şoldurilor şi al genunchilor de 90 de grade, capul înainte, niciodată aplecat mai mult de 10 grade, iar monitorul trebuie să fie în dreptul ochilor.
  • Nu ați avut timp să vă achiziționați un astfel de scaun (care, de altfel, trebuie probat în magazin, nu cumpărat online)? Atunci puteți sta pe o minge de yoga (se poate comanda mai ușor de pe internet, dacă nu aveți). „Este mult mai bună decât orice scaun fix din bucătărie sau din living. Ea te atenționează când nu mai stai comod și trebuie să-ți schimbi poziția, poți face mișcări în lateral, poți ține spatele drept. În felul acesta, activezi musculatura profundă paravertebrală și previi riscul apariției durerilor de spate”, adaugă dr. Codruța Cioponea, medic la Quantica 720. Atenție! Mingile acestea sunt și ele pe mărimi (S, M, L), adaptate pe înălțime. Când stați pe ele, tălpile trebuie să fie relaxate pe podea, cu unghiul genunchiului de 90 de grade.
  • Un alt lucru important pentru a preveni durerile de spate este să luați pauze de 5 minute pe oră, în care să vă ridicați, să faceți câțiva pași prin casă, să vă dezmorțiți. ”Dacă vă doare regiunea cervicală, faceți exerciții de stretching, ridicând mâinile și umerii în sus, aliniind gâtul cu restul coloanei. Dacă vă doare zona lombară, cel mai simplu exercițiu este să vă întindeți pe o suprafață mai dură, lăsați corpul relaxat și coloana să se îndrepte, apoi duceți ambii genunghi la piept. Se realizează astfel o delordozare a coloanei vertebrale, se întinde și se detensionează musculatura paravertebrală”, precizează medicul.

Când să te îngrijorezi

În această perioadă, putem merge la medic doar pentru urgențe. Consultațiile simple se pot realiza, mai nou, și online. Există platforme medicale unde te poți programa la o consultație virtuală, există inclusiv programe de kinetoterapie generală (pe youtube) sau adaptată (pe site-urile centrelor medicale de profil). Trebuie să mergeți la medic pentru investigații suplimentare, de tipul radiografie sau RMN, în cazul unei hernii de disc. „Semne de îngrijorare sunt durerile ascuțite care coboară ca un fir electric pe picior, senzația de amorțeală sau lipsa de forță (simți că-ți „scapă” piciorul, nu poți urca scări)”, atrage atenția specialistul. Tratamentul durerilor de spate și chiar al herniilor de disc este, de cele mai multe ori, nechirurgical. Constă în fizioterapie, exerciții medicale, antiinflamatoare, medicație împotriva durerii sau de protecție a rădăcinii nervoase, infiltrații epidurale cu cortizol sau cu plasmă îmbogățită cu trombocite.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nikolai Patruşev foto twitter
image
image
image
image
image
image
ceas john jacob astor jpg
cuplu pat1 jpg
canicula asia profimedia jpg
sirena elle jimenez ofimedia jpg
record temperatura jpg
timisoara sinucidere saptamana mare jpg
ploaie primavara shutterstock 1660946191 jpeg
Printul William si Kate Middleton jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net