Mamele singure, predispuse la afecţiuni

Ultima actualizare:

Concluzia a fost trasă de sociologii americani în urma unui studiu care s-a întins pe parcursul a 30 de ani şi în cadrul căruia au fost urmărite problemele cu care s-au confruntat 4.000 de mame, notează Live Science.

În plus, afirmă sociologii de la Universitatea de Stat din Ohio, care au realizat studiul, chiar dacă mamele singure ajung la un moment dat în faţa altarului, starea lor de sănătate nu se ameliorează. Lucrurile par să stea ceva mai bine numai în cazul femeilor care se căsătoresc cu tatăl biologic al copilului, iar mariajul rezistă.

Deşi cercetătorii nu au identificat cauzele care duc la această situaţie, ei sunt de părere că la mijloc ar putea fi stresul emoţional şi financiar cu care se confruntă femeile care sunt nevoite să-şi crească singure copiii.

În general, mamele aflate în această situaţie ajung să sufere de hipertensiune arterială şi să aibă glicemia ridicată. Iar acest fapt a fost demonstrat de o cercetare realizată în 2009, care a încercat să stabilească problemele cu care se confruntă o femeie care este prinsă într-o relaţie de cuplu conflictuală.

Sociologul Kristi Williams, de la Universitatea de Stat din Ohio, a explicat că situaţia este îngrijorătoare având în vedere că, în ultimele decenii, a crescut simţitor numărul mamelor singure. De pildă, în prezent, în Statele Unite ale Americii, circa 40% din copii vin pe lume în familii monoparentale, faţă de 10% în 1960, au afirmat cercetătorii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net