Mamele obeze, un risc de cinci ori mai mare de a avea copii supraponderali

Ultima actualizare:

    Alegerile făcute de viitoarele mămici în ceea ce priveşte stilul de viaţă au un impact major asupra sănătăţii copilului
Alegerile făcute de viitoarele mămici în ceea ce priveşte stilul de viaţă au un impact major asupra sănătăţii copilului

Mamele supraponderale şi obeze sau care au avut un stil de viaţă considerat nesănătos înainte de sarcină prezintă un risc de aproape cinci ori mai mare de a avea copii care vor fi la rândul lor suporaponderali sau obezi, potrivit unui studiu britanic.

Chiar înainte ca o femeie să rămână însărcinată, alegerile făcute de viitoarele mame au un impact uriaş asupra obezităţii, dependenţei de fumat şi deficienţei de vitamina D, afecţiuni cauzate de o serie de factori de risc, precum dietele nesănătoase, afirmă oamenii de ştiinţă. Din cauza unei creşteri excesive în greutate în timpul sarcinii şi a lipsei alăptării, dezvoltarea unui copil poate fi afectată în mod dramatic, scrie dailymail.co.uk.

Cercetătorii de la Universitatea Southampton au descoperit că femeile care adoptă stiluri de viaţă riscante înainte de sarcină, în timpul ei şi la scurt timp după naştere prezintă un risc de 4,65 ori mai mare de a avea copii care devin supraponderali - cu 47% mai multă grăsime corporală - până la vârsta de şase ani.

Femeile care au adoptat patru dintre cele cinci tipuri de "stiluri de viaţă riscante" - obezitate înainte de sarcină, concentraţii scăzute de vitamina D, fumat în timpul sarcinii, creştere excesivă a greutăţii în timpul sarcinii cumulată cu lipsa alăptării timp de mai mult de o lună - au prezentat la rândul lor riscul de a avea copii de şase ani cu 47% mai multă grăsime corporală decât copiii acelor femei care nu prezentau niciunul dintre riscurile menţionate.

Aproape jumătate dintre femeile gravide din Marea Britanie au probleme cu greutatea

Profesorul Sian Robinson, coordonatorul studiului, consideră că actualele programe de sănătate, care aşteaptă până când copiii obezi intră la şcoală, sunt prea tardive pentru a avea efect. Aceste descoperiri au fost făcute într-o perioadă în care obezitatea din rândul femeilor britanice a atins proporţiile unei epidemii. Aproape jumătate dintre femeile însărcinate din această ţară sunt supraponderale sau obeze şi 15% dintre ele au o greutate corporală considerată periculos de mare. Publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, studiul britanic a fost realizat pe baza datelor obţinute de la 991 de perechi de copii şi mamele lor care au participat la Southampton Women's Survey - unul dintre cele mai de amploare studii realizate pe viitoarele mame, înainte ca acele femei să rămână însărcinate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net