Gândurile negative te îmbolnăvesc! Acestea sunt cele mai frecvente boli

Ultima actualizare:

Așa cum gândurile pozitive ne influențează starea de sănătate, și cele negatve ne afectează mai mult decât am crede. De fapt, gândurile "negre" pot duce şi la deteriorarea stării de sănătate şi implicit la apariţia unor boli.

Persoanele stresate și îngrijorate se îmbolnăvesc de ulcer, tinerii care nu au suficientă încredere în ei se confruntă cu acneea, iar cei care sunt nemulțumiți de realizările lor fac boli de ficat. 

În cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave, susține psihologul Laura Maria Cojocaru. 

“Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza asupra suferinţei sufleteşti şi necesită vindecarea ei. De multe ori, nu dăm importanţă unei suferinţe sufleteşti, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boala fizică. Din contra, cu cât lăsăm mai multe o boală sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boala fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani", a precizat aceasta.

Cele mai frecvente boli

Gndurile noastre negative sunt cele care declanșează bolile, iar gândurile pozitive ar putea fi tratamentul universal pentru majoritatea maladiilor. Pe acest principiu s-a bazat chinezul Li Ching Yuen pentru a duce o viață cât mai lungă.

Iată câteva exemple cum gândurile negative pot provoca anumite boli: 

1. Gelozia provoacă boli oncologice și slăbește sistemul imunitar 

2. Răzbunarea provoacă boli de piele și dureri de gât 

3. Lipsa principiilor morale provoacă boli cronice, infecții și boli de piele 

Află continuarea pe clickpentrufemei.ro!

Alimentul care îți distruge ficatul mai mult decât alcoolul. Și tu îl consumi zilnic

Tu știi ce mănânci? Drogul ascuns din mâncare ce îți poate distruge creierul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net