Fațetele dentare premium - soluția oferită de DENT ESTET pentru a zâmbi mai mult

Citeste tot despre: 

Cu siguranță, cu toții am auzit, cel puțin o dată, sintagma “un zâmbet valorează cât o mie de cuvinte”, pentru că zâmbetul este expresia a numeroase emoții pozitive: fericire, bucurie, mulțumire sau distracție.

Și totuși, atunci când nu suntem mulțumiți de zâmbetul nostru, din punct de vedere estetic și funcțional, suntem rezervați în a ne exterioriza aceste sentimente și trăiri. Conform Academiei Americane de Stomatologie Cosmetică, 65% dintre persoane consideră că felul în care arată zâmbetul lor le impactează încrederea și stima de sine.

Fațetele dentare - soluție estetică, rapidă și sigură pentru un zâmbet perfect

Reabilitarea protetică a dinților cu fațete dentare și coroane dentare reprezintă o alegere sigură și eficientă pentru cei care își doresc un zâmbet estetic, cu aspect natural, într-un interval relativ scurt de timp.

Specialiștii în estetică și protetică dentară sunt cei care decid tipul de tratament potrivit unui pacient, iar medicii din cadrul DENT ESTET Aestetics Division realizează planul de tratament personalizat în funcție de nevoile fiecăruia. Un rol important în succesul planului de tratament îl are profesionalismul echipei de tehnicieni dentari din cadrul laboratorului ASPEN, deținut de grupul de clinici DENT ESTET.

Unul dintre principalele beneficii ale reabilitării protetice cu fațete dentare este acela că medicul poate corecta simultan mai multe aspecte inestetice ale zâmbetului.

Astfel, un tratament cu fațete dentare poate corecta următoarele imperfecțiuni ale zâmbetului:

  • culorații ale dinților (dinți îngălbeniți sau închiși la culoare)
  • forme și dimensiuni inestetice ale dinților
  • asimetrii la nivelul dinților
  • textura neomogenă
  • mici spațieri interdentare (care nu necesită tratament ortodontic)
  • diastema (strugăreața)
  • traumatisme dentare (dinți ciobiți, sparți, ușor fracturați)

6 atuuri ale fațetelor dentare premium de la DENT ESTET

Aspect natural

Potrivit specialiștilor, tendințele în estetica dentară sunt reabilitările protetice cu fațete ce imită perfect aspectul dinților naturali, în detrimentul clasicului “Hollywood smile”. Iar materialele de înaltă calitate folosite în cadrul laboratorului ASPEN pentru realizarea fațetelor dentare premium (ceramică Emax) oferă pacientului un zâmbet nou ce poate fi ușor confundat cu unul natural.

Rezistență la pătare

Datorită ceramicii din care sunt realizate, cu suprafață antiaderentă, fațetele dentare sunt rezistente la agenții care pătează, precum cafeaua, vinul roșu, fructele de pădure, nicotina și gudronul (pentru pacienții care fumează).

Protecție sporită

Fațetele dentare sunt realizate sub forma unor foițe din ceramică sau zirconiu, ce se cimentează pe dintele natural, conferindu-i acestuia protecție suplimentară, făcându-l mai puternic și mai rezistent în cazul unor traumatisme, spre exemplu.

Durabilitate ridicată

Îngrijite corespunzător acasă și urmând planul de mentenanță stabilit de medicul protetician, fațetele dentare din ceramică Emax pot rezista chiar și 15 - 20 de ani, fără a fi schimbate.

Versatilitate

Atunci când vorbim despre estetica dinților, un rol important îl are culoarea acestora. Iar tratamentul cu fațete dentare permite pacientului să aleagă, dintr-o multitudine de opțiuni, nuanța de alb pe care o dorește și care i se potrivește.

Tratament non-invaziv

Stomatologia modernă, prin tehnicile și materialele utilizate, permite medicului să realizeze o pregătire minim-invazivă a dinților, în vederea cimentării fațetei dentare. Astfel, smalțul dintelui nu va fi șlefuit agresiv, existând și soluția fațetelor dentare No-prep, respectiv fără pregătire în prealabil.

Evident, tipul de tratament potrivit va fi stabilit de către medic, în urma consultației, a investigațiilor paraclinice și a patologiei dentare a pacientului.

Sănătatea dinților influențează rezultatul tratamentului cu fațete dentare

Atunci când un pacient optează pentru fațetarea dinților, există o serie de factori de care medicul va ține cont.

Unul dintre aceștia este ocluzia dentară, respectiv dacă mușcătura este una corectă sau nu. În cazul în care pacientul se confruntă cu o malocluzie, respectiv dinți înghesuiți, strâmbi sau forme mai complexe de malocluzie (overbite, underbite), specialistul în estetică dentară va recomanda consultarea mediului ortodont, în vederea corectării acestor probleme.

De asemenea, fațetarea dentară nu poate fi o soluție atunci când dinții au carii dentare. Recomandarea specialiștilor este ca mai întâi să se trateze cariile și apoi să se opteze pentru un tratament cu fațete.

Același lucru este valabil și în ceea ce privește sănătatea gingiilor. Medicul va fi atent ca gingiile să fie sănătoase și să nu existe afecțiuni parodontale, ce pot afecta stabilitatea dinților pe arcade.

Alegerea medicul dentist potrivit - garanția succesului

Una dintre întrebările ivite atunci când ne dorim în tratament cu fațete dentare este “Cum îmi aleg medicul dentist potrivit?”.

Este important să alegem un medic specialist în estetică dentară experimentat, cu rezultate dovedite de-a lungul timpului și care se bazează, în activitatea sa, pe nivelul de performanță oferit de noile tehnologii digitale.

Tehnologii precum Digital Smile Design, folosite în cadrul DENT ESTET, oferă posibilitatea de a previzualiza rezultatul final al tratamentului încă de la prima consultație, astfel încât pacientul să observe cum i se vor schimba aspectul și simetria facială, după aplicarea fațetelor dentare.

În plus, scanerul intraoral permite o amprentare precisă, confortabilă pentru pacient, ce elimină eroarea umană.

Fațetele dentare premium Aspen Digital Smile sunt realizate printr-o tehnică unică de șlefuire în laborator, asistată de tehnologia CAD-CAM.

În clinicile DENT ESTET există o echipă experimentată de medici dentiști specializați în estetică dentară, care, de peste 20 de ani, oferă pacienților siguranța unui zâmbet nou natural și funcțional.

 

Loading...