Ceaşca de sănătate: Păducelul, cel mai bun prieten al inimii

Ultima actualizare:

    Păducelul
Păducelul

A înflorit păducelul! În luna mai, modestul arbust se transformă pe neaşteptate într-o salbă de flori albe, delicate şi sănătoase. Studiat şi elogiat de 2000 de ani în tratatele lor de savanţii tuturor timpurilor, păducelul, planta aceasta cu puteri magice, se numără printre puţinele remedii -medicament din lume care au efecte vindecătoare în bolile de inimă.

Mai mult, păducelul este considerat cel mai eficient leac în fazele de degenerare a cordului. De aceea, în Franţa, planta este supranumită şi laptele-bătrânilor, un remediu extraordinar pentru persoanele de vârsta a treia. În acelaşi timp, s-a descoperit că planta previne şi alterarea capacităţii mentale, specifică senilităţii, alungând depresiile psihice şi, nu în ultimul rând, simptomele bolii Alzheimer.

Ce spuneau anticii despre păducel

În timp, păducelul a fost studiat de învăţaţii greci Galen şi Discoride (primii care i-au elogiat calităţile vindecătoare). Câteva secole mai târziu, Paracelsius a folosit atât florile, fructele, cât şi frunzele apreciatului arbore în elixiruri pentru menţinerea tinereţii şi pentru prelungirea duratei de viaţă. Studiile dedicate păducelului au fost continuate din Evul Mediu şi până-n zilele noastre.

În ţara noastră există cinci specii tămăduitoare

O bună parte din cele 250 de specii de păducel, existente pe întreg mapamodul, au proprietăţi vindecătoare. Cercetătorii români studiază cinci specii ale arbustului existente în ţara noastră, specii cu efecte tămăduitoare. În cazul arbuştilor care cresc în zonele joase de câmpie, fructele ajung la maturitate mai devreme şi se pot culege la sfârşitul lunii septembrie, în timp ce altele, care cresc la poalele munţilor, pot fi recoltate toamna târziu, înainte de căderea primei brume. Fructele de păducel se conservă în mai multe moduri: sub formă de extract, de siropuri, de tincturi sau decoct.

Extractul de fructe, asimilat rapid de organism

Acest remediu pe bază de păducel este benefic şi cardiacilor, şi celor care depun eforturi fizice şi psihice intense. De aceea, este bine să-l procurăm de la Plafar şi să facem provizii în farmacia casei. Specialiştii consideră că administrat pe termen lung, sub această formă foarte concentrată, păducelul reduce incidenţa infarctului cu un procent mai mare de 40 %, chiar şi la persoanele hipertensive, suferinde de tulburări de ritm cardiac sau care au valori crescute ale colesterolului şi ale trigliceridelor. „Cura cu păducel trebuie urmată timp de trei-până la şase luni pe an, iar în acest interval se administrează şi sub formă de capsule ( una-două capsule pe zi).

Cura-benefică vara şi iarna

Cura este benefică în anotimpul rece, când aparatul cardiovascular şi sistemul nervos trebuie să se adapteze la schimbările de temperatură , dar şi în timpul caniculei, care favorizează infarctul miocadic", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.

Combate ateroscleroza

În acest caz, tratamentul cu extract de păducel ţine în frâu evoluţia bolii şi complicaţiile acesteia. Zilnic, se administrează câte 4-6 capsule, timp de 9o de zile. După o pauză de o lună, tratamentul se poate relua.

Remediu excelent pentru circulaţia periferică

Odată cu venirea sezonului rece, terapia cu păducel ajută la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. În acest caz, este recomandat tratamentul cu sirop de păducel (câte trei-patru linguri pe zi) asociat cu câte două linguriţe de pulbere de păducel. Terapia are efecte benefice atât la nivelul vaselor de sânge de mici dimensiuni, cât şi în fragilitatea capilară.

Beneficii în stări de anxietate şi atacuri de panică

Pentru astfel de afecţiuni, tratamentul cu ceai de păducel are efect calmant, stabilizând emoţiile. Pe termen lung, se administrează câte trei căni de infuzie pe zi, pe stomacul gol, cu 15 minute înaintea meselor principale. Leacul este recomandat şi bolnavilor care manifestă simptome cardiovasculare.

Reglează hipertensiunea arterială

Un studiu efectuat de specialiştii de la Universitatea de Medicină din Maryland (Statele Unite) confirmă efectele benefice ale păducelului asupra hipertensiunii arteriale. Tratamentul cu extract de fructe de păducel, câte 1000-1200 mg pe zi, în cure de câte 40-60 de zile, confirmă efectele reglatoare ale valorilor tensiunii, chiar şi în cazul bolnavilor cu diabet de tip II. În timpul terapiei, se recomandă o alimentaţie bogată în crudităţi, fără condimente şi foarte săracă în sare. Dacă este cazul, tratamentul se repetă după o pauză de două săptămâni.

În timpul tratamentului cu păducel se recomandă o alimentaţie bogată în potasiu care se asimilează uşor. Pacienţii trebuie să consume banane, mere, cartofi fierţi, prune, spanac, ciuperci şi peşte (somon şi cod).

Între realitate şi legendă

Efectul coroniţelor de păducel

În medicina populară a tracilor, a galilor şi a celţilor se credea că fructele roşii ale păducelului revigorează legăturile de dragoste şi vindecă sufletele decepţionate. Toamna, de exemplu, în tradiţia celţilor se practica un ritual vestit în acea vreme. Tinerilor şi tinerelor li se ofereau coroniţe împletite din crengi de păducel verde cu fructe şi frunze. Se credea că efectul coroniţelor care le împodobea fruntea era remarcabil, pentru că acei tineri îşi iubeau sufletul- pereche toată viaţa.

Confesiunile făcute copacului sacru

Totodată, tinerii răniţi în dragoste apelau la un alt ritual care le reda liniştea sufletească. Ei se retrăgeau lângă tulpina unui păducel până la asfinţitul soarelui. În acest interval, cel decepţionat se confesa spiritului acelui copac sacru, rugându-l să-i tămăduiască durerea. Când cel întristat revenea sub coroana păducelului, odată cu apariţia stelelor, sufletul lui chinuit era purificat de suferinţă. Se spunea că păducelul îi redase libertatea şi liniştea sufletească.

Apără de deochi

În tradiţia populară se crede că puterea magică a mărţişorului se împleteşte cu puterea vindecătoare a păducelului.  Şnurul mărţişorului alb-roşu, purtător de noroc, are puteri înzecite dacă este agăţat în ziua de Armindeni (1 mai) de un arbust înalt de păducel. Se spune că cel care împlineşte acest ritual este ocrotit de farmece în dragoste, de deochi şi va fi sănătos tot anul.

Reţetele săptămânii

Siropul de fructe, un elixir pentru psihic

Ingrediente: Fructe proaspete de păducel şi miere.

Preparare : Într-un recipient de sticlă cu capac, se pun alternativ câte un strat de fructe proaspete de păducel mărunţite şi un strat de miere, de câte doi centrimetri fiecare, până când se umple vasul. Ultimul strat trebuie să fie de miere. Se închide recipientul cu capac, păstrându-se la răcoare şi la întuneric vreme de o lună. După aceea, se filtrează conţinutul şi siropul obţinut se toarnă în sticle închise la culoare. Se administrează câte o lingură de patru ori pe zi, în cure de două- trei luni. Siropul obţinut este eficient pentru copii şi pentru adulţi, deoarece are efecte calmante reducând impulsurile agresive.

Infuzia combate anxietatea, palpitaţiile şi varicele

Ingrediente: O linguriţă de plantă uscată (frunze sau flori) la o cană de 250 ml de apă clocotită.

Preparare: Se pune o linguriţă de plantă uscată în apa clocotită şi se lasă la infuzat, în vasul acoperit, timp de 15 minute. Se strecoară şi se beau câte două-trei căni pe zi în mai multe prize, înaintea meselor principale, un interval de trei -patru luni. Infuzia combate depresia, anxietatea şi palpitaţiile. În cazul varicelor, este foarte eficientă o cură de cinci luni. În acest interval, zilnic se bea câte un litru de infuzie.

Tinctura reglează tensiunea

Ingrediente: 20 gr de flori, frunze sau fructe uscate, bine mărunţite şi 100 g alcool de 60 de grade.

Preparare: Planta se macerează în alcool vreme de zece zile, într-un vas închis ermetic. După aceea, se strecoară printr-un tifon des şi se toarnă în sticluţe închise la culoare. Tinctura se administrează cu 30 de minute înaintea meselor principale, de trei ori pe zi (câte 10 picături diluate în 50 ml de apă).

Bine de ştiut!

Tratamentele cu păducel au efecte paradoxale (greţuri, dureri de cap, insomnii) în cazuri foarte rare-sub 1% din cazuri. Totuşi, pentru evitarea efectelor adverse, specialiştii recomandă ca la începutul tratamentului, păducelul să fie administrat în cantităţi mici câte o cană de infuzie, un interval de patru-cinci zile. Dacă nu apar efecte adverse, se continuă terapia, potrivit indicaţiile menţionate de specialist.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net