Analize esenţiale pentru depistarea bolilor hepatice
În vreme ce unele analize, precum transaminazele, fac parte din grupa testelor de rutină, altele, cum este cazul biopsiei hepatice, sunt indicate pentru a se diagnostica afecţiuni mai grave. Iată care sunt analizele esențiale pentru depistarea bolilor hepatice.
Analizele hepatice se referă la un set de analize sanguine care evaluează prin produșii hepatici și prezența lor în sânge într-o anumită cantitate, exact această funcționalitate normală a ficatului.
Hepatitele măresc valorile transaminazelor
Pentru evaluarea stării ficatului, analizele de primă intenție sunt transaminazele (alanin aminotransferaza (ALT/ALAT) – TGP și aspartat aminotransferaza (AST/ASAT) – TGO). Prezent în celulele hepatice, dar și în creier și miocard, TGO crește în boli hepatice, infarct și traumatisme musculare. TGP se găsește numai în ficat, o mărire a valorilor acestei enzime fiind asociată cu boli hepatice. Orice creștere a transaminazelor impune analize suplimentare, pentru aflarea exactă a cauzei. Pentru evaluarea funcției hepatice, se recomandă și bilirubina serică, proteinele totale, albumina și ureea.
Compus rezultat din degradarea hemoglobinei, bilirubina se produce la nivelul ficatului. Se prezintă sub 2 forme (directă și indirectă), ambele formând bilirubina totală. Bilirubina crește în diverse probleme hepatice (hepatită acută sau cronică, ciroză, tumori), când se iau unele medicamente (precum paracetamolul) sau în caz de icter. Și consumul de alcool duce la mărirea valorilor bilirubinei.
Valori normale
- Bilirubină directă: 0 – 0,2 mg/100 ml
- Bilirubină indirectă: 0,8 – 1,0 mg/100 ml
- Bilirubină totală: 1,0 – 1,2 mg/100 ml
Ficatul gras se vede la ecografie
Explorare neinvazivă și neiradiantă, ecografia abdominală este bine să fie făcută de rutină, anual. Ecografia abdominală permite examinarea organelor din abdomen (ficat, pancreas, colecist, rinichi, splină) şi pelvis (vezica urinară, uter, ovare, prostată). În cadrul acestei explorări, se vizualizează: steatoza hepatică (cunoscută popular ca ficat gras), calculii biliari, nodulii sau chisturile de la nivelul ficatului, pancreasului, rinichilor, litiaza renală, pancreatita (acută sau cronică), hematoamele intraabdominale, polipii veziculari, diverse formațiuni la nivelul uterului și mărirea în volum a prostatei. Pentru o bună vizualizare, ecografia abdominală se face pe stomacul gol (repaus alimentar de 6 ore) și cu vezica plină. Se beau lichide neacidulate, în jur de 1,5 l, iar cu 1 oră înaintea examinării, nu se merge la toaletă. În ziua de dinaintea efectuării explorării, se evită alimentele care fermentează (fasole, varză).
Teste pentru depistarea hepatitelor virale
Hepatita A
Pentru identificarea virusului hepatitic A, se recomandă teste pentru depistarea anticorpilor (Ac) împotriva acestui virus, de tip IgM (anticorpi de fază acută). Prezența anticorpilor de tip IgG arată că persoana a trecut prin această infecție și s-a vindecat.
Hepatita B
Nivelul crescut al transaminazelor poate orienta către suspiciunea de hepatite. Pentru un diagnostic cât mai exact al hepatitei B, este nevoie şi de: markerii care determină prezenţa virusului sau a anticorpilor (antigenul HBs) și de nivelul ADN-HBV.
Hepatita C
De asemenea, dacă se depistează valori crescute alte transaminazelor, se recomandă și alte teste care pun diagnosticul de hepatită C. Unul dintre acestea este testul care constă în depistarea în sânge a anticorpilor antivirus hepatita C (HCV-Ac). Dacă nu apar anticorpi ai hepatitei C în sânge, nu există infecție cu virusul HCV. Dacă în sânge apar anticorpi ai hepatitei C, este o probabilitate mare de infectare cu virusul HCV și sunt necesare și alte teste. La aproximativ 30% din oameni, anticorpii pot lipsi în primele 4 săptămâni după infectare. După 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectați la 90% din persoane. Expunerea anterioară la virus sau infecţia actuală cu virus C se stabileşte prin efectuarea testului Ac anti VHC. Dacă testul este pozitiv, se va evalua starea de activitate a infecţiei (virus activ sau nu), prin determinarea sangvină a încărcăturii cu virus C (viremia VHC – respectiv ARN-VHC).
3 analize care arată gradul fibrozei hepatice
Puncţia hepatică sau biopsia
Presupune prelevarea de ţesut de la nivelul ficatului, probă care va fi apoi analizată la microscop. Analiza se face cu anestezie locală, iar pacientul va fi internat 24 de ore, pentru a i se monitoriza starea. În timpul analizei, persoana trebuie să stea întinsă, pe partea stângă, cu mâna dreaptă ridicată. Medicul recoltează ţesutul cu ajutorul unei seringi cu un ac gros, întreaga procedură realizându-se sub control ecografic. Puncţia hepatică este contraindicată în insuficienţă renală, chist hidatic (boală cauzată de dezvoltarea unui parazit la nivelul ficatului), tulburări de coagulare, infecţii ale căilor biliare. Analiza poate avea foarte rar complicaţii, printre acestea numărându-se infecţiile şi perforarea pleurei care înveleşte plămânii (pneumotorax).
Fibroscanul
Măsoară duritatea ţesutului hepatic, cu ajutorul unei explorări ecografice. Analiza este neinvazivă, rapidă, iar rezultatul este gata pe loc. Fibroscanul este o alternativă pentru biopsia hepatică şi este indicat în hepatitele cronice cu virus B sau C şi în ciroză. Nu necesită nicio pregătire prealabilă. Pacientul stă întins, cu faţa în sus, timp în care medicul analizează lobul hepatic plasând transductorul în zona intercostală. Prin această investigație, medicul măsoară elasticitatea ficatului: cu cât acesta este mai dur, cu atât gradul de fibroză este mai mare.
Fibrotestul
Evaluează gradul de fibroză utilizând mai multe analize de sânge, a căror valoare este supusă unei formule de calcul matematic.
Citește și:
