Ai arsuri la stomac? Bea ceai de gălbenele!

Citeste tot despre: 

În această perioadă, cât mai multe persoane se plâng de arsuri la stomac. Specialistul Click!, dr. Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne dă câteva trucuri naturiste împotriva acestei afecţiuni.

Senzaţiile de acru şi arsurile de stomac nu sunt adesea decât o hipersecreţie acidă trecătoare, provocată de unele alimente (grăsimi prăjite, alcool şi altele). Puteţi evita acest fenomen, combinând alimentele compatibile la o masă.

Chiar şi cele mai sănătoase alimente pot genera aciditate dacă sunt consumate împreună cu alimente incompatibile. De exemplu, alimentele care conţin glucide au nevoie de sucuri digestive alcaline, în timp ce proteinele se digeră la un pH acid.

Fructele se mănâncă înainte de masă cu cel puţin 30 de minute sau constituie o masă separată.

Dulciurile nu se consumă după masă, ci constituie o masă separată.

Laptele este un aliment complex şi greu de digerat. Trebuie băut cald şi, eventual, condimentat. Este bine să nu fie combinat cu nici un alt aliment.

Nu se bea apă rece la masă sau imediat după masă, ci doar apă fierbinte.

Evitaţi amestecurile de proteine animale cu proteine vegetale (de exemplu, carne şi fasole).

Evitaţi amestecurile de proteine animale cu amidonoase (de exemplu, carne şi cartofi sau pâine).

Dacă vă confruntaţi deja cu aceste probleme, vă puteţi vindeca folosind câteva trucuri 100% naturale.

Macerat la rece sau infuzie din plante. Plantele recomandate în cazul arsurilor la stomac sunt gălbenelele, coada şoricelului, obligeana, chimenul, feniculul, creţuşca, sunătoarea, păpădia şi lemnul dulce.

Se foloseşte o linguriţă de plante măcinate la o cană de apă (preferabil de izvor). Se lasă 4-6 ore la macerat, la temperatura camerei, sau se lasă la infuzat în apă clocotită 3-5 minute. Se beau 4 căni pe zi cu înghiţituri mici.

Cărbune medicinal. Absoarbe acidul gastric şi duce astfel la calmarea crizelor de gastrită. Cărbunele medicinal poate fi luat atât preventiv, cât şi atunci când simţi că începe o criză de gastrită.

Se poate lua sub formă de pastilă sau pulbere dizolvată într-un pahar cu apă. Se găseşte la farmacii şi la plafar.

Cura cu Aloe Vera. Durează trei luni. Se combină un litru de aloe vera gel cu 20 grame de turmeric (şofran indian). Se consumă două linguri dimineaţa şi seara, înainte de masă.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1