Reţete de la cititori: Chifteluţe în sos bechamel – Paula Ion

CLIIMA20140525_0106_1.jpg

Chifteluţe în sos bechamel
Citeste tot despre: 

Ingrediente chifteluţe: 500 g carne tocată, 2 cartofi medii, 2 cepe, 2 ouă, 1 lingură pătrunjel verde, 1 linguriţă mărar verde, sare, piper după gust, făină, ulei pentru prăjit.

Ingrediente sos: 30-40 g unt, 2 linguri făină, 1/2 litru lapte, 100 g smântână, zeama de la 1/2 lămâie, pătrunjel verde, sare, piper alb.

Preparare:

Ceapa se taie felii şi se căleşte pe 2 linguri de ulei. Cartofii (cruzi) curăţaţi împreună cu ceapa călită se dă prin maşina de tocat carne şi se adaugă la carne. Punem cele 2 ouă proaspete, condimentăm cu sare, piper şi punem pătrunjelul verde tocat şi mărarul. Se amestecă până se omogenizează apoi tăvălim chifteluţele prin făină şi le prăjim în ulei încins.

După ce am terminat de prăjit, aşezăm chifteluţele într-un vas şi ne apucăm de pregătit sosul Bechamel.

Sos Bechamel: Punem la topit untul şi făina la foc şi le înfierbântăm fără ca făina să îşi schimbe culoarea (la foc mic), şi stingem cu 1/2 l lapte fierbinte adăugat treptat având grijă să nu facă cocoloaşe. Se pune sare, piper alb după gust şi zeama de la 1/2 lămâie şi pătrunjelul tocat iar mai apoi adăugăm şi 100 g smântână.

Acest sos îl turnăm peste chifteluţe şi dăm totul la cuptorul preîncălzit pentru circa 15 minute.

Poftă bună!!



Loading...