Pleci cu maşina în vacanţă? Cum eviţi accidentele la drum lung

Ultima actualizare:

Te pregăteşti de concediu? Dacă vei pleca cu maşina, mare atenţie la drum! Pentru că vor mai pleca şi alţii, iar pe şosele se pot întâmpla multe. Iată câteva sfaturi de care să ţii cont pentru a conduce în siguranţă şi pentru a ajunge cu bine la destinaţie!

Nu pleca obosit

Odihneşte-te cu o zi înainte, asta însemnând să dormi cât mai mult. Oboseala la volan e foarte periculoasă. Nu ar trebui să te bazezi pe faptul că ai un organism rezistent sau că eşti un foarte bun şofer. Şi cei mai experimentaţi pot aţipi la volan. 

Poartă centura de siguranţă

Atât şoferul, cât şi pasagerii sunt obligaţi prin lege să poarte centura de siguranţă, însă mulţi dintre ei nu dau importanţă acestui aspect. În cazul unui accident, centura de siguranţă poate face diferenţa.

Cumpără scaune speciale pentru copii

Copiii mici trebuie transportaţi în scaune speciale, care să le asigure confortul, dar şi siguranţa în trafic. Acestea trebuie să fie omologate şi speciale pentru fiecare grupă de vârstă. Astfel de dispozitive se ataşează pe bancheta din spate a maşinii şi sunt prevăzute cu centuri şi alte accesorii care să-l împiedice pe cel mic să se rănească în cazul unui accident. 

Nu depăşi viteza legală

Pleci în vacanţă, deci ar trebui să fii relaxat şi să încerci să te bucuri de drum şi de peisaj. Nu e cazul să goneşti ca un nebun pe şosele, mai ales că te poţi trezi oricând cu o groapă “căscată” în mijlocul drumului sau cu diferite obiecte aruncate din alte maşini. O viteză redusă atunci când circuli prin zone cu serpentine sau pe timp de ploaie îţi poate salva viaţa. 

Nu te şicana cu alţi şoferi în trafic

Nu ştii peste cine dai în trafic, aşa că cel mai bine ar fi să-ţi vezi de drum, să nu te enervezi şi să nu te şicanezi în trafic cu alţi şoferi. Dacă observi pe cineva agresiv, încearcă să te îndepărtezi de maşina respectivă. Lasă-l să te depăşească! Vei scăpa de-o grijă!

Fii foarte atent la ceilalţi participanţi la trafic

Nu contează că eşti un şofer disciplinat în trafic sau că ai experienţă într-ale şofatului. Foarte important este să ai grijă să te fereşti, dacă e cazul, de ceilalţi conducători auto mai puţin atenţi. Fii cu ochii în patru şi anticipează orice mişcare a celor care circulă pe lângă tine. 

Păstrează distanţa faţă de maşina din faţă

De multe ori, când mergem pe autostradă, cu viteză, se întâmplă ca maşina din spatele nostru să stea „lipită” de noi. Dacă mergem pe banda a doua, mesajul este clar: şoferul respectiv ne somează să trecem pe banda întâi pentru a-i face loc să treacă. Este un obicei enervant, agasant, dar şi foarte periculos. Încearcă să nu faci la fel. Şoferul din faţa ta ar putea pune frână, iar tu nu vei mai putea evita impactul. 

Nu vorbi la telefon în timp ce conduci

Asta, doar dacă nu cumva ai sistem hands-free. Vorbitul la telefon, consumul de alimente şi băuturi te obligă să ţii doar o singură mână pe volan. În acel moment, nu mai deţii controlul total asupra maşinii. 

Verifică presiunea în roţi

Înainte de a pleca la drum lung, dă o tură cu maşina în service şi verifică presiunea roţilor. Aceasta nu trebuie să fie nici prea mică, nici prea mare. Siguranţa în trafic, mai ales când pleci în vacanţă şi urmează să parcurgi sute de kilometri, ţine foarte mult de pneurile pe care le ai.

Cinci morţi şi opt răniţi în doar două zile 

  • Sinaia - Trei persoane au fost rănite, ieri, după ce un şofer a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit alte două autoturisme. 
  • Bucureşti - Un accident a paralizat, ieri, circulaţia pe linia tramvaiului 41. Asta, din cauza unui şofer care a  pătruns cu maşina pe şine. 
  • Neamţ - Duminică, trei tineri au murit, iar un al patrulea a fost rănit, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Autoturismul implicat în accident circula cu viteză mare. 
  • Timiş - Tot duminică, două persoane au murit şi trei au fost rănite într-un accident petrecut lângă Lugoj, după ce un şofer a intrat pe contrasens, iar autovehiculul s-a ciocnit cu o altă maşină.

Tinerii cu maşini puternice, cei mai periculoşi şoferi

Şoferii tineri, sub 25 de ani, care conduc maşini cu o capacitate cilindrică de peste 2.500 centimetri cubi şi locuiesc în judeţele Suceava, Sălaj şi Călăraşi provoacă cele mai grave accidente. Frecvenţa accidentelor produse de aceştia e mult mai mare decât în cazul celor de peste 40 de ani şi cu maşini mai modeste. Acestea sunt concluziile unui raport întocmit de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a efectuat portretul-robot al şoferului cu daune RCA. 

Cele mai mari daune medii din perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2015 au fost în judeţele Suceava (9.401 lei), Sălaj (9.192 lei) şi Călăraşi (8.127 lei). La polul opus, cele mai mici daune medii au fost, în acelaşi interval, în Argeş (4.85i lei), Cluj (4.902 lei), Sibiu (4.913 lei) şi Bucureşti (4.934 lei). 

Frecvenţa şi valoarea daunei cresc proporţional cu capacitatea cilindrică a maşinii. 

Mai mult, frecvenţa şi valoarea daunei sunt mai mari pe măsură ce şoferii sunt mai tineri. La şoferii cu vârsta mai mică de 25 de ani, frecvenţa este de 6,14%, iar valoarea medie a daunelor se ridică la 6.989 lei. În schimb, pentru şoferii cu vârsta mai mare de 40 de ani, frecvenţa daunelor este de 4,59%, iar valoarea medie  a daunelor e de 5.358 lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net