La 12 mai: Sărbătoarea Sfântului Gherman, protectorul recoltelor
În ziua de 12 mai, în Calendarul ortodox este sărbătorit Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului între anii 715-731. Ghermanul, aşa cum este numit Sfântul în tradiţia populară, este serbat în 12 mai, de agricultori şi de crescătorii de animale.
Tot tradiţia populară spune că Ghermanul este o divinitate care poate influenţa în bine rodul semănăturilor şi poate proteja animalele de insecte. Agricultorii care respectă tradiţia din moşi-strămoşi, consideră că, în jurul acestei zile, continuă sezonul ploilor de primăvară.
Ghermanul este patronul furtunilor şi al insectelor
Ghermanul este sărbătorit ca un patron al furtunilor şi al norilor care aduc grindina.Agricultorii cred că Sfântul Gherman stăpâneşte şi peste insecte şi ţine în frâu puterea viermilor care distrug recoltele. Dacă agricultorii lucrează în această zi la câmp, insectele şi viermii le vor mânca toată recolta. Mai mult, chiar şi animalele de povară se pot îmbolnăvi şi nu vor fi în formă să muncească alături de agricultori pe câmp.
„Uitucii” au suferit numeroase pagube
Bătrânii din mediul rural se tem că agricultorii care, după data de 1 octombrie 1924, când a fost adoptat Calendarul Gregorian (după noul stil) uită să respecte această sărbătoare şi lucrează la câmp. În acest caz, agricultorii cred că persoanele ( uitucii) care, ani de-a rândul, s-au confruntat cu pagube foarte mari de grâne şi de animale, au suferit aceste necazuri, tocmai pentru faptul că n-au respectat această interdicţie.
Şi ciobanii trebuie să respecte sărbătoarea
Din vremuri îndepărtate, ciobanii serbau Ghermanul pe data de 12 mai, scoteau brânza din burdufuri şi o spălau cu mare atenţie să n-o zgârie, deoarece, la cea mai mică zgârietură, oile s-ar fi îmbolnăvit. Mai mult, ciobanii mai cred că nerespectarea interdicţiei de a lucra în această zi atrage lupii la stâne şi aceştia „ghermuiesc” oile, le fură şi le aduc pagube.
Cine a fost Sfântul Gherman
Sfântul Gherman s-a născut la Constantinopol în veacul al optelea şi a trăit într-o perioadă tulbure pentru Ortodoxie. A trăit pe vremea în care duşmanii Ortodoxiei au vrut să arunce icoanele din toate bisericile; „nebunii acelor vremuri” credeau că închinându-se icoanelor se închină la idoli.
Tatăl lui era unul dintre cei dintâi senatori, un strălucit demnitar care a slujit în vestita armată a lui Heraclie, împăratul credincios care i-a învins pe perşi, iar în perioada domniei acestui venerat împărat, cetatea Constantinopolului a fost salvată de atacul barbarilor. De asemenea, din recunoştinţă faţă de Fecioara Maria, s-a cântat pentru prima oară Imnul Acatist. În acel climat religios, dominat de evlavie, a trăit tatăl Sfântului Gherman.
Noul împărat s-a răzbunat pe familia Sfântului Gherman
Din păcate pentru credincioşii ortodocşi, după moartea lui Heraclie a ocupat tronul un alt împărat, Constantin Pogonat, care l-a izgonit pe tatăl Sfântului din demnitatea de senator, poruncind ca acesta să fie arestat şi apoi ucis sub acuzaţia falsă că, „împreună cu duşmanii împăratului”, plănuia o revoluţie împotriva acestuia. Întreaga familie a senatorului, dar şi rudele şi prietenii acestuia au fost prigoniţi. O cumplită pedeapsă a primit şi micul Gherman: el a fost făcut eunuc, pentru a nu ajunge în funcţia mirenească de senator şi să se răzbune pentru uciderea tatălui său.
După această întâmplare, considerată de mulţi contemporani o dramă, tânărul Gherman şi-a închinat viaţa studiului scripturii şi rugăciunilor. A fost un erudit respectat şi apreciat de contemporanii săi pentru nivelul cunoştinţelor şi pentru evlavia cu care-l slăvea pe Dumnezeu.
Sfântul Gherman, numit Patriarhul Constantinopolului
Şi-a dorit să-l slujească pe Dumnezeu; de aceea a intrat în rândul clerului. La început a fost diacon, apoi preot şi mai târziu a ocupat demnitatea de Episcop de Cizic, iar faima pentru faptele şi credinţa lui s-a răspândit în tot ţinutul. Şi de aceea, când ereticul patriarh Ioan a fost înlăturat din tronul Patriarhului Constantinopolului, clerul şi poporul au cerut ca Episcopul Gherman al Ciziculului să devină Patriarh al Constantinopolului.
În această funcţie, Sfântul Gherman a avut o activitate bisericească remarcabilă. La slujbele duminicale şi la marile sărbători, Patriarhul Gherman predica totdeauna cuvântul lui Dumnezue, iar predicile lui erau ascultate de întreaga comunitate cu mare evlavie.
Sfântul Gherman avea în plus şi harul poeziei. Textele religioase-troparele, imnele de cinstire închinate lui Hristos, Maicii Domnului şi sfinţilor sunt opere poetice ce se cântă şi în zilele noastre cu prilejul multor sărbători din timpul anului.
În acelaşi timp, Sfântul Gherman a fost un clarvăzător, iar prezicerile sale s-au împlinit întru-totul. În această funcţie, Gherman a păstorit timp de paisprezece ani şi cinci luni.
Nu acceptă decretul împăratului
El a intrat în conflict cu împăratul Leon Isaurul, un renumit iconoclast. Acesta l-a chemat pe patriarh la palat şi l-a somat să semneze un decret împotriva icoanelor. Patriarhul i-a adus numeroase argumente pentru a-l convinge pe împărat că pretenţia lui este absurdă. „Află că, fără hotărârea unui Sinod Ecumenic, nu pot să fac nimic. În afara Sinodului Ecumenic, împărate, nu pot să înnoiesc sau să inovez în credinţă”.
Pentru că împăratul stăruia ca patriarhul să înlăture sfintele icoane din biserci, Sfântul Gherman a preferat părăsească funcţia de patriarh decât să fie părtaş la o blasfemie. El s-a dus la biserică, s-a rugat, şi-a scos omoforul pe care l-a lăsat pe Sfânta Masă şi a plecat. Unele surse religioase precizează că atunci când a renunţat la scaunul patriarhal, împăratul a trimis ostaşii săi, înarmaţi ca de război; aceştia l-au bătut, l-au umilit pentru refuzul lui de a înlătura din viaţa credincioşilor sfintele icoane şi l-au alungat din casele patriarhiei. Sfântul Gherman a ales liniştea monahală şi a trăit între monahi, unde a rămas până la moartea sa.
Până-n zilele noastre, Sfântul Gherman este un exemplu pentru episcopi şi patriarhi, conducători duhovniceşti, îndemnându-i să-şi jertfească şi viaţa şi tronul pentru credinţă.
