Horoscopul succeselor: predicţii, sfaturi, numere norocoase (24 aprilie - 24 mai)

Ultima actualizare:

Trebuie să ţineţi seama că în această lună ne întâmpină două aspecte astrale importante: o eclipsă de Lună- pe data de 25 aprilie şi una de Soare - pe data de 10 mai. Prima eclipsă are loc în Scorpion şi activează energiile negative în societate şi în viaţa privată. Cuvântul-cheie în această zi este prudenţa pentru că proverbul "Încercarea moarte n-are!" nu vă aduce surprize plăcute.

Nu luaţi decizii pripite, nu faceţi investiţii neprogramate, nu petreceţi seara în aglomeraţii sau în locaţii necunoscute. În schimb, eclipsa de Soare din data de 10 mai se petrece în semnul Taurului şi se referă la acumulările materiale ; fiind în conjuncţie cu Nodul descendent, configuraţia astrală influenţează în mod negativ situaţia financiară la nivel mondial.

Dacă vreţi să vă lansaţi într-o nouă afacere, dacă vă preocupă chiar şi unele ritualuri privind revigorarea financiară, în acea dată nimic nu se împlineşte aşa cum doriţi. Amânaţi orice iniţiativă de acest fel pentru săptămâna viitoare. Totuşi, este de bun augur să scăpaţi de datoriile pe care le-aţi tot amânat şi să purificaţi spaţiul din jurul vostru: faceţi ordine în dezordine şi aruncaţi obiectele care vă reamintesc de situaţii neplăcute din viaţa voastră. Este un lucru dovedit: când în jurul vostru este ordine şi nu mai păstraţi vechituri în căminul vostru, atunci calea spre beneficii este deschisă.

Berbecul (21 martie - 20 aprilie)

Soluţii şi rezolvări

În această perioadă nu vă stresează probleme deosebite legate de căminul vostru sau de sănătate. Un hobby însă poate să vă aducă unele avantaje materiale. Zi de zi, evaluarea corectă a bugetului trebuie rezolvată cu tact, cu partenerul de viaţă care doreşte să facă noi investiţii neprogramate. Până în data de 9 mai este o etapă favorabilă pe plan profesional. Vi se recunosc meritele şi puteţi solicita mărirea salariului. Proiectele partenerilor voştri de viaţă vor aduce beneficii familiei începând cu data de 20 mai. În dragoste, evitaţi discuţiile neplăcute şi certurile în prezenţa copiilor sau a părinţilor voştri.

Sfatul astrologului: Pentru revigorarea organismului, consumaţi alimente bogate în vitamine, iar citricele nu trebuie să lipsească din hrana voastră , mai ales în zilele de 21 aprilie, 5,8 şi 10 mai. Aceste fructe întăresc sistemul imunitar şi ţin la respect nivelul colesterolului. Mai mult, citricele sunt tonice excelente şi în etapele cu muncă intelectuală susţinută. Beţi sucuri de citrice, dar şi ceaiuri de scorţişoară şi de mentă şi veţi fi în formă la momentul potrivit.

Numerele şansei voastre: 5- 6-7-14-17-24-26-30-34-38.

Taurul (21 aprilie - 20 mai)

Emoţii şi strategii

Foarte multe schimbări neprevăzute intervin în aceste zile. Pentru persoanele generoase, survin evenimente pozitive, iar activităţile lor, mai ales cele comerciale şi afacerile vor atrage câştiguri semnificative, la fel şi intestiţiile pe termen mediu. În privinţa Taurilor foarte grăbiţi, nerăbdători şi foarte critici cu anturajul, etapa aceasta nu este prea comodă, deoarece se pot confrunta cu discuţii aspre cu şefii lor şi cu persoanele de sex opus. Mai mult, ei trebuie să manifeste multă prudenţă dacă sunt conducători auto, deoarece intervalul predispune la accidente rutiere. Situaţii surpriză apar şi în relaţiile cu partenerii de afaceri. De aceea, fiţi foarte atenţi la capitolul compromisuri. După data de 10 mai , vă puteţi schimba locul de muncă şi veţi fi foarte mulţumiţi de oferte primite. Dacă vreţi să investiţi în aparatură electrocasnică, 11-16 mai este cel mai bun interval.

În dragoste, reconcilierile şi tandreţea vor face minuni, mai ales în zilele de 7-8 mai. Data de 13 mai este însă o piatră de hotar în viaţa cuplurilor cu probleme.

Acum, Taurii care muncesc zi-lumină vor avea probleme de sănătate. Stresul şi alimentaţia nesănătoasă sunt factorii vinovaţi pentru starea de epuizare.

Cele mai favorabile zile, când puteţi rezolva probleme delicate pe mai multe planuri sunt: 30 aprilie, 5, 11 şi 16 mai.

Sfatul astrologului: Atenţie la problemele de sănătate în intervalul 4-10 mai, o perioadă foarte stresantă. Consumaţi multe legume: dovlecei, salată verde şi spanac. Limitaţi porţia de grăsimi şi de dulciuri.

Numerele şansei voastre: 1- 4-11-16-19- 21-29-36-39-40-46-49.

Gemenii (21 mai - 21 iunie)

Schimbări şi implicare

Şi în acest interval predomină suprasolicitările. Discutaţi în contradictoriu cu persoanele influente , cu colegii şi este posibil să vă schimbaţi locul de muncă.Veţi cunoaşte persoane utile şi competente în domeniul de activitate care vă preocupă. Şi în momentele tensionate trebuie să ţineţi seama că, respectându-i pe ceilalţi vă respectaţi pe voi, pentru că vorba aspră zboară ca o ghiulea...În acest interval sunt frecvente vizitele la rude în altă localitate. Şi voi veţi primi oaspeţi, mai mult decât în alte intervale. Pentru o relaxare ca la carte, cea mai bună etapă se conturează între 24 aprilie şi 11 mai.

Reuşitele pe plan profesional sunt condiţionate de relaţiile voastre cu colegii. Evitaţi discuţiile tăioase cu aceştia şi nu intraţi în conflict cu şefii voştri mai ales în perioada 23 aprilie- 6 mai. Totodată, rezolvaţi urgenţele la timp; orice întârziere va afecta bunul vostru renume.

Acum se acutizează afecţiunile cronice, iar întâlnirea cu medicul vostru curant este obligatorie. Consumaţi morcovi, ceapă şi usturoi; în compoziţia acestora se găsesc substanţe active care distrug viruşii.

De asemenea, rezolvaţi problemele administrative şi locative nefinalizate luna trecută între 26 aprilie şi 8 mai.

În viaţa de cuplu, evitaţi conflictele, în zilele de 24 aprilie, 1, 8, 9 şi 19 mai.

Profitaţi de oferte şi de invitaţiile primite în zilele 29 aprilie, 4, 5, 9 şi 15 mai, când şansele sunt de partea voastră.

Sfatul astrologului: În acest interval este bine să vă reamintiţi zicala:" Promisiunea făcută este datorie curată". Este o modalitate comodă de a păstra bunele relaţii cu anturajul şi cu cei dragi. Fiţi diplomaţi în zilele favorabile pentru relansarea voastră în carieră între 15 şi 19 mai.

Numerele şansei voastre: 3-6- 9-12-17-18- 22- 33-34-35-43-45.

Racul (22 iunie - 22 iulie)

Realizări şi influenţe

Niciodată să nu uitaţi de unde aţi plecat! Este un interval cu multe, foarte multe surprize. Pentru celibatari apar iubiri la prima vedere, pentru cei care vor să se bucure de influenţă şi de afirmare în mediul lor social apare un înger păzitor . Pentru nativii preocupaţi de creaţie, de artă, de turism sau de cercetare, reuşitele sunt frecvente în zilele de 26 aprilie, 3, 4, 9,10, 15 şi 19 mai.

În orice context, este firesc să păstraţi bunele relaţii cu foştii prieteni, cu persoanele din mediul social din care aţi plecat. În acest interval, timpul trebuie bine drămuit, iar priorităţile de serviciu şi problemele de sănătate nu trebuie amânate nici o clipă. Perspectiva unor situaţii neaşteptate vă emoţionează în continuare. Eclipsa din data de 10 mai aduce în atenţia voastră concluzii şi decizii pe muchie de cuţit. Persoane de încredere vă dezamăgesc, peste aşteptări.

Pentru călătoriile pe care vi le doriţi şi pentru întâlniri de afaceri foarte importante, intervalul 3 şi 11 este deosebit de favorabil.

Acum sunteţi mai vulnerabili la răceli şi la indigestii. De aceea, investigaţiile pe care le puteţi face în intervalul 12-20 mai vă ajută să descoperiţi factorii de risc privind imunitatea voastră şi alte probleme de sănătate de care nu ştiţi. În această lună, consumaţi mere, peşte, scorţişoară, sucuri de fructe, dar şi fructe deshidratate.

În dragoste, vă plac anumite provocări, dar nu bănuiţi ce surprize vă aşteaptă!

Speraţi într-o relaţie de durată cu susţinere financiară. Atenţie însă...La acest capitol, prima impresie, despre o nouă cunoştinţă, vă poate păcăli.

Femeile Taur vor să oficializeze în mare viteză relaţia actuală, iar partenerii lor devin suspicioşi şi acest gest poate fi începutul sfârşitului... Decepţiile din trecut vă răscolesc amintirile; în acest sens, în intervalul 12-15 mai trebuie să nu luaţi decizii radicale, dacă vă doriţi o "Casă de piatră!".

Sfatul astrologului: Evitaţi cheltuielile inutile, nu vă asumaţi riscuri mânaţi de orgolii şi, mai ales, nu impuneţi condiţii nefireşti partenerilor voştri de viaţă. Ştiţi, în situaţii delicate unde-s doi puterea creşte.

Numerele şansei voastre: 2-3-12-16-20-21-28-30-32-38-45.

Leul (23 iulie - 23 august)

Decizii şi soluţii

Încurajaţi de unele reuşite, luaţi decizii importante cât alţii într-un an. În carieră şi în viaţa de familie, opiniile prietenilor de suflet vă influenţează în bine. Acum este momentul să vă afirmaţi pe plan profesional şi să rezolvaţi problemele acumulate. Vocea intuiţiei vă şopteşte care sunt priorităţile reale şi cu cine să colaboraţi chiar de la începutul lunii mai. Configuraţia astrală vă oferă şansa să fiţi apreciaţi şi să vi se recunoască meritele în cercurile inflente în intervalul 4-10 mai. În cercul vostru de cunoştinţe apar persoane importante şi originale, iar din data de 8 mai acestea găsesc soluţii pentru numeroasele voastre dileme.

În luna taurului, nu neglijaţi momentele de relaxare alături de cei dragi şi de copiii voştri. Dacă oaspeţii vă trec pragul în intervalele 27-29 aprilie şi 11-13 mai, discutaţi despre noile proiecte care ar putea să devină o nouă sursă de câştiguri comune. Tot în acest interval, puteţi să programaţi o călătorie în zone exotice. Este un prilej să vă încărcaţi bateriile pentru multă vreme. Sănătatea trebuie protejată : hrana sănătoasă şi mişcarea sunt esenţiale şi pentru voi. Legumele rădăcinoase preparate sub formă de salate sau de sucuri sunt mană cerească pentru voi, Leii obosiţi şi stresaţi.

O cură cu ţelină, cu andive şi cu morcovi vă ajută să fiţi în formă, aşa cum vă doriţi. În acest interval se bucură de succes activitatea ştiinţifică, de creaţie, dar şi terapiile alternative. Dacă sunteţi foarte harnici şi cooperanţi, puteţi fi avansaţi în carieră sau să obţineţi câştiguri suplimentare.

Sfatul astrologului: Dacă vreţi să spuneţi lucrurilor pe nume, respectaţi bunele maniere. Criticile dure nu sunt de folos în acest interval, dimpotrivă.

Dacă urmăriţi un scop anume, tatonaţi terenul şi fiţi pe fază cu noutăţile. Colaboraţi insistent cu persoanele utile.

Numerele şansei voastre: 1- 9-11-12- 25-29-30-31-33-39-44.

Fecioara (24 august - 22 septembrie)

Generozitate şi descoperiri

Sunteţi nerăbdători să rezolvaţi problemele restante, iar consecvenţa vă ajută să vă încadraţi în graficul propus. Pentru iniţiativele importante, în zilele de 29 şi 30 aprilie, 4, 8,14 şi 15 mai contaţi pe experienţa specialiştilor din anturajul vostru. Dacă vreţi să faceţi o schimbare radicală, indiferent de domeniul ales, reflectaţi asupra şanselor şi neşanselor voastre în intervalul 24-29 aprilie.

În viaţa cuplurilor romantice revin în actualitate amintire foarte plăcute şi dorinţa de a repeta acele experienţe: excursii, cadouri inedite, aprecierea gesturilor generoase

După 10 mai vă aşteaptă o perioadă solicitantă cu emoţii pentru câştigurile suplimentare şi pentru un job în care inspiraţia joacă un rol decisiv. În schimb, vă descurcaţi foarte bine dacă vreţi să extindeţi o nouă afacere. De asemenea, spiritul vostru întreprinzător va fi apreciat de persoanele de decizie şi puteţi spera într-o mărire de salariu. Sunt favorizate unele speculaţii financiare şi jocuri de noroc.

Acum descoperiţi că persoanele generoase din anturajul vostru vă poartă noroc.

Starea de sănătate vă crează probleme la începutul lunii mai: amigdalele şi articulaţiile pot fi afectate şi sfatul unui specialist trebuie respectat la timp. Datorită suprasolicitărilor, o stare de epuizare poate să intervină în perioada 8-12 mai. Fructele, proteinele vegetale şi produsele apicole trebuie incluse în dieta voastră cotidiană.

Mai ales achiziţiile pe care le faceţi în intervalul 15-19 mai vor fi apreciate de întreaga familie.

Sfatul astrologului: Investiţi cu prudenţă în proiectele pe termen lung după data de 15 mai. Faceţi bilanţul financiar al întregii familii. Acordaţi toată atenţia actelor şi înscrisurilor oficiale. Cei care vor face multă mişcare se vor menţine în formă.

Numerele şansei voastre: 5-8-14-15-25-30-35-40-45-48.

Schimbări şi prudenţă

Optimismul vostru este binevenit. Prietenii însă spun că orice exces nu aduce profit. De-a lungul intervalului, atenţia voastră se îndreaptă spre bani : un avans, un împrumut, o chestiune care trebuie rezolvată rapid. Dacă încheiaţi o mică afacere este firesc să discutaţi cu specialiştii, cu persoanele care au o experienţă în acest domeniu. În relaţia cu partenerul de viaţă, neînţelegerile pot fi frecvente în etapa 24-28 aprilie. În compensaţie, bucuriile şi surprizele plăcute se adună în căminul vostru după data de 15 mai.

Totodată, perioadele cu dificultăţi financiare vor alterna cu unele oportunităţi neaşteptate. De aceea, investiţi cu mare prudenţă fiecare bănuţ, pentru că nu se ştie ce surpriză vă oferă ziua de mâine.

Acordaţi atenţie sănătăţii voastre. În această lună vă luptaţi cu stresul, cu imunitatea scăzută şi cu problemele biliare. De asemenea şi infecţiile vă dau de furcă, dar oboseala este principalul vostru duşman. Consumaţi multe citrice, iar lămâile şi drojdia de bere sunt sursele voastre de revigorare.

Sfatul astrologului: Deşi este o etapă foarte aglomerată şi foarte obositoare, nu eliminaţi momentele de relaxare. De asemenea, indispoziţiile trebuie tratate cu toată atenţia. Comunicaţi cu persoanele avizate în domeniul vostru de activitate-un schimb de experienţă vă poate inspira în zilele de 30 aprilie, 5,9, 10, 15 şi 16 mai.

Numerele şansei voastre: 5-6-9-15-19-24-26-29-33-42.

Scorpionul (23 octombrie - 22 noiembrie)

Ascensiuni şi recomandări

Eclipsa din 10 mai vă stimulează ambiţiile. În acest interval starea de spirit vă atrage spre speculaţii. Ascensiunea profesională este o ţintă principală pentru majoritatea Scorpionilor. Un loc de muncă foarte avantajos şi colaborarea cu persoanele de decizie revin în actualitate. Acum, priorităţile voastre trebuie reevaluate în zilele norocoase ale acestui interval: 26 aprilie, 4, 8, 9 şi 19 mai.

Consumul nervos este foarte mare şi de aceea creşte probabilitatea migrenelor. Se pot activa bolile voastre cronice de ficat şi de rinichi. În plus, din grabă puteţi suferi mici accidente la mâini şi la picioare. Energia o recuperaţi prin odihnă şi prin alimente bogate în vitamine: grapefruit, salată verde şi alge, "medicamentele" voastre benefice. Beţi şi suficiente lichide.

Sigur, vreţi să fiţi în continuare la înălţime şi să dovediţi rivalilor voştri că stăpâniţi domeniul de activitate, că sunteţi profesionişti. Mulţi dintre voi, luna aceasta o petreceţi în pregătiri legate de încheierea unor contracte avantajoase. Spre norocul vostru, persoane în care v-aţi pus multe speranţe nu vă dezamăgesc, mai ales în etapa 1-15 mai.

În dragoste însă, unele discuţii serioase ar putea să afecteze deciziile privind legalizarea relaţiei. Dar, când renunţaţi la unele orgolii şi încăpăţânări, atmosfera în cuplu se poate îmbunătăţii după data de 17 mai.

Sfatul astrologului: Găsiţi resursele fizice şi psihice pentru a duce proiectele voastre până la capăt. Chiar dacă provocările vă ţin în priză, rezervaţi-vă timp şi pentru relaxare în lumea artelor: spectacole, pictură, artizanat sau în mijocul naturii.

Numerele şansei voastre: 4-13-16-26-29-34-35-38-44-48.

Săgetător (23 noiembrie - 21 decembrie)

Atitudine şi speranţe

Sănătatea este cea mai mare comoară!. De acest lucru vă convingeţi în această lună.

Munca intensă, fără pauze de odihnă poate afecta starea voastră de sănătate. Cele mai frecvente afecţiuni de stomac, de intestine şi de inimă vă creează probleme. De aceea, veţi încetini ritmul de muncă sufocant pe care vi l-aţi propus,mai ales până la data de 11 mai. Şi configuraţia astrală -

Eclipsa de Soare (Soarele în conjuncţie cu Marte) predispune la accidente cu obiecte tăioase şi traumatisme cauzate de practicarea sporturilor de performanţă. Chiar dacă sunteţi foarte ocupaţi, petreceţi o parte din timpul liber cu partenerul vostru de viaţă şi ajutaţi la soluţionarea problemelor administrative ; este minunat când organizează timpul liber bărbaţii Scorpion.

Şi părinţii şi rudele vârstnice sunt o sursă de energie pentru voi când familia se reuneşte. Încurcăturile, ca şi unele obstacole mărunte pot fi depăşite cu tact în zilele de 6-8-14 şi 16 mai.

Sfatul astrologului: Mai ales în intervalul 26-28 aprilie, meditaţia este un suport moral şi vă ajută să dobândiţi armonia interioară de care aveţi nevoie.

Pentru negocierea unor contracte, pentru reconcilieri şi întemeierea unui cămin contaţi pe şansele care apar în intervalul 14-20 mai.

Numerele şansei voastre: 9-12-20-23-29-30-32-37-39-44.

Capricornul (22 decembrie - 20 ianuarie)

Soluţii şi argumente

Timpul le rezolvă pe toate. La această concluzie aţi ajuns în ultima vreme. De aceea, după momente de aşteptate, deciziile voastre importante în acest interval au legătură cu sfera afectivă : declaraţii de dragoste rostite din suflet, logodne şi cereri în căsătorie pun pe jar nativii Capricorni.

Este o etapă favorabilă pe plan social, pentru cercetare şi interviuri. În afaceri, calităţile voastre de strategi ies în evidenţă, dar norocul este schimbător şi investiţiile trebuie foarte bine gândite. Capricornii ştiu să obţină ceea ce şi-au propus, când depăşesc situaţiile neprevăzute.

Concediul sau minivacanţa le petreceţi în oraşe pe care nu le-aţi vizitat până acum. Spiritul de iniţiativă şi cooperarea cu persoanele de succes continuă să fie în avantajul vostru.

De asemenea, se înnoiesc vechile relaţii de prietenie; amicii de odinioară vă sugerează noi proiecte interesante pentru cariera voastră.

Sfatul astrologului: Starea de sănătate este în general bună. Doar graba strică treaba, atunci când faceţi eforturi fizice foarte mari sau când practicaţi sporturi cu grad ridicat de risc. Probleme cardiovasculare şi respiratorii dau de furcă unor Capricorni cu afecţiuni cronice. Andivele şi fasolea sunt alimente foarte bune care îmbunătăţesc metabolismul. Ceaiurile bogate în vitamina C sunt surse de revigorare pentru voi.

Numerele şansei voastre:-3-8- 16-17-25-28-30-31-33- 38 -41-44. 6.

Vărsătorul (21 ianuarie - 18 februarie)

Riscuri şi prudenţă

Situaţii neprevăzute, evenimente de familie, pierderi financiare, emoţii pentru problemele rudelor voastre. Pentru voi este o lună marcată de situaţii neprevăzute, urmată de nopţi albe. Chiar dacă unele probleme se termină cu bine, efectele emoţiilor continuă să vă afecteze starea de sănătate. De asemenea, dacă şofaţi fiţi prudenţi şi nu riscaţi în trafic. Şi aparatura electrică trebuie supravegheată pentru a evita accidentele. Atenţie la cheltuielile neprogramate în zilele 24 şi 3o aprilie şi 6 şi 10 mai. În acest interval, oportunităţile şi ofertele financiare, profesionale şi comerciale sunt la mare preţ în zilele de 28 şi 29 aprilie, în 2, 11,12 16 şi 18 mai.

Orice avertizare este binevenită pentru oricare Vărsător care ţine seama de sfatul astrelor. În privinţa informaţiilor importante, pentru domeniul de activitate preferat de voi, trebuie să le verificaţi cu mare atenţie. Nu acţionaţi în grabă; succesul vostru depinde şi de partenerii şi de colaboratorii voştri apropiaţi. Evenimentele din viaţa de familie sunt lecţii de viaţă pentru fiecare partener în parte. Totuşi, astrele pot fi generoase cu voi, pentru că reuşiţi să obţineţi un credit şi să investiţi într-o afacere care se va dovedi avantajoasă în următoarele două-trei luni. Sunt favorizaţi în demersurile lor cercetătorii, profesorii, educatorii şi purtătorii de cuvânt.

Sursele voastre de energie le puteţi aduna şi din natură, din zone cu aer curat, nepoluate. Celibatarii vor avea surprize plăcute în intervalul 12-19 mai când urarea: "Casă de piatră" le poartă noroc.

Sfatul astrologului: Atenţie la starea de oboseală şi nervozitatea care persistă şi în luna mai. Organismul dă semnede nelinişte şi de irascibilitate. Perioada nu este benefică pentru cardiaci şi pentru astmatici. Consumaţi păstură, cartofi, compoturi de mere şi de fructe de pădure. Nu ignoraţi problemele digestive: nu mâncaţi în grabă şi nu săriţi peste micul dejun. Beţi ceaiuri de gălbenele , de tei şi de mentă.

Numerele şansei voastre: 7-11-14-15-20-22-34-38-40-47-48.

Peştii (19 februarie - 20 martie)

Confesiuni şi decizii

Multe proiecte şi multe confesiuni . Acum vă mărturisiţi intenţiile numai persoanelor de mare încredere-rude de gradul întâi. În această perioadă veţi fi atraşi de un nou hobby, iar dorinţa de a cunoaşte alte meleaguri sau secrete ale profesiei voastre sunt mereu în actualitate. Rezolvarea problemelor imobiliare de familie vă răpesc mult timp. Climatul astral vă susţine în iniţiativele legate de confortul familie, chiar şi pentru schimbarea locuinţei şi pentru achiziţii avantajoase cu obiecte de folosinţă îndelungată, exceptând zilele de 11,13, 17 şi 18 mai. În zilele de 8-12 mai finalizaţi cu bine orice proiect profesional.

Pentru cei care caută un loc de muncă, această etapă nu este foarte avantajoasă. Mai amânaţi deciziile de acest fel, deocamdată.

Dacă vă sfătuiţi cu rudele foarte apropiate, sugestiile acestora vă poartă noroc. Acum, secretele voastre pot fi dezvăluite de prietenii de conjunctură şi din această cauză nu veţi avea prea multă linişte sufletească. Vă relaxaţi când sunteţi în lumea artei şi a cărţilor. Organizaţi evenimente de familie şi vă redecoraţi căminul după data de 1 mai. Cupidon continuă să vă trimită mesaje romantice, iar prietenii familiei vă susţin în afacerile voastre.

Menajaţi-vă sănătatea şi evitaţi emoţiile şi stările conflictuale. Mâncaţi multe lactate şi cereale : laptele de capră, grâul şi ovăzul germinat sunt tonice excelente pentru voi.

Sfatul astrologului: Atenţie la călătoriile programate în mare grabă; fiţi prudenţi dacă participaţi la curse de ciclism sau de cai. Cele mai importante decizii merită amânate pentru data de 8 şi de 9 mai

Numerele şansei voastre: 7-9- 11-19-21-24-28-30-34-40-42.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
horoscop jpeg
6 jpg
femeie trista jpg
image png
fata blonda zodii horoscop shutterstock 109970870 jpg
inselat jpeg
pardoseli dim jpg
zodii pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net