Aşa arată cea mai urâtă pisică din lume! Stăpâna ei o consideră cel mai frumos animal

untitled.png

FOTO
Internauţii au fost şocaţi de aspectul felinei-
Foto:Arhivă personală

Există o multitudine de competiţii la care stăpânii patrupedelor îţi pot înscrie prietenii necuvântători pentru a se mândri cu frumuseţea lor, însă sunt persoane care se simt foarte bine atunci când animăluţul lor de companie întoarce capate şi primeşte priviri consternate. Acesta este şi cazul lui Xherdan, cea mai urâtă pisică sfinx (fără blană) din lume.

Xherdan locuieşte în Elveţia alături de stăpâna ei care o iubeşte enorm şi care ar face orice pentru a o transforma în vedetă peste noapte. În acest sens, i-a creat o pagină personală de Instagram, iar mii de oameni sunt miraţi de aspectul ei neobişnuit. Stăpâna nu consideră că pisica este urâtă, ci doar că merită să aibă parte de un tratament special, relatează metro.co.uk. Cei care îi urmăresc activitatea din mediul online nu o consideră respingătoare, ci o curiozitate a naturii. Ca şi cum aspectul ei bizar nu ar fi fost de ajuns, pisica are şi o expresie facială care trădează o nemulţumire permanentă, fiind tot timpul fie încruntată, fie morocănoasă. 

untitled.png

Foto
Stăpâna pisicii este îndrăgostită de aspectul inedit al acesteia
Foto:Arhivă personală

În ciuda aspectului felinei, stăpâna pisicuţei are numai cuvinte de laudă despre cea care îi face viaţa mai frumoasă. “Mă face să râd tot timpul, atât pe mine cât şi pe cei care vin la noi în casa. Sunt foarte mândră de ea, este o pisica unică în adevăratul sens al cuvântului. Pisicile sfinx se ataşează foarte mult şi vor să fie mereu acolo unde sunt şi stăpanii lor” a fost declaraţia femeii.  

pisica-cu-doua-fete-5_0.jpg

foto
Narnia este o altă felină demnă de admiraţie
Foto:Arhivă personală

O altă pisică din lume cu nişte caracteristici interesante este Narnia, o felină cu jumătate de faţă neagră şi jumătate de faşă gri. Coloritul animalutului o face să se numere printre cele mai rare exemplare din lume. Cele două culori sunt perfect deliminate de linia trasată  de „mama natură”. Fotograful Jean-Michel Labat a surprins-o pe Narnia în cele mai dragălase ipostaze. Chiar dacă nu se cunoaşte cu exactitate cauza coloritului deosebit al Narniei, în general animăluţele cu acest tip de look misterior poartă numele de „chimeras”. Se pare că în cazul lor două tipuri de ADN au fuzionat încă din pântecele mamei.

Loading...

Citește și

  • Foto

    O tânără din Franţa este fericita stăpână a celei mai simpatice pisicuţe din lume. Narnia s-a aflat în centrul atenţiei din prima lună de viaţă, căci aspectul ei este unul care nu poate trece neobservat. Vă prezentăm pisica cu două feţe, un exemplar extrem de rar în întreaga lume.