Turneul de la Miami: Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, victorii uriaşe

Ultima actualizare:

    Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea

Ieri seară, în primul tur al turneului WTA de la Miami, tenismenele Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig au obţinut succese neaşteptate, în faţa unor adversare mult mai bine cotate

Astfel, Cîrstea a învins-o categoric, scor 6-2, 6-4, pe portoricanca Monica Puig, nimeni alta decât campioana olimpică de la Rio. În turul doi, Sorana se va întâlni cu letona Sevastova, cap de serie nr. 16.

"Am început tare, dar pe finalul celui de-al doilea set am căzut puţin. Sunt, însă, fericită de cum am luptat. Toată lumea ştie că am fost în afara circuitului timp de doi ani, din cauza accidentărilor, aşa că pentru mine este un privilegiu să fiu aici", a spus Cîrstea la finalul partidei cu Puig.

De asemenea, Patricia Ţig a realizat unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei, reuşind s-o depăşească pe britanica Heather Watson cu scorul de 7-6, 6-1. Venită din calificări, Ţig va lupta în turul secund cu franţuzoaica Mladenovic, cea care a bătut-o pe Simona Halep la Indian Wells.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net