Suntem la un pas de fericire. România conduce cu 2-0 Elveția în Fed Cup

Ultima actualizare:

    Simona Halep, după o nouă victorieFOTO: Sportpictures.eu
Simona Halep, după o nouă victorieFOTO: Sportpictures.eu

România își confirmă statutul de favorită a meciului cu Elveția, din barajul de promovare în Grupa Mondială 1 a Fed Cup. Fetele noastre conduc cu scorul general de 2-0 și mai au nevoie de o victorie azi pentru a reveni între cele mai valoroase opt echipe din lume.

După o festivitate de deschidere unică în lume, care a înălțat inimile, dar a îngreunat mâinile jucătoarelor noastre, din cauza emoției, Simona Halep a fost prima jucătoare din echipa României care a intrat pe teren. Liderul clasamentului mondial WTA s-a impus cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, în fața ocupantei locului 115 WTA, iar la finalul jocului a explicat de ce le-a dat emoții în setul secund. ”Sunt bucuroasă că am reuşit să câştig acest prim meci. De fiecare dată e greu la Fed Cup, dar astăzi a fost ceva deosebit, o ceremonie deosebită. Am fost foarte impresionată şi contractată de emoţie şi am suferit o contractură la picior în ghemul doi. Dar o să mă recuperez şi o să joc duminică. Nu se pune problema să nu fiu în teren. Vine din interior cât de mult îţi doreşti să termini un meci, dar astăzi nu a contat durerea. Toţi m-au ajutat să câştig, dar mai ales publicul", a spus Halep, vizibil emoționată de atmosfera extraordinară de la Cluj.

Simona a subliniat că pentru ea a fost de trei ori mai greu decât în finala de la Melbourne. "Am declarat şi pe teren, după meci, că a fost de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne, din cauza emoţiilor. Când am emoţii nu pot să mănânc, am dureri şi arsuri la stomac, iar corpul meu e contractat”, a explicat liderul WTA. De asemenea, Simona a spus că a fost impresionată să audă 9.000 de oameni scandându-i numele: ”Ceremonia a fost specială, a fost în premieră, dar m-a impresionat foarte mult că după ce am fost prezentată în echipă toată lumea a început să strige: Simona. Faptul că atât de mulţi oameni şi-au dat interesul să creeze coregrafia şi mi-au scandat numele şi au pus multă energie mă face să apreciez şi m-a emoţionat”, a mai spus ea.

A doua victorie a zilei de ieri a fost obținută de Irina Begu. Aceasta a învins-o cu scorul de 6-4, 6-1 pe Timea Bacsinszky, liderul echipei Elveției, aducând România la doar o victorie de revenirea în Grupa Mondială 1. Și Irina a recunoscut că a avut de luptat mai mult cu emoțiile decât cu adversara: ”A fost un meci greu din punct de vedere emoţional. Am început mai greu, dar pe parcurs am început să simt mult mai bine mingea, am început să variez şi să joc exact ce am stabilit împreună cu echipa. Vreau să vă mulţumesc foarte mult, voi faceţi aceste momente speciale. Este atât de frumos să joci în faţa unui public atât de numeros, vă mulţumesc din toată inima”, a declarat Begu, la interviul de pe teren.

Astăzi vor avea loc ultimele meciuri, o victorie fiindu-ne suficientă. Prima va intra în teren Simona Halep, contra Timeei Bacsinszky, după care, în funcție de rezultatul acestui meci se va stabili cine va juca în cealaltă partidă de simplu: Irina Begu sau Sorana Cîrstea. De altfel, se pare că apele s-au liniștit în echipa României după ce Sorana s-a revoltat în urma nominalizării făcute de căpitanul nejucător: "Nu este nici o tensiune, s-a explicat foarte bine tactica acestei întâlniri şi totul e OK”, a spus Simona Halep la conferința de presă.

România – Elveția 2-0

Ieri

Simona Halep - Viktorija Golubic 6-3, 1-6, 6-1

Irina Begu - Timea Bacsinszky 6-4, 6-1

AZI (ora 12.00)

Simona Halep - Timea Bacsinszky

Irina Begu - Viktorija Golubic

Irina Begu/ Simona Halep - Patty Schnyder/ Jil Teichmann

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net