Simona Halep a revenit în România: ”Obiectivul e să fiu bină la Jocurile Olimpice”

simona_halep_stuttgart.jpg

Simona Halep
Simona Halep
FOTO: EPA

Simona Halep a revenit, vineri, în România, după ce a evoluat şi s-a accidentat la turneul de la Roma. Ea spune că obiectivul ei este să se refacă până la JO de Tokyo (23 iulie - 8 august), informează news.ro.

"Mă tratez în ţară, am încredere în medicii de aici. În această perioadă nu pot să fac nimic, va fi o perioadă destul de dificilă, dar moral sunt bine, o iau ca atare şi accept ceea ce s-a întâmplat. Obiectivul este să fiu bine până la Olimpiadă. Încă nu s-a decis, dar sunt mici şanse să particip la Paris. Eu mereu sper şi cred că totul este posibil, însă nu mă voi grăbi pentru că este o accidentare periculoasă şi nu vreau să stau luni de zile cu această problemă. Bineînţeles că este o dezamăgire foarte mare, dar mai am câţiva ani în faţă şi bine că s-a întâmplat acum şi nu s-a întâmplat la 25 de ani, pentru că este o accidentare destul de gravă. Sper să se mai întâmple peste vreo zece ani, dacă voi mai juca. De fiecare dată când am avut o mică problemă, am revenit mai bine. Primele două zile trebuie să stau ca să se aşeze tot ce e pe acolo, prin înăuntru... După zece ani în care joc săptămână de săptămână la cel mai înalt nivel, cred că şi uzura şi-a spus cuvântul, dar nu pot să spun că m-am simţit obosită, chiar îmi revenisem după Madrid şi mă simţeam bine fizic şi ca tenis. Se întâmplă, din câte am înţeles, e prima oară pentru mine, nu este uşor de gestionat. Angi este o fată deosebită şi ne înţelegem foarte nbine, am jucat de atâtea ori, aşa că deja suntem prietene, s-a purtat foarte frumos cu mine şi îi mulţumesc pentru asta. Am primit foarte multe mesaje de la oameni drăguţi şi pot să le mulţumesc şi pe această cale, am simţit şi tristeţea lor totodată, dar sunt oameni frumoşi şi le mulţumesc că sunt alături de mine în momentele acestea. Medicii mi-au spus că o să fie bine şi că o să mă recuperez", a declarat Halep, la sosirea pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Simona Halep a anunţat, vineri, că în urma unui RMN făcut la Roma s-a relevat că are o mică ruptură la gamba stângă, dar a subliniat că va face totul pentru a reveni cât mai repede pe terenul de tenis.

Loading...