Maria Sharapova, coşmarul româncelor la Madrid

Ultima actualizare:

    Maria SharapovaFOTO: EPA
Maria SharapovaFOTO: EPA

Irina Begu a fost eliminată în turul secund la Madrid de Maria Sharapova, care a mai făcut o victimă din rândul româncelor.

Rusoaica Maria Sharapova a mai fîcut o victimă din rândul româncelor la turneul de la Madrid. Ea a învins-o în turul secund, cu scorul de 7-5, 6-1, pe Irina Begu, după ce în prima manşă o eliminase pe Mihaela Buzărnescu. Irina nu a puitut face faţă jocului fostului lider mondial decât în prima parte a primului set, când a şi condus cu scorul de 3-1. Apoi, Sharapova şi-a reglat loviturile şi a reuşit să-şi adjudece primul set în 64 de minute. Partea secundă a început bine pentru Begu, care a reuşit un break, dar apoi tot jocul ei s-a prăbuşit şi rusoaica a câştigat alte şase game-uri, asigurându-şi calificarea în turul al treilea.

Astfel, România a rămas cu doar două jucătoare pe tabloul principal de la Madrid: Simona Halep, principala favorită, şi Sorana Cîrstea. Ambele vor juca azi în turul secund.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net