Halep se poate umple de bani la US Open

Ultima actualizare:

    Câștigul de la Roland Garros a reprezentat pentru Simona Halep un vis devenit realitate Foto: Getty
Câștigul de la Roland Garros a reprezentat pentru Simona Halep un vis devenit realitate Foto: Getty

Organizatorii turneelor de Grand Slam au început o adevărată goană de mărire a premiilor. Din această cursă în patru câştigători ies mereu americanii care, fiind programaţi ultimii, pot să dea de fiecare dată premiile cele mai mari. Iar ediţia din 2018 va fi istorică.

Programat în perioada 27 august – 9 septembrie, US Open va fi cel mai atrăgător turneu de tenis din istorie, pentru că şi premiile sunt de neimaginat. Astfel, campionii de la simplu vor primi câte un cec de 3,8 milioane de dolari, o sumă incredibilă şi de neimaginat în urmă cu câţiva ani. Mai ales dacă ne gândim că un jucător precum Ilie Năstase a adunat în carieră, din premii, mai puţin de două milioane de dolari! Cum Simona Halep este una dintre favoritele certe la titlu, ea are acum o miză suplimentară pentru a lupta pentru trofeul turneului american. Ar fi cel mai mare cec obţinut de ea vreodată, cu un milion de dolari de mare decât suma pe care a câştigat-o în luna iunie după cucerirea titlului de la Roland Garros.

Finaliştii la simplu vor primi la Flushing Meadows câte 1,85 de milioane de dolari, în timp ce jucătorii eliminaţi în primul tur vor încasa câte 54.000 de dolari. Chiar şi prezenţa în calificări aduce bani, un jucător eliminat în primul tur al calificărilor urmând să primească 8.000 de dolari. Premiile totale de la US Open sunt de 53 de milioane de dolari, în creştere cu 5 % faţă de 2017 şi cu 57 % faţă de 2013.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net