Halep a câștigat 71.000 de dolari pe oră la Montreal!

Ultima actualizare:

    Simona Halep cu trofeul cucerit in Canada, la MontrealFOTO: Guliver/ GettyImage
Simona Halep cu trofeul cucerit in Canada, la MontrealFOTO: Guliver/ GettyImage

Simona Halep este în formă maximă. Neînvinsă de la Wimbledon, unde a fost eliminată în sferturile de finală, ea a cucerit titlul la Bucureşti şi, aseară, a ridicat deasupra capului şi trofeul de la Montreal. Acest al 14-lea titlu al carierei i-a adus un cec de 497.700 de dolari.

Finala de la Montreal, disputată în compania americancei Madison Keys, s-a disputat într-un singur sens. Chiar dacă primul set a fost câştigat la tie-break, jocul a fost controlat în permanenţă de Simona, care parcă vroia să prelungească suspansul şi îi permitea adversarei să revină în joc. Mai hotărâtă în al doilea act, Halep nu i-a mai lăsat multe şanse adversarei sale, impunându-se, în doar o oră şi 15 minute, cu scorul de 7-6, 6-3. Această victorie i-a adus constănţencei un cec în valoare de 497.700 de dolari. Cum în total ea a rămas pe teren 412 minute, adică 7 ore fără 8 minute, înseamnă că ea a avut o productivitate de peste 70.000 de dolari pe oră! Concret, ea a câştigat 71.000 de dolari pentru fiecare 60 de minute disputate. Ultima victorie, obţinută în faţa lui Madison Keys, a fost şi una dintre cele mai rapide, totul durând 75 de minute. Spre deosebire de ea, cea din semifinale, atunci când a înfruntat cel mai dificil adversar, Angelique Kerber, Simona a stat cel mai mult pe teren: 98 de minute. Atunci, Halep s-a impus cu scorul de 6-0, 3-6, 6-2. Pe locul secund în clasamentul duratei a fost cealaltă partidă de trei seturi disputate de româncă în Canada: cea din sferturi, câştigată cu scorul de 3-6, 6-1, 6-1, la capătul unui meci care a durat 96 de minute. Cel mai scurt meci a fost cel din optimi, câştigat cu scorul de 6-3, 6-3 în faţa cehoaicei  Karolina Pliskova, al doilea nume mare din tenisul feminin, alături de Halep, care a refuzat să meargă la Jocurile Olimpice de la Rio din cauza virusului Zika.

Cu banii asiguraţi la Montreal, Simona Halep a ajuns la un total de 2,5 milioane de dolari câştigaţi doar în acest sezon. Ea a ajuns astfel la un total al carierei de 13.670.964 dolari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net