Experiență inedită pentru Sorana Cîrstea la Linz

Ultima actualizare:

    Sorana Cîrstea și celelalte participante la tragerea la sorți virtuală de la LinzFOTO: WTA Linz
Sorana Cîrstea și celelalte participante la tragerea la sorți virtuală de la LinzFOTO: WTA Linz

Sorana Cîrstea a avut zilele trecute o experiență inedită la Linz, acolo unde participă la ultimul turneu WTA din programul sezonului.

Românca, alături de austriaca Julia Grabher și de Katerina Siniakova, din Cehia, au fost invitate să participe pentru prima dată în carieră la o tragere la sorți digitală a tabloului principal. Cele trei sportive au stat pe terenul central și s-au uitat pe ecranul imens care trona în sală, urmărind acolo ce decide calculatorul. Culmea e că sorții au decis ca adversare în primul tur să fie tocmai două dintre participantele la acest eveniment, Sorana Cîrstea și Julia Grabher. Meciul are loc marți.

“A fost minunat! Le mulţumesc organizatorilor pentru că au venit cu această idee, de organizare a unei ceremonii digitale. A fost ceva unic, ne-a adus zâmbete pe chip. Vreau să mulţumesc şi celor de la WTA pentru organizarea acestui turneu în condiţii de siguranţă. Mă simt norocoasă că pot să joc tenis în aceste moment grele”, a declarat Sorana Cîrstea după tragerea la sorți, la microfonul instalat în arenă.

Pe tabloul principal se mai află și Irina Begu, care va juca împotriva favoritei 6, argentinianca Nadia Podoroska. La doar o victorie de calificarea între cele mai bune 32 de jucătoare au fost alte trei românce: Irina Bara, Ioana Laura Paar și Jaqueline Cristian. Toate au pierdut, însă, în ultimul tur al calificărilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net