Coronavirusul a pătruns și în familia McEnroe. Iată cine s-a îmbolnăvit

Ultima actualizare:

    Patrick McEnroe (stânga), alături de mult mai cunoscutul său frate, JohnFOTO: EPA
Patrick McEnroe (stânga), alături de mult mai cunoscutul său frate, JohnFOTO: EPA

Fostul tenismen Patrick McEnroe, în prezent analist la postul ESPN, a anunţat că a fost testat pozitiv cu coronavirus, dar acum se simte bine, el menţionând că a avut doar simptome uşoare.

“În urmă cu 10-11 zile am avut simptome uşoare. Am primit  rezultatul testului în această dimineaţă şi este pozitiv. Aceasta este vestea proastă. Vestea bună este că mă simt bine, simptomele au trecut. Mă simt la capacitate maximă. Suntem în carantină totală de peste două săptămâni. Încurajez pe toată lumea să procedeze la fel. Să învingem asta”, a spus într-un filmuleţ postat pe social media fostul sportiv, menţionând că el este un exemplu de om care a putut lupta şi trece peste boală.

McEnroe, în vârstă de 53 de ani, locuieşte în New York. El a ajuns până pe locul 28 ATP (1995) şi în 1998 s-a retras din activitatea de sportiv. Ulterior, a devenit căpitanul echipei SUA de Cupa Davis. În prezent, Patrick McEnroe este analist la ESPN, unde deseori comentează alături de fratele său, John. El a comentat şi alături de Darren Cahill. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net