Bianca Andreescu a câștigat în cinci meciuri cât în întreaga carieră

bianca_andreescu.jpg

Bianca Andreescu
Bianca Andreescu
FOTO: Profimedia
Citeste tot despre: 

Are 18 ani și 7 luni, a început tenisul în România, dar scrie istorie pentru Canada. Și încă de istorie, având în vedere că este revelația începutului de sezon în WTA și actuală semifinalistă a turneului de la Indian Wells. Bianca Andreescu trăiește o săptămână de vis în deșertul californian, unde a câștigat deja o sumă echivalentă cu ce a obținut în întreaga carieră: 350.000 de dolari.

Toată lumea tenisului vorbește în aceste zile de canadianca de origine română, care după ce făcuse o groază de victime importante în primele două luni și jumătate ale acestui an, a explodat pur și simplu la actuala ediție a turneului de la Indian Wells. Acolo unde, în sferturile de finală, a ”spulberat-o” pe fostul lider mondial Gabrine Muguruza, pe care a învins-o cu un incredibil 6-0, 6-1. Un meci încheiat în doar 52 de minute și în care probabil că nici astăzi iberica nu a înțeles ce a lovit-o. Cert e că Bianca a devenit cea mai tânără jucătoare calificată în penultimul act al turneului din ultimii 10 ani.

Acesta a fost doar ultimul succes major al canadiencei care, intrată cu wild-card pe taboul principal, a mai trecut de-a lungul competiției americane de Irina Begu, Dominica Cibulkova, Stefanie Voegele, sau chinezoaica Wang. O listă a victimelor care ar putea fi completată diseară (meciul e programat după ora 21.00), după semifinala cu Elina Svitolina. Indiferent de rezultat, Bianca și-a asigurat un cec de 354.000 de dolari, sumă egală cu tot ce adunase până la începutul acestei săptămâni în doi ani de profesionism! Iar dacă va ajunge în finală, ea va lua 686.000 de dolari, în vreme ce cucerirea titlului o va transforma într-una dintre cele mai tinere milionare din circuit, căci cecul acordat învingătoarei este de 1.354.010 dolari.

La vârsta asta, însă, poziția în clasamentul mondial este mult mai importantă decât sunt banii, iar sportiva care a început tenisul acum 12 ani, la Pitești, are motive de bucurie: cu cele 390 de puncte pe care le va primi pentru postura de semifinalistă la Indian Wells, ea va urca nu mai puțin de 23 de locuri în clasamentul mondial, urmând să ocupe, de luni, poziția a 37-a, cea mai bună din carieră. Practic, de la începutul anului, când era pe 152, ea a urcat nu mai puțin de 115 de locuri, totul fiind o urmare firească a unui start de sezon fenomenal, în care a câștigat nu mai puțin de 26 de meciuri din 29 disputate, fiind una dintre primele trei tenismene din lume din acest punct de vedere. Parcursul senzațional a adus-o pe locul 6 în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, cu 1.027 de puncte. În această ierarhie, condusă de Naomi Osaka, Simona Halep este pe locul 9, cu 856 de puncte.

”Am vorbit de multe ori cu Simona Halep”

Chiar dacă reprezintă Canada, Bianca se simte atașată și de România și spune că sprijinul fanilor din țara noastră este foarte important: ”Românii sunt peste tot. Categoric sunt iubită de presa din România, ceea ce este plăcut. Este plăcut să ai fani şi din Canada şi din România”, a spus ea. Anul trecut, când Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, Andreescu s-a numărat printre primele jucătoare care au felicitat-o pe reţelele de socializare. “Ea este din România şi eu sunt româncă. Când a câştigat la Roland Garros, a fost foarte emoţionant, în special pentru România, deoarece românii sunt foarte pătimaşi. Este o jucătoare incredibilă. A realizat atât de multe. Şi o cunosc, nu foarte bine, dar am vorbit cu ea de multe ori şi este cu picioarele pe pământ şi o persoană foarte bună. Respect asta şi felul ei de a fi. Acesta este unul dintre obiectivele ele, să inspir. Mă văd câştigând un Grand Slam, poate chiar mai mult, şi scriind istorie”, a mai declarat Bianca Andreescu.

Parcursul Biancăi Andreescu la Indian Wells

Tur 1: 6-7, 6-3, 6-3 cu Irina Begu

Tur II: 6-2, 6-2 cu Dominica Cibulkova

Tur 3: 6-1, 6-2 cu Stefanie Voegele

Optimi: 7-5, 6-2 cu Qiang Wang

Sferturi: 6-0, 6-1 cu Garbine Muguruza

Loading...