Un fotomodel peruan l-a pus pe jar pe fotbalistul Guti

Ultima actualizare:

    Melissa Garcia l-a cunoscut pe Guti în Miami
Melissa Garcia l-a cunoscut pe Guti în Miami

Melissa Garcia apare în nişte fotografii în braţele jucătorului de la Real Madrid, dar neagă că ar fi avut vreo relaţie cu el.

Nişte fotografii, în care fotbalistul Jose Maria Gutierrez 'Guti' (Real Madrid) apare alături de un fotomodel din Peru, a dat drumul speculaţiilor în presa din această ţară, anunţă ziarul spaniol "Que".

Chiar dacă o prietenă a sportivului a negat că între cei doi ar fi existat o relaţie, fotografiile, în care Guti o ţine în braţe pe Melissa Garcia, au dat drumul imaginaţiei jurnaliştilor peruani.

Imaginile, publicate miercurea trecută de revista "Magaly Te Ve", îi prezintă pe cei doi în momente tandre în cadrul unei petreceri, care a avut loc în luna decembrie într-un local din Miami (Statele Unite ale Americii).

image

Fotografiile au fost făcute de o prietenă a jucătorului, peruana Julia Hernani, ce care de altfel le-a şi făcut cunoştinţă şi care a negat apoi că ar exista vreo relaţie între cei doi. Julia Hernani a declarat că a cunoscut-o pe Melissa Garcia prin intermediul unui prieten, cu care s-a întâlnit şi cu care a mers împreună la petrecerea respectivă.

Melissa i-a cerut acesteia să-i facă nişte fotografii cu Guti, moment în care s-a aruncat în braţele fotbalistului. Conform declaraţiilor date de Julia Hernani, Guti a părut uşor stânjenit şi i-ar fi spus fotomodelului să nu profite de imaginea lui.

După declanşarea scandalului fotomodelul a negat că ar fi existat vreo relaţie între ea şi Guti. Melissa a spus că ştia că spaniolul este fotbalist, dar nu ştia că este unul atât de celebru. Fotomodelul a susţinut că habar nu are cum au ajuns fotografiile respective chiar pe mâna presei.

"Întotdeauna mi-am menţinut viaţa departe de presă, dar de data asta mi-a scăpat", a declarat cea care a fost Miss Hawaiian Tropic 2005.

De curând, Melissa a realizat un fotoreportaj pentru publicaţia "Diosa Depor", îmbrăcată chiar în echipamentul rivalilor lui Guti, FC Barcelona.

Vezi pe adevarul.es O GALERIE FOTO sexy cu Melissa Garcia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net