Verdict medical crunt pentru Helmuth Duckadam: își va pierde genunchiul stâng

duckadam.jpg

helmuth duckadam
Helmuth Duckadam crede că ştie care e problema la FCSB
Foto: Click!

Helmuth Duckadam ajunge din nou pe masa de operații din cauza genunchiului stâng. Doctorii i-au spus că nu există altă șansă decât o intervenție chirurgicală, prin care i se va înlocui în întregime genunchiul stâng, cu o proteză.

Miercuri dimineață (21 februarie), Duckadam a mers la Spitalul Floreasca din Capitală pentru a fi supus unui consult medical amănunțit. Din cauza problemelor cu piciorul, nu a mai putut merge alături de delegația FCSB la Roma, iar azi, 22 februarie, fostul portar al Stelei s-a întors la spital, scrie gsp.ro.

"De ce nu sunt în Italia? Am probleme, nu s-a întâmplat nimic altceva. Trag de supărările pe care le am cu genunchiul stâng de vreo trei ani, dar, din păcate, trebuie să mă operez. Voi suferi o intervenție la genunchi pentru că am dureri foarte, foarte mari. O să-mi schimbe cu totul genunchiul. E terminat și o să-mi pună o proteză! Am tot sperat că nu o să fie nevoie de asta, dar se pare că nu e altă soluție. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea și să merg din nou la bisturiu", a declarat Duckadam, în exclusivitate, pentru sursa citată.

După ce a fost investigat de mai mulți specialiști, Helmuth Duckadam a înțeles că nu există altă soluție decât o nouă operație: "Domnul Duckadam are nevoie de operație. E una destul de grea, nu e chiar așa simplă. Practic, i se înlocuiește genunchiul, care este afectat de artroză. Va fi schimbat cu unul de titan. Intervenția durează maximum două ore, dar e grea. Eu îl voi opera, asta dacă nu se răzgândește între timp", spune Gheorghe Ioan Popescu, șeful Clinicii de Ortopedie și traumatologie a Spitalului de Urgență Floreasca.

Helmuth Duckadam este președintele de imagine al vicecampioanei, cel căruia i se datorează cea mai mare performanță a România în fotbal: câștigarea, în 1986, a Cupei Campionilor Europei, cu Steaua.

 

Loading...