Superliga Europeană a aruncat fotbalul în aer. Ce spune proiectul și cum au reacționat oficialii

florentino_perez_superliga_europeana.jpg

Florentino Perez este președintele Superligii Europene
Florentino Perez este președintele Superligii Europene
FOTO: EPA
Citeste tot despre: 

Fotbalul european fierbe. 12 dintre cele mai importante echipe au anunțat proiectul înființării unei Superligi Europene care ar fi un fel de competiție cu circuit închis pentru marile puteri.

”12 dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicatul conducătorilor proiectului. 

Superliga Europeană de fotbal are 12 cluburi fondatoare

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham. Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid, iar vicepreședinte Joel Glazer, președinte la Manchester United.

Superliga Europeană de fotbal va avea 20 de echipe

Conform proiectului, Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne. Superliga va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare. Scopul acestei competiții este de a atrage și mai mulți bani din drepturile de televizare față de Liga Campionilor și de a împărți respectivele sume doar între cei bogați. Tocmai de aceea, restul lumii fotbalului se opune acestei inițiative.

Toată lumea fotbalului se opune înființării Superligii Europene

UEFA și toți factorii de decizie din fotbalul internațional au reacționat dur la această inițiativă. Chiar înainte ca iniţiativa celor 12 să fie făcută publică oficial, UEFA a reacţionat dur, printr-un comunicat comun, semnat şi de federaţia engleză, Premier League, federaţia spaniolă, LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie , precizând că jucătorii care ar urma să participa la o astfel de superligă ar putea fi suspendaţi din competiţiile internaţionale organizate sub egida forului european şi a FIFA.

Comisia Europeană, președintele Franței și premierul Marii Britanii, împotriva Superligii Europene de fotbal

De asemenea, marile glorii ale fotbalului mondial au criticat inițiativa, pe care o văd ca pe o ucidere a fotbalului. În plus, Comisia Europeană, președintele Franței, Emmanuel Macron, dar și prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, s-au declarat împotriva înființării unei asemenea competiții. Aseară, după închiderea ediției, la UEFA urma să aibă loc o reuniune a factorilor de decizie pentru a se stabili următorii pași în acest conflict.

 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1